Europa de Est devine o favorită a investitorilor în obligațiuni, din cauza riscurilor din Rusia și Siria

Europa de Est devine o favorită a investitorilor în obligațiuni, din cauza riscurilor din Rusia și Siria
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 apr 2018

Europa de Est, regiunea din interiorul Uniunii Europene unde s-a dezvoltat o nouă clasă de lideri iliberali, devine o favorită a investitorilor de pe piețele emergente, care se retrag din Rusia și Turcia din cauza riscurilor geopolitice și comerciale și a sancțiunilor, relatează Bloomberg, care notează că cele mai bune performanțe din această lună sunt cele ale obligațiunilor Poloniei și Ungariei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Revenirea volatilității la nivel global testează determinarea investitorilor de a păstra obligațiunile în monede locale care au fost anterior preferatele pieței, scrie News.ro.

Obligațiunile rusești și rubla au scăzut după extinderea sancțiunilor de către Statele Unite, pe 6 aprilie, și a agravării tensiunilor din Siria, săptămâna trecută.

EXCLUSIV NN Pensii reduce cu o treime comisionul de administrare aplicat contribuțiilor clienților. Operațiunea taie 15% din veniturile administratorului CITEȘTE ȘI EXCLUSIV NN Pensii reduce cu o treime comisionul de administrare aplicat contribuțiilor clienților. Operațiunea taie 15% din veniturile administratorului

Lira turcească este la rândul ei expusă la războiul din Siria, dar și la politica monetară a Turciei, pe care mulți analitși o consideră prea relaxată.

În schimb, piețele din centrul Europei beneficiază încă de creșterea neinflaționistă și temperarea tensiunilor politice.

Actualele incertitudini din Rusia și Turcia fac din Europa Centrală și de Est ”un loc mai sigur, în termeni relativi”, a spus Esther Law, manager de obligațiuni de pe piața emergentă la compania Amundi, cel mai mare manager de fonduri din Europa, cu active în administrare de 1.400 de miliarde de euro.

”Rotirea activelor este probabil să aibă loc în favoarea Europei Centrale și de Est, în special dacă politica Băncii Centrale Europene nu va fi mai agresivă decât ne așteptăm”, a spus Law, care preferă obligațiunile poloneze.

Obligațiunile est-europene cu randamente mai mici sunt susținute de inflația scăzută, care a contribuit la amânarea înăspririi politicii monetare.

Banca centrală a Poloniei chiar a analizat o posibilă reducere a dobânzilor. Săptămâna trecută, randamentul obligațiunilor poloneze pe termen de 10 ani a coborât sub 3% pentru prima oară din 2016.

În Ungaria, unde banca centrală s-a angajat să mențină costurile de împrumut la un minim record pentru o perioadă lungă de timp, agenția care administrază datoriile publice a vândut  săptămâna trecută cele mai multe obligațiuni după 2014, iar ponderea investitorilor străini care dețin obligațiuni ungare a urcat la cel mai ridicat nivel din noiembrie 2016.

Riscurile politice sunt în scădere în cea mai mare parte a Europei de Est, noul premier al Poloniei, Mateusz Morawiecki, încercând că rezolve un conflict cu Comisia Europeană legat de reforma din justiție, care risca să priveze țara de dreptul de vot în UE.

Premierul ungar Viktor Orban, care a reușit o nouă victorie în alegerile din această lună, a promis să continue politica fiscală prudentă, cu toate că unii investitori sunt îngrijorați de erodarea în continuare a democrației în Ungaria.

viewscnt
Afla mai multe despre
europa de est
obligatiuni
investitori