Euro urcă peste 4,73 lei. Lira sterlină, cel mai mare nivel din ultima lună

Euro urcă peste 4,73 lei. Lira sterlină, cel mai mare nivel din ultima lună
Profit.ro
Profit.ro
scris 6 sep 2019

Banca Națională a României (BNR) a anunțat, vineri, un curs de referință de 4,7332 lei/euro, în creștere cu 0,07% față de valoarea atinsă joi. Lira sterlină a urcat la cel mai mare nivel din iulie până în prezent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Joi, euro a crescut la 4.7300 lei, scrie News.ro.

Vineri, euro a urcat la 4.7332 lei.

Sondaj Reuters: Leul se va deprecia cu 1,6% față de euro în următoarele 12 luni. Tendință de apreciere a monedelor din regiune, susținută de măsurile de relaxare monetară anticipate în zona euro și SUA CITEȘTE ȘI Sondaj Reuters: Leul se va deprecia cu 1,6% față de euro în următoarele 12 luni. Tendință de apreciere a monedelor din regiune, susținută de măsurile de relaxare monetară anticipate în zona euro și SUA

Lira sterlină a crescut de la 5.2690 lei la 5.2779 lei. Acesta este cel mai mare nivel din 25 iulie, când a fost 5.2941 lei. Moneda a scăzut semnificativ în ultima lună, pe fondul temerilor legate de Brexit.

Dolarul american, cotat indirect în piața românească prin raportare la paritatea euro/dolar, a crescut de la 4.2827 lei la 4.2908 lei.

Cursul francului elvețian a scăzut de la 4.3596 lei la 4.3338 lei.

Prețul gramului de aur a scăzut semnificativ, de la 212.3251 lei la 207.5519 lei. Marți, prețul gramului de aur a stabilit un nou record, 212.9744 lei, pe fondul creșterii instabilității pe piețe financiare globale.

viewscnt
Afla mai multe despre
curs valutar
euro
bnr