Artego Târgu Jiu distribuie jumătate din profitul din 2015 sub formă de dividende

Artego Târgu Jiu distribuie jumătate din profitul din 2015 sub formă de dividende
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 24 mar 2016

Artego oferă în acest an un dividend al cărui randament net este de 6,7%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Din profitul net de 11,29 milioane lei, Artego Târgu-Jiu (ARTE) va distribui 5,23 milioane lei sub formă de dividende, în timp ce o sumă comparabilă (5,42 milioane lei) va fi trecută la capitolul "alte rezerve". Tot aici vor mai fi încorporate 143 milioane lei, profit nerepartizat în anii anteriori, iar 21,64 milioane lei vor fi alocate pentru acoperirea unor pierderi din exercițiile fiscale precedente.

Propunerea figurează în convocatorul pentru Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor din 27 aprilie, publicat astăzi pe portalul Bursei de Valori București. Valoarea dividendului brut este de 0,5264 lei/acțiune și, raportat la ultimul preț de piață de 7,50 lei/acțiune, din ziua de 17 martie, oferă un randament net de 6,67%. Dividendele ar urma să fie distribuite abia pe data de 20 octombrie, conform propunerii din convocator.

Artego este o companie specializată în fabricarea produselor din cauciuc și este controlată în proporție de 70% de Asociația salariaților. La ultima cotație de la BVB, capitalizarea bursieră a societății este de 74,62 milioane lei (16,71 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
artego
dividende
bursa
randament