Dolarul a atins un nou maxim al acestui an, în contextul în care condițiile economice susțin noi majorări de dobânzi în SUA

Dolarul a atins un nou maxim al acestui an, în contextul în care condițiile economice susțin noi majorări de dobânzi în SUA
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 7 mai 2018

Dolarul american a atins luni un nou maxim al acestui an, în contextul în care investitorii cred că actualele condiții economice ar putea accelera procesul de creștere a ratelor de dobândă, derulat de Rezerva Federală (Fed) a SUA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele ICE Dollar, care surprinde evoluția dolarului american față de un coș format din 6 valute relevante, a urcat, pe parcursul ședinței de astăzi, până la nivelul de 92,97 puncte, maximul atins de la finele anului trecut. Săptămâna trecută, ICE Dollar Index a consemnat al patrulea avans săptămânal consecutiv.

Totodată, euro a coborât, astăzi, până la 1,91 dolari, fiind cel mai mic nivel atins față de moneda americană din ultima parte a lunii decembrie.

Evoluția recentă a pieței muncii în SUA sprijină așteptările privind mai multe majorări de dobândă în acest an.

Companiile americane au accelerat angajările în luna aprilie, iar rata șomajului a scăzut la cel mai redus nivel începând cu anul 2000, după 6 luni de stagnare. Rata șomajului a coborât sub 4% pentru prima dată din anul 2000, atingând 3,9% la finele lunii aprilie, după șase luni în care s-a situat la 4,1%.

“Dacă ne uităm la datele economice din SUA, totul pare să fie pozitiv. Nimeni nu crede că dobânzile mai mari vor frâna creșterea economică”, spune Neil Christensen, analist șef la Nordea, citat de Reuters.

Indicele Robor la trei luni a stagnat la 2,54% CITEȘTE ȘI Indicele Robor la trei luni a stagnat la 2,54%

Banca centrală americană a operat, în luna martie, prima majorare a dobânzii de referință din acest an, la 1,50-1,75%, și a reiterat că anticipează o creștere în trei etape până la finele anului, incluzând majorarea din primăvară. Pentru anul viitor, Fed anticipează un ritm similar al majorărilor, față de o creștere în două etape vizată anterior.

Totuși, unii analiști văd probabile chiar 4 majorări de dobândă pe parcursul anului 2018. A doua majorare din acest an este anticipată în iunie.

Creșterea prețurilor petrolului, susținută și de posibila ieșire a SUA din acordul nuclear cu Iranul, este așteptată să creeze presiuni inflaționiste pe piața americană. Petroul WTI, de referință în SUA, a urcat astăzi la peste 70 de dolari pe baril pentru prima dată din 2014.

"Inflația internă mai mare ar fi exact elementul necesar pentru a convinge Fed să majoreze dobânda cheie de încă 3 ori în 2018. Totodată, condițiile de pe piața muncii sunt așteptate să se reflecte în majorarea salariilor pe termen mediu. Prețurile mai mari la energie și salariile în creștere sunt aproape un drum fără întoarcere spre o inflație mai mare, ceea ce nu ar lăsa Fed altă opțiune decât să majoreze ratele mai agresiv - ceea ce explică de ce dolarul rămâne pe o traiectorie ascendentă", spune Konstantinos Anthis, director cercetare la ADS Securities, citat de MarketWatch.

viewscnt
Afla mai multe despre
dolar
euro
ice dollar
fed
rezetva federala
sua
dobanzi