Judecătoria Buzău refuză să trimită Legea dării în plată la Curtea Constituțională

Judecătoria Buzău refuză să trimită Legea dării în plată la Curtea Constituțională
scris 9 iun 2016

Solicitarea depusă de Banca Românească de a trimite Legea dării în plată la Curtea Constituțională a fost respinsă ca inadmisibilă de Judecătoria Buzău, unde banca a contestat o notificare de dare în plată a unui client.

Banca cu acționariat grecesc a contestat notificarea de dare în plată a unor clienți și a solicitat ca Legea să fie trimisă la Curtea Constituțională, pentru că ar conține prevederi neconstituționale, precum și suspendarea judecății până ce Curtea se pronunță.

Judecătoria Buzău a respins ca inadmisibilă solicitarea băncii de a sesiza CCR și urmează să judece pe fond contestația pe 22 iunie. Banca poate solicita Tribunalului să întoarcă decizia instanței inferioare în această speță.

“Respinge ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii nr 77/2016 în integralitate (inclusiv art 8 al 1 și 5, art 5 al 1 și art 10 al 1 din aceasta) solicitate de reclamant. Cu drept de recurs pe cale separată la Tribunalul Buzău, în termen de 48 ore de la pronunțare”, se arată în decizia Judecătoriei luată ieri și publicată pe portalul instanțelor.

A dat în plată și e fericită: Am senzația că am câștigat la loto. Am câștigat 200.000 de franci! CITEȘTE ȘI A dat în plată și e fericită: Am senzația că am câștigat la loto. Am câștigat 200.000 de franci!

Legea dării în plată, intrată în vigoare pe 13 mai, a generat un val de litigii, după ce băncile au contestat notificările depuse de clienții care vor să scape de datorii, în schimbul predării locuinței.

Peste 520 de dosare cu acest obiect sunt înregistrate pe rolul instanțelor. Pe lângă contestarea condițiilor de admisibilitate, băncile au cerut și control de constituționalitate, pe motiv că legea operează retroactiv și încalcă dreptul la proprietate.

Creditorii nu pot însă sesiza direct Curtea Constituțională, pentru aceasta fiind nevoie de acordul instanței.

Dacă practica instanței buzoiene devine una unitară, atunci băncile pot să-și ia gândul de la sesizarea CCR, spune avocatul Adrian Cuculis.

Este nevoie însă de o singură sesizare admisă de una dintre zecile de judecătorii unde băncile au depus contestații pentru ca legea să ajungă sub atenția CCR, în condițiile în care judecătorii de la Consiliul Superior al Magistraturii au criticat legea când aceasta se afla încă în Parlament.

Legea spune că pot să dea în plată cei care au luat credite de până la 250.000 de euro pentru locuințe sau garantate cu un imobil cu destinația de locuință. Debitorii trebuie să fie persoane fizice consumatori și să nu fi fost condamnați penal definitiv pentru o infracțiune legată de împrumutul pe care vor să îl stingă.

Impozitul pe transferul de proprietate în cazul dării în plată va fi eliminat prin ordonanță de urgență CITEȘTE ȘI Impozitul pe transferul de proprietate în cazul dării în plată va fi eliminat prin ordonanță de urgență

Darea în plată a născut reacții aprige din partea sistemului bancar și a Băncii Naționale a României, care au acuzat Parlamentul că adoptă o lege neconstituțională, care va avea efecte negative asupra pieței creditării ipotecare. 

Eugen Rădulescu, directorul Direcției de stabilitate din BNR, spune că până în prezent băncile au primit 4.000 de notificări de dare în plată. BNR spune însă că Rădulescu a făcut declarațiile în nume propriu.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
darea in plata
contestatie darea in plata