EXCLUSIV Asociația Participanților la fondurile pensii, document către ASF: Reacția în cazul NN Pensii este disproporționată. Abia gravitatea amenzii este cea care erodează încrederea

EXCLUSIV Asociația Participanților la fondurile pensii, document către ASF: Reacția în cazul NN Pensii este disproporționată. Abia gravitatea amenzii este cea care erodează încrederea
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 apr 2017

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii și în Fondurile de Investiții spune, într-o scrisoare către ASF, că reacția supraveghetorului pieței și sancțiunea aplicată NN Pensii pentru informarea contributorilor cu privire la discuțiile despre „naționalizarea” fondurilor de pensii sunt disproporționate și abia gravitatea amenzii este cea care erodează încrederea participanților în sistemul de pensii. Autoritatea este sesizată să se ocupe de probleme reale care îi afectează pe cotizanți, precum perceperea comisonului de 2,5% înainte de convertirea contribuției în unități de fond, ceea ce conduce la o raportare eronată a randamentelor fondurilor de pensii.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Decizia-șoc a Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), o amendă de 750.000 de lei reprezentând 1% din capitalul social pentru colportarea unor zvonuri despre „naționalizarea” fondurilor de pensii de la Pilonul II, este contestată de către o organizație a contributorilor în sistem.

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii și în Fondurile de Investiții (APFPFI) contestă ca „disproporționată” această sancțiune, ea însăși având capacitatea de a afecta mai mult încrederea contributorilor în sistem. „În opinia noastră, ca asociație constituită tocmai pentrzu a apăra interesele participanților în fondurile de pensii private, aceste sancțiuni disproporționate sunt cele care au potențialul de a destabiliza piața de pensii private în ansamblul să-și de a afecta interesele viitorilor pensionari”, spune Asociația în adresa sa trimisă astăzi către ASF.

Administratorul NN Pensii, sancționat de ASF cu 750.000 lei (1% din capital), cea mai mare amendă din istoria ASF. Directorul NN, fără autorizație și amendă de 100.000 lei, în scandalul naționalizării pensiilor. Control la BCR Pensii CITEȘTE ȘI Administratorul NN Pensii, sancționat de ASF cu 750.000 lei (1% din capital), cea mai mare amendă din istoria ASF. Directorul NN, fără autorizație și amendă de 100.000 lei, în scandalul naționalizării pensiilor. Control la BCR Pensii

Este adevărat că NN Pensii putea fi reținută în a reacționa în baza a ceea ce în prezent par a fi numai zvonuri și discuții politice în ceea ce privește naționalizarea fondurilor de pensii, însă societatea s-a adresat participanților în fondurile de pensii pe care le administrează cu o simplă informare, fără a sugera în mod concret potențiale consecințe negative. „Informarea respectivă a NN Pensii nu a avut un impact real negativ asupra participanților în fondul administrat NN Pensii sau asupra pieței în general”, se spune în scrisoarea Asociației Participanților la Fondurile de Pensii, semnată de președintele Ionuț Nedelea.

Șocul de imagine vine chiar din partea ASF

Paradoxal, consecința pentru care este blamată NN și pentru care directorului general Raluca Țintoiu i s-a retras autorizația, cea de a fi afectat încrederea participanților la sistem, este generată chiar de atitudinjea ASF. „Ceea ce, din nefericire, va avea impact real este exact atitudinea ASF de a aplica sancțiuni extrem de dure și de disproporționate în cauză”, este atenționarea din document.

Astfel, în mentalul colectiv al participanților care nu cunosc în detaliu reglementările privind fondurile de pensii private, ceea ce se va reține este că ASF a aplicat o amendă foarte mare tocmai pentru a sancționa o activitate extrem de negativă a NN Pensii, fără a reține detaliile concrete ale situației. Tocmai aceasta este de natură să sădească în mintea participanților neîncrederea în sistemul de pensii private.

Asociația Participanților la Fondurile de Pensii recomandă ASF să-și revizuiască atitudinea față de NN Pensii și față de ceilalți administratori de fonduri și să aibă în vedere aplicarea unor „măsuri proporționate” și doar în măsura în care faptele chiar impun aplicarea de sancțiuni.

Raportări înșelătoare a randamentelor de către fondurile de pensii

În scrisoarea primită astăzi, ASF i se solicită să înreprindă o serie de măsuri de a corecta anumite comportamente sau mecanisme de funcționare ale fondurilor de pensii private care chiar sunt de natură să afecteze interesele partcipanților în aceste fonduri.

Prima problemă, potențiala raportare eronată (în sus) a randamentelor fondurilor de pensii private, rezultată din faptul că procedura prevede o percepere a comisionului de 2,5% înaintea convertirii contribuțiilor în unități de fond. „Din informațiile pe care le deținem, fondurile de pensii raportează randamentele obținute nu prin referire la întreaga valoare a contribuțiilor plătite, ci prin referire la suma rămasă după deducerea cuantumului de 2,5%”, spune reprezentanții Asociației

Florin Cîțu, senator PNL, califică drept “bizară” sancțiunea aplicată NN Pensii: Voi cere audierea conducerii ASF! CITEȘTE ȘI Florin Cîțu, senator PNL, califică drept “bizară” sancțiunea aplicată NN Pensii: Voi cere audierea conducerii ASF!

Aceasta identifică și problema care derivă din această excludere a comisonului din raportările performanței fondurilor de pensii: „O asemenea modalitate de a proceda ar fi de natură să confere participanților în fondurile de pensii private o imagine mai optimistă decât realitatea asupra performanței activului personal.”

Îngrijorarea cu atât mai relevantă cu cât marea majoritate a acestor contributori sunt persoane neinițiate în domeniul financiar și care se bazează cu bună-credință pe raportările realizate de fondurile de pensii private.

Ce face fondul tău de pensii cu 100 de lei

Asociația care, în luna februarie 2017, a pledat în fața ASF și pentru o permitere a fondurilor de pensii să realizeze plasamente în domeniul imobiliar oferă un exemplu despre ce se întâmplă c 100 de lei din contribuțiile participanților. Astfel, la fiecare 100 de lei, înaintea convertirii unităților de fond, administratorul își încasează comisionul de 2,5%, iar restul sumei de 97,50 lei este inclusă în portofoliul participantului.

Dacă la capătul unei perioade, administratorul realizează un câștig, iar suma urcă la 120 de lei, raportarea indică un randament de 23,07%, având ca bază de plecare cei 97,50 lei și nu cel real de 20%, pentru suta de lei depusă de contributor.

Participanții vor raportări pentru ce se întâmplă cu toți banii lor

În viața reală, orice investitor este interesat să știe care este randamentul exact al sumei totale investite, nu a sumei nete investite, atrage atenția Asociația. „La fel, și un participant la fondurile de pensii, oricât de neinițiat în domeniul financiar, va dori să știe ce randament a produs contribuția care i-a fost reținută și virată fondului de pensii, nu contribuia rămasă după deducerea comisioanelor administratorului fondului de pensii”, se spune în scrisoarea remisă astăzi ASF.

Asociația Participanților în Fondurile de Pensii și în Fondurile de Investiții solicită Autorității să întreprindă demersuri pentru a investiga speța indicată și a corecta modalitatea prin care se realizează raportările.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
nn
fonduri de pensii
sanctiuni