Companiile se gândesc tot mai mult la listările la bursă

Companiile se gândesc tot mai mult la listările la bursă
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 19 mai 2016

Antreprenorii nu mai merg doar pe varianta găsirii unor parteneri din zona fondurilor de investiții de private equity, ci se gândesc și la oferte primare în vederea listării pe bursă, spune Monica Stănescu de la casa de avocatură PeliFilip. Horia Manda de la Axxess Capital recomandă, totuși, ca această variantă să nu fie aleasă decât pentru companiile care au ajuns la o anumită dimensiune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Trend sesizat din zona caselor de avocatură: companiile din mediul privat iau tot mai mult în calcul varianta derulării unor oferte primare pentru listarea la bursă, ca alternativă la cooptarea în acționariat a unor foduri de investiții. Fenomenul a fost semnalat de Monica Stătescu, Senior Associate la PeliFilip. „Este ceva la care investitorii se gândesc din ce în ce mai mult”, a declarat aceasta, la evenimentul M&A Outlook organizat de publicația online wall-street.ro.

Multe dintre demersuri sunt amânate pentru anii 2017-2018, dar companiile tatonează mult terenul. Multe îl folosesc și ca pe un instrument de marketing, pentru a intra în vizorul investitorilor financiari. Multe dintre fonduri urmăresc, poate, de mai mult timp societățile respective în vederea unei achiziții, dar listarea atrage încă și mai mult atenția asupra lor. Antreprenorii mizează că investitorii instituționali se vor grăbi să îi cumpere înainte de listare, a mai spus Stătescu.

Sobolewski (BVB): Operațiunea SIF Moldova are temei legal robust, iar piața AeRO oferă oportunități. Beze (AIPC): Șeful BVB nu înțelege piața CITEȘTE ȘI Sobolewski (BVB): Operațiunea SIF Moldova are temei legal robust, iar piața AeRO oferă oportunități. Beze (AIPC): Șeful BVB nu înțelege piața

Horia Manda, managing partner la Axxess Capital, îndeamnă însă la prudență. Ca și piața fuziunilor și achizițiilor, unde tranzacțiile sunt extrem de puține, la fel se întâmplă și în cazul listărilor, spune el, amintind că în ultimii 6 ani nu au mai fost oferte publice ale companiilor private, cu excepția celor de pe sistemul alternativ de tranzacționare AeRO. Discuțiile despre oportunitatea listării la bursă sunt, prin urmare, doar teoretice.

Cel puțin pentru firmele care sunt într-un stadiu incipient al dezvoltării, tatonarea pieței de capital „nu e o idee strălucită”, spune Manda. Bursa presupune un mecanism de raportare ce are costuri destul de mari, pe care o societate mică nu și le permite. În plus, astfel de afaceri la început de drum au un parcurs sinuos și prezintă riscuri pentru a ajunge în situații de stres financiar ridicat, mai greu de tolerat de investitorii de pe bursă.

Șeful fondurilor Axxess Capital mai spune că jucătorii de pe piața de capital românească așteaptă randamente semnificativ mai mari decât investitorii de pe alte burse. „Astfel, se ajunge la valori de listare care să ridice semne de întrebare vis-a-vis de așteptările antreprenorilor”, a mai spus Manda. El conchide că accesarea bursei este o opțiune numai pentru companii ale căror stadiu de dezvoltare să fie suficient de dezvoltat și cu dimensiuni semnificative.

Tendințe în piața de fuziuni și achiziții

Interesul pentru companii există în piață. Ioana Mihai, director executiv Corporate Finance la EY România, semnalează câteva tendințe noi în piața de fuziuni și achiziții. Una dintre acestea este o mutație la nivel geografic. Față de prezența tradițională a investitorilor austro-germani, acum se observă o intrare în piață și a unor jucători din SUA, Irlanda și Marea Britanie.

Din punct de vedere sectorial, concentrarea este pe IT, telecom, energie și servicii medicale, ultima fiind o zona „extrem de activă”,l marcată mai ales de tranzacția al cărui obiect a făcut rețeaua medicală Regina Maria. În real estate este o „creștere destul de rapidă”, transferurile efectuându-se cu precădere între jucătorii financiari.

EY: Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat în 2015 o creștere de peste 23%. Investitorii din SUA pe prima poziție. CITEȘTE ȘI EY: Piața de fuziuni și achiziții din România a înregistrat în 2015 o creștere de peste 23%. Investitorii din SUA pe prima poziție.

Stătescu punctează că pe segmentul energetic sunt mulți investitori care își reconsideră investițiile având în vedere scăderea prețului petrolului și reducerea schemei de susținere a energiei verzi. În piața de servicii medicale, iarăși, mai multe companii din al doilea eșalon sunt disponibile la vânzare și ar putea fi ținta unor achiziții în a doua parte a anului. „E clar; piața se consolidează acolo”, a mai spus consultantul de la PeliFilip. Pe zona industrială, tranzacțiile sunt mai puțin vizibile pentru că este vorba despre firme care sunt parte a unor grupuri internaționale care ele însele fac obiectul unor achiziții și fuziuni.

Antreprenorii locali identifică probleme pentru creșterea organică și o zonă de stagnare, în condițiile schimbării comportamentului consumatorilor prin reorientarea către digitalizare. „Presiunea de a ieși în exterior devine din ce în ce mai vizibilă”, spune Mihai de la EY. Multe business-uri care pot fi vândute încep să fie curățite.

O altă tendință este cea pentru formarea unor alianțe. În măsura în care investitorii percep riscuri în zona de achiziții, preferă doar să utilizeze know-how-ul unor parteneri. În acest caz, este mai ușor să ieși decât în urma unei achiziții.

Bani există. Nu este vorba numai despre lichiditățile existente după ce investitorii au construit în ultimii ani rezerve importante, ci și de folosirea creditului bancar. Cei de la PeliFilip observă un interes sporit pentru tranzacțiile de tip „leverage buy-out”, în care folosești banii băncii gajând cu bunul cumpărat.

 

Profit.ro organizează, în 23-24 mai, la Hotel Sheraton, sala Platinul, cu începere de la ora 9.00, prima ediție Profit Financial Forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții instituțiilor de supraveghere și reglementare, ai asociațiilor profesionale din domeniul bacar și asigurări, șefi de bănci, fonduri de investiții, reprezentanți ai pieței de capital, pentru a dezbate viitorul piețelor financiare.

Pentru detalii și înregistrări, click AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
bursa
listare
oferta publica
pelifilip
bvb
ey romania
it
energie
fuziuni
achizitii