Bursa București a deschis ședința în scădere puternică, după Brexit

Bursa București a deschis ședința în scădere puternică, după Brexit
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 iun 2016

Bursa de Valori București (BVB) a deschis în scădere puternică ședința de tranzacționare de vineri, iar indicele de referință BET, care arată evoluția celor mai lichide 10 acțiuni, consemna o depreciere de 6,12%, după aproximativ un sfert de oră de la debutul tranzacțiilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Evoluția Bursei de la București este în linie cu cea a burselor europene care au consemnat scăderi de peste 7% în deschiderea ședințelor de vineri, după anunțarea rezultatelor finale ale Referendumului din Marea Britanie potrivit cărora 51,9% dintre alegători au votat în favoarea Brexit-ului.

Rulajul pieței se situa la aproximativ 7,34 milioane de lei (1,62 milioane de euro) iar cele mai semnificative tranzacții au fost realizate cu acțiunile Banca Transilvania, Romgaz și Fondul Proprietatea.

Grupul celor Șapte, pregătit să liniștească piețele în cazul unui Brexit CITEȘTE ȘI Grupul celor Șapte, pregătit să liniștească piețele în cazul unui Brexit

Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 37 de acțiuni de la BVB, a pierdut 5,99%, BET-NG, care arată evoluția a 10 companii din sectorul energetic și al utilităților, a înregistrat o depreciere de 5,18% iar BET-FI al SIF-urilor a coborât cu 5,28%.

De asemenea, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 5,87%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a scăzut cu 5,82%.

Sursa:Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
brexit
bursa