6 trepte pe care bursa românească poate urca la statutul de piață emergentă

6 trepte pe care bursa românească poate urca la statutul de piață emergentă
scris 24 mai 2016

Directorul general al BVB, Ludwik Sobolewski, spune că pentru îndeplinirea criteriilor pentru a primi statutul de piață emergentă,bursa locală ar trebui să-și asigure accesul cu 5-6 emitenți, nu doar cu numărul minim de 3 companii care să îndeplinească cerințele de capitalizare și free-float. Societățile menționate sunt Banca Transilvania, BRD Groupe Societe Generale, Romgaz, Electrica, Hidroelectrica și OMV Petrom.

Accesul pieței locale de capital de la statutul de piață emergentă, de la actualul stadiu de piață de frontieră, stă în pixul unor oficiali guvernamentali, spune directorul general al Bursei de Valori București, Ludwik Sobolewski. De ce? Pentru că doar statul poate pune pe piață companiile de dimensiunile necesare pentru îndeplinirea criteriilor de promovare ale Morgan Stanley, Standard & Poor’s și FTSE. „Chiar dacă 200 de companii de dimensiuni medii ar veni pe bursă în fiecare lună, aceasta tot nu ar schimba capitalizarea bursieră luată în calcul”, a declarat polonezul din fruntea BVB în cadrul Profit Financial Forum, organizat de Profit.ro, adăugând că aceste cerințe sunt adecvate la ”peștii mari”.

Procesul este îndelungat pentru că deciziile de promovare vor fi luate de oameni, iar aceștia vor dori să se asigure că piața românească progresează, că este suficient de adâncă și că transformările favorabile sunt ireversibile. Din acest punct de vedere, România ar trebui să-și asigure obținerea noului statut prin intermediul a 5-6 companii care să îndeplinească cerințele minime pentru o capitalizare bursieră de 1,26 miliarde dolari, un free-float și o valoare anualizată a tranzacțiilor de 15% din capitalizare.

FTSE Russell: Doar lichiditatea mai desparte BVB de statutul de piață emergentă CITEȘTE ȘI FTSE Russell: Doar lichiditatea mai desparte BVB de statutul de piață emergentă

Primul candidat este clar Banca Transilvania, care cu ușurință în momentul de față îndeplinește criteriile. Societatea are un acționariat dispersat, iar la prețul de închidere al sesiunii de astăzi de la BVB, de 2,76 lei/acțiune, are o capitalizare bursieră de 8,35 miliarde lei (2,07 miliarde dolari).

BRD Groupe Societe Generale (BRD) are la cotația de azi de 9,20 lei/acțiune o capitalizare bursieră de 6,41 miliarde lei (1,59 miliarde dolari), dintre care deținerile de 39,83% ale altor acționari decât BRD Groupe Societe Generale înseamnă echivalentul a 633 milioane dolari. Sobolewski este gânditor atunci când vorbește de șansele acestui emitent, dar spune că este cu siguranță pe lista scurtă.

Romgaz Mediaș (SNG) este în mod clar una dintre companiile care ar trebui să asigure noul statut bursei locale, dar că pentru aceasta, statul ar trebui să vândă un pachet suplimentar către investitorii de portofoliu. Chiar dacă acțiunea producătorului de gaze naturale este la 22,45 lei încă în zona minimelor de la listarea acestui emitent în noiembrie 2013, capitalizarea sa este de 8,65 miliarde lei (2,14 miliarde dolari). Free-floatul, după vânzările Fondului Proprietatea (FP) a urcat aproape de 30%, la limită peste 640 milioane dolari.

ASF la raport. Cât s-a apropiat Bursa românească de statutul de piață emergentă CITEȘTE ȘI ASF la raport. Cât s-a apropiat Bursa românească de statutul de piață emergentă

Electrica (EL) nu îndeplinește nici criteriul de capitalizare și nici pe cel de free-float, însă Sobolewski este sigur că acum piața este mult prea ieftină și că simpla apreciere a cotațiilor ar urca emitentul în zona celor eligibili pentru obținerea statutului de piață emergentă. Titlurile Electrica au închis astăzi la prețul de 12,12 lei/acțiune, ceea ce situează capitalizarea bursieră a companiei la 4,19 miliarde lei (1,04 miliarde lei), în timp ce free-float-ul de 51% ar fi echivalentul a 535,50 milioane dolari.

Hidroelectrica, dacă va fi listată cu un free-float mare, va îndeplini criteriul de eligibilitate, în timp ce titlurile OMV Petrom (SNP) care deja au cea mai mare capitalizare bursieră din România, de 12,91 miliarde lei (3,2 miliarde dolari), are nevoie de o majorare a free-float-ului care se poate face prin vânzarea participației de 18,99% a Fondului Proprietatea (FP). Este unul din motivele pentru care Sobolewski spune că este un element favorabil pentru piață acela că Fondul caută să dezinvestească.

Financial Forum este organizat de Profit.ro cu sprijinul MasterCard, EximBank și PayU.

viewscnt
Afla mai multe despre
ludwik sobolewski
bvb
bursa
omv petrom
hidroelectrica
electrica
banca transilvania
brd