Peste 50% din datoria publică a Croației, Bulgariei și României era denominată în valută

Peste 50% din datoria publică a Croației, Bulgariei și României era denominată în valută
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 iun 2023

Peste 50% din datoria publică generală brută a trei state membre UE era denominată în valută la finalul lui 2022, respectiv Croația (75%), Bulgaria (71%) și România (53%), arată datele publicate de Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

O mare parte din datoria în valută a acestor țări, la finalul lui 2022, era denominată în euro. Bulgaria și România nu fac parte din zona euro, în timp ce Croația a aderat la zona euro în data de 1 ianuarie 2023.

Producția de autoturisme din România a revenit pe val CITEȘTE ȘI Producția de autoturisme din România a revenit pe val

În rândul UE, există diferențe semnificative în privința sectorului care deține datoria publică generală brută. La nivelul statelor membre UE pentru care sunt date disponibile, ponderea datoriei publice deținute de sectorul societăților financiare (rezidente) la sfârșitul anului trecut era cea mai ridicată în Danemarca (75%), urmată de Suedia (74%), Croația (67%), Italia (64%), Cehia (63%) și Malta (60%), scrie Agerpres.

În contrast, cea mai ridicată pondere deținută de nerezidenți (restul lumii) era în Cipru (93%), Estonia (74%), Letonia (64%), Austria și Lituania (ambele cu 61%).

În general, la nivelul UE, mai puțin de 10% din datorie era deținută de sectoare non-financiare rezidente, cu excepția Ungariei și Germaniei (ambele cu 22%), Maltei (18%), Portugaliei (14%), Irlandei și Suediei (ambele cu 11%).

În majoritatea statelor membre ale zonei euro, întreaga sau aproape întreaga datorie publică generală brută era denominată în moneda națională.

viewscnt
Afla mai multe despre
croatia
valuta
bulgaria