Acțiunile 2Performant vor intra la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 9 decembrie

Acțiunile 2Performant vor intra la tranzacționare pe piața AeRO a Bursei de Valori București începând cu data de 9 decembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 dec 2020

Compania de tehnologie 2Performant, platformă regională de marketing cu circa 600 de clienți din Europa Centrală și de Est, a primit decizia de admitere la tranzacționare a acțiunilor companiei pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare a Bursei de Valori București (piața AeRO), iar data stabilită pentru începerea tranzacționării este 9 decembrie. Acțiunile 2Performant vor fi tranzacționate sub simbolul 2P.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna iulie a acestui an, compania și-a anunțat intenția de listare pe piața AeRo a Bursei de Valori București. La Profit TV, conducerea companiei a arătat că vizează o listare tehnică la bursă, pentru a atrage lichiditate, operațiune urmată, la un interval de câteva luni, de o majorare de capital, fondatorii, managementul și boardul obligându-se însă ca, pentru o perioadă de cel puțin 6 luni, să nu vândă nicio acțiune. Listarea tehnică este fără derularea în prealabil a unei oferte publice.

Prețurile apartamentelor continuă să crească CITEȘTE ȘI Prețurile apartamentelor continuă să crească

CEO-ul Dorin Boerescu spunea la Profit TV că a vizitat atât bursa de la Londra, cât și Nasdaq cu Bogdan Aron, Chief Financial Officer al companiei, pentru a înțelege și modul în care trebuie derulată o relație a companiei cu investitorii în urma unei listări.

Pentru primul semestru al anului 2020 compania a raportat o creștere a cifrei de afaceri cu 37,5% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la peste 9 milioane de lei. Totodată, compania a generat în aceeași perioadă vânzări pentru clienții săi cu 54,1% mai mari, în valoare de peste 27 milioane de euro (TVA inclus). Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, indicele EBITDA a crescut în semestrul 1 cu 129%.

Listarea tehnică la BVB reprezintă primul pas din strategia de finanțare prin instrumentele oferite de Bursă, pe termen lung, prin care 2Performant își propune să își consolideze și dezvolte business-ul și să capteze cât mai mult din creșterea comerțului online.

Structura actuală a acționariatului este formată din 44 de acționari, dintre care: Dorin Boerescu, CEO și acționar major 2Performant (38,7%), Radu Spineanu, fondator 2Performant (10,1%), Sergiu Neguț, membru în boardul consultativ 2Performant (7%). Business-ul 2Performant este în prezent condus de Dorin Boerescu (CEO), Irina Dumitrașcu (CTO), Bogdan Aron (CFO) și are un board consultativ format din Sergiu Neguț (investitor și co-fondator Fintech OS), Vladimir Oane (antreprenor și co-fondator Deepstash) și Matei Pavel (antreprenor, investitor și co-fondator T-Me Studios).

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
2performant