BERD pregătește investiții de 350 milioane euro pe piața obligațiunilor corporative din România

BERD pregătește investiții de 350 milioane euro pe piața obligațiunilor corporative din România
scris 9 ian 2019

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pregătește lansarea celui de-al doilea program pentru susținerea pieței de obligațiuni corporative din România, prin care sunt estimate investiții de 350 milioane de euro pe termen mediu și lung.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

De ce este important: BERD este un investitor major în România, unde asigură finanțări la costuri avantajoase pentru multe proiecte din mediul privat și din sectorul public, cum ar fi proiecte de infrastructură. În plus, BERD este și un important investitor pe Bursa de Valori București, atât prin prezența în acționariatul unor companii, cât și prin semnalul de încredere pe care prezența instituției financiare pe piața de capital locală l-a transmis altor investitori.

Consiliul director al băncii se va întâlni în prima parte a lunii februarie pentru a vota proiectul.

BNR vede incertitudini din nefinalizarea bugetului pe 2019 și măsurile fiscale „intempestive” CITEȘTE ȘI BNR vede incertitudini din nefinalizarea bugetului pe 2019 și măsurile fiscale „intempestive”

Noul program-cadru se va adresa băncilor comerciale și instituțiilor nefinanciare din România care emit obligațiuni pe termen mediu și lung și vine în continuarea unui program similar lansat în iunie 2013, în valoare de 150 milioane de euro.

Cea mai recentă investiție a BERD în cadrul proiectului a fost achiziția, în iulie anul trecut, a unui pachet de obligațiuni în valoare de 100 milioane de euro emise de Banca Transilvania.

BERD a fost al doilea mare cumpărător în cadrul operațiunii, după divizia IFC a Băncii Mondiale, care a investit 120 milioane de euro în titlurile pe 10 ani lansate de Banca Transilvania.

BERD  este unul dintre cei mai mari investitori instituționali în România. Până în prezent, în România, banca a investit aproximativ 8 miliarde de euro în peste 400 de proiecte. În 2017, BERD a investit 550 de milioane de euro în țară, peste 90% din fonduri fiind direcționate către sectorul privat.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
berd
obligatiuni corporative
investitii
program
lansare