Împrumut de 25 de milioane de euro de la BERD pentru industria aerospațială din România

Împrumut de 25 de milioane de euro de la BERD pentru industria aerospațială din România
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 sep 2016

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) acordă un împrumut de 25 milioane euro producatorului de piese din aluminiu pentru aeronave Universal Alloy Corporation Europe (UACE), pentru a impulsiona industria aerospațială din România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înființată în 2008, ca filială a grupului elvețiano-austriac Montana Tech Components, UACE furnizează componente celor mai importanți producători de aeronave, precum  Airbus, Boeing, Bombardier și Premium Aerotech, scrie News.ro.

Compania își extinde capacitatea de producție, ca urmare a creșterii cererii din partea acestor producători de aeronave, care, la rândul lor, încearcă să susțină creșterea traficului mondial prin furnizarea unui număr mai ridicat de aeronave comerciale.

Împrumutul BERD va permite UACE să crească capacitatea tuturor activităților și va susține introducerea  tehnologiilor inovatoare, precum reciclarea completă a reziduurilor metalice. De asemenea, compania va continua pregătirea și formarea personalului local prin implementarea de noi competențe și know-how în Romania.

Acest împrumut reprezintă o extindere a finanțării din 2012 acordate de BERD companiei din Maramureș.

Procurorii DNA sunt în control la TVR. Reacția televiziunii CITEȘTE ȘI Procurorii DNA sunt în control la TVR. Reacția televiziunii

“România poate deveni un adevărat centru de producție, capabil să atragă investitori străini către forță de muncă calificată. Suntem încântați să avem un rol în dezvoltarea industriei aerospațiale din Romania în momentul în care sectorul de producție devine tot mai sofisticat”, a declarat directorul regional al BERD pentru România și Bulgaria, Matteo Patrone.

Investiția este parte a eforturilor BERD de a crește competitivitatea în sistemul privat din România și de a crea locuri de muncă generatoare de investiții străine directe în România.

Banca a investit până în prezent în România peste 7 miliarde euro și a mobilizat peste 14 miliarde euro din alte surse de finanțare.  

viewscnt
Afla mai multe despre
berd
universal alloy corporation europe