Acțiunile bancare domină sesiunea bursieră. Titlurile Electrica scad în condițiile în care compania propune extinderea planului de remunerare a conducerii

Acțiunile bancare domină sesiunea bursieră. Titlurile Electrica scad în condițiile în care compania propune extinderea planului de remunerare a conducerii
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 25 sep 2019

Indicele principal de la BVB a câștigat o cincime de procent, rămânând în zona maximelor post-criză, pe fondul unei activități agregate de tranzacționare, depășind 20 milioane lei pe titlurile Băncii Transilvania și BRD Groupe Société Générale.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

După o sesiune de corecții, bursa românească a reluat tendința pozitivă, chiar dacă avansul este mai degrabă modest și neînsoțit de volume foarte bune. Rulajul pieței de acțiuni a fost de 37,56 milioane lei (7,92 milioane euro), însă concentrat pe cele mai lichide acțiuni din structura indicelui BET care a avansat cu 0,20%, până la nivelul de 9.502,47 de puncte.

Sub aspect tehnic, indicele acțiunilor blue-chip românești a așteptat media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5), care a funcționat ca suport dinamic pe parcursul întregului trend ascendent conturat în acest an. Mișcarea de creștere s-a accelerat de la sfârșitul săptămânii trecute, așa cum se vede pe graficul atașat.

Acțiunile bancare domină sesiunea bursieră. Titlurile Electrica scad în condițiile în care compania propune extinderea planului de remunerare a conducerii

Trendul pozitiv arată robustețe. Dacă, în zilele de corecție, volumele tind să scadă, în ședințele de aprecieri titlurile-fanion ale bursei adună transferuri sporite. O poveste repetată și astăzi. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 0,42%, până la prețul de 2,4100 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 10,83 milioane lei, iar tilturile BRD Groupe Société Générale (BRD) au avansat cu 0,14%, pânpă la prețul de 14,02 lei/acțiune, pe tranzacții de 10,04 milioane lei.

GRAFIC Oferta de răscumpărare de la SIF Muntenia, subscrisă doar în proporție de 60%. Operațiunea a avut, însă, capacitatea de a tracta prețul din piața secundară CITEȘTE ȘI GRAFIC Oferta de răscumpărare de la SIF Muntenia, subscrisă doar în proporție de 60%. Operațiunea a avut, însă, capacitatea de a tracta prețul din piața secundară

Performanța de la BVB este obținută în răspăr față de bursele europene care au avut o sesiune „roșie”: -0,54% indicele Euro Stoxx 50, -0,02% pentru indicele FTSE de la Londra, -0,79% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,59% pentru indicele DAX30 de la Frankfurt, -0,72% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,72% pentru indicele BUX de la Budapesta și -1,58% pentru indicele PX de la Praga.

Un suflu negativ a venit și dinspre piața petrolului, unde după un puseu de vânzări accelerat astăzi, cotația țițeiului de zip Brent s-a apropiat din nou de reperul de 61,00 dolari/baril, anulând aproape integral saltul exploziv de la începutul săptămânii trecute, antrenat de avarierea unor capacități de producție ale Saudi Aramco, atacate cu drone de rebeli din Yemen.

La BVB, efectul nu s-a resimțit decât în mică măsură, indicele sectorului energetic având o închidere cu 0,04% peste referință într-o zi în care cel mai important emitent din structura sa, cel al OMV Petrom (SNP), a câștigat 0,12% la nivelul capitalizării bursiere. Titlurile celei mai mari companii petroliere românești au închis la prețul de 0,4195 lei/acțiune o sesiune în care adunat volume echivalente cu aproximativ 925.000 de lei.

Vedeta zilei pe acest segment, a fost, însă Electrica (EL), ale cărei titluri au scăzut cu 1,31%, până la prețul de 11,30 lei/acțiune, pe transferuri de 4,34 milioane lei, la o zi după ce compania a notificat piața că a primit un rating „BBB” din partea agenției de evaluare financiară Fitch. La închiderea pieței, emitentul a publicat un convocator pentru convocarea Adunărilor Generale ale Acționarilor, pe ordinea de zi fiind modificări ale Actului Constitutiv care prevăd remunerări suplimentare ale membrilor conducerii.

La același capitol, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au avansat cu 0,14%, până la prețul de 36,35 lei/acțiune, iar titlurile Nuclearelectrica (SNN) au crescut cu 1,68%, pânpă la prețul de 13,30 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,06 milioane lei.

Pe al 4-lea rulaj al zilei, de 4,44 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP), au urcat cu 0,43%, până la prețul de 1,1750 lei/acțiune, nu departe de maximul de 1,2000 lei/acțiune atins de acest emitent în piața secundară în cei 8 ani și jumătate de prezență în ring. Celelalte acțiuni ale fondurilor închise de investiții, cele ale SIF, au avut o zi încă și mai slabă, astfel încât indicele financiar BET-FI a evoluat doar incremental, +0,04%, închizând la nivelul de 42.340,36 de puncte

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica