Acționarii majoritari ai Zentiva România ar urma să lanseze o ofertă publică de cumpărare la prețul de 3,50 lei/acțiune, cu 40% peste prețul închiderii de ieri. Acțiunile sar la bursă cu 15%

Acționarii majoritari ai Zentiva România ar urma să lanseze o ofertă publică de cumpărare la prețul de 3,50 lei/acțiune, cu 40% peste prețul închiderii de ieri. Acțiunile sar la bursă cu 15%
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 dec 2017

Venoma Holdings Limited și Sanofi Aventis Europe, acționari majoritari ai Zentiva România, au strâns de la acționari minoritari concentrând 10,45% din acțiunile companiei angajamente de vânzare pentru o ofertă publică de cumpărare care ar urma să se desfășoare în termen de 60 de zile la prețul de 3,50 lei/acțiune, cu 40% peste ultimul preț de închidere de la BVB 2,50 lei/acțiune.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca urmare a implicării unor investitori activiști, acționarii majoritari francezi de la producătorul de medicamente generice Zentiva România (SCD), au decis că vor să deruleze o ofertă publică de cumpărare la un preț semnificativ ai ridicat peste cel din piață. Emitentul a anunțat astăzi că a strâns de la acționari minoritari cu dețineri totale de 10,45% din acțiuni angajamente de vânzare în cadrul unei operațiuni de piață care ar urma să fie demarată în termen de 60 de zile la prețul de 3,50 lei/acțiune.

Pe știre, acțiunile au explodat la bursă cu 15% în limita plafonului admis de sistemul operatorului de piață BVB, până la prețul de 2,87 lei/acțiune. Cotația este chiar și la acest nivel cu 18,00% sub prețul ofertei publice anunțate. La acest nivel, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 1,46 miliarde lei (314,98 milioane euro).

Avertisment: Bursa trimite un puternic semnal negativ. „Trecerea morții” este marcată pe parametri tehnici importanți ai principalului indice CITEȘTE ȘI Avertisment: Bursa trimite un puternic semnal negativ. „Trecerea morții” este marcată pe parametri tehnici importanți ai principalului indice

Deținerile cumulate indicate în sondajul Zentiva România pentru obținerea angajamentelor de vânzare sunt similare cu cele ale investitorilor prezenți la AGA de bilanț din acest an, respectiv fondurile administrate NN și fondul finlandez KJK Fund II SICAV-SIF.

Investitorii activiști au intervenit pe lângă conducerea Zentiva, având suspiciuni că profiturile acesteia sunt sifonate în detrimentul acționarului majoritar Sanofi Aventis. „Faptul că multinaționalele ne fură profiturile în țara asta, eu, ca mic acționar la Zentiva, chiar observ chestia asta”, declara Răzvan Lefter, reprezentant al fondului finlandez într-o AGA-șoc relatată pe larg de Profit.ro.

EXCLUSIV AGA-șoc la Zentiva: Acuzații de conflict de interese și deturnare a profiturilor către majoritarul Sanofi. Dragnea, invocat ca bau-bau al multinaționalelor evazioniste CITEȘTE ȘI EXCLUSIV AGA-șoc la Zentiva: Acuzații de conflict de interese și deturnare a profiturilor către majoritarul Sanofi. Dragnea, invocat ca bau-bau al multinaționalelor evazioniste

 

Cu șefii de la Zentiva România denunțați a fi „agenți dubli” Sanofi-Zentiva, cu operațiuni prinse în bilanț suspectate a fi nereale și cu cheltuieli prinse la compania românească, dar fiind de fapte ale majoritarului francez, Adunarea Generală din primăvară a fost una extrem de încordată. Paradoxul a fost ca reprezentantul unui fond de investiții, entități în avangarda capitalismului, să-l invoce pe liderul majorității parlamentare de stânga în apărarea intereselor acționarilor minoritari.

„Are dreptate domnul Dragnea. Mergem să votăm PSD-ul de-acuma”, glumea înainte de AGA Lefter. El l-a invocate pe șeful PSD pe post de bau-bau și în AGA: „Să îi scriem domnului Dragnea! Poate îi scriem o scrisoare. Domnul Dragnea – nu știu dacă îl cunoașteți – este președintele Camerei Deputaților și un politician român și dânsul e un campion al luptei pentru echitate socială.”

Redarea respectivelor enunțuri din AGA de către Profit.ro a atras la numai o zi distanță reacția liderului majorității, Liviu Dragnea care scria pe Facebook: "Am citit în presă despre nemulțumirile acționarilor unor firme din România care sunt deținute de mari grupuri multinaționale. Ei se plâng de faptul că profiturile obținute aici sunt transferate, prin operațiuni fictive, către grupurile din afară care dețin pachetul majoritar. Scad astfel artificial și dividendele acționarilor minoritari din România, și taxele datorate către statul român. Susțin categoric orice investiție străină onestă în România! Dacă însă se recurge la operațiuni fictive, pentru a eluda plata taxelor în România, atunci cred că ANAF-ul și alte autorități ar trebui să intervină. Când se încalcă legea, instituțiile statului trebuie să acționeze la fel de ferm, indiferent de forța sau anvergura unei companii".

Din informații obținute de Profit.ro, Fiscul s-a aflat în controale prelungite la Zentiva România în a 2-a parte a acestui an, iar acest lucru s-a văzut și pe portalul Bursei de Valori București unde compania a publicat în mai multe rnduri raportări ale unor operațiuni pentru anii din urmă. KJK a inițiat totodată un litigiu în justiție pentru a obliga Zentiva România la efectuarea unui audit independent extern. Este posibil ca Zentiva, pentru a da satisfacție investitorilor să le fi înaintat această opțiune de ieșire din acționariat la un preț superior celui din piață.

viewscnt
Afla mai multe despre
sanofi
zentiva
bvb
bursa