Asimetrie majoră la bursă. Un business de servicii petroliere "poate fi cumpărat gratis". Rompetrol Well Services are cash pe bilanț egal cu capitalizarea bursieră

Asimetrie majoră la bursă. Un business de servicii petroliere "poate fi cumpărat gratis". Rompetrol Well Services are cash pe bilanț egal cu capitalizarea bursieră

Sursa foto: Prakitta Lapphatthranan | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 8 mar 2022

Având de încasat o creanță importantă de la compania-mamă din Kazahstan, societatea Rompetrol Well Services a raportat o creștere explozivă a profitului net anul trecut. Compania listată la BVB are disponibilități de numerar ce permit distribuirea unor dividende-mamut, deși și-a redus cifra de afaceri netă în 2021 cu 6,42%, la 44,60 milioane lei, de la 47,66 milioane lei în exercițiul financiar anterior.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Vom avea electricitate și gaze? Vom putea să le plătim? Conferința PROFIT NEWS TV "Maratonul energiei" vine cu răspunsurile

Conferința va fi organizată cu sprijinul Enel, Transgaz, E-Distribuție, FPPG și Tinmar Energy

DETALII AICI

Un cadou de Crăciun din Kazahstan este în măsură să aducă pentru investitorii de portofoliu care au dețineri la Rompetrol Well Services (PTR) randamente cu 2 cifre. Având de încasat pentru anul în curs o creanță în contul unor lucrări executate acum 7 ani pentru o firmă din grup, societatea de servicii petroliere va atinge disponibilități de cash care sunt apropiate de capitalizarea de piață atinsă în aceste zile cu vânzări nediscriminate pe fondul crizei din Ucraina.

Rompetrol Well Services a realizat în 2021 venituri totale din exploatare de 45,96 milioane lei, în scădere cu 5,41% față de cele de 48,59 milioane lei obținute cu un an înainte. În același interval de raportare, cheltuielile totale de exploatare s-au redus cu 3,10%, la 46,23 milioane lei, de la 47,71 milioane lei.

OMV, acționarul principal al Petrom, s-ar putea retrage definitiv din Rusia. Impact asupra rezultatelor financiare CITEȘTE ȘI OMV, acționarul principal al Petrom, s-ar putea retrage definitiv din Rusia. Impact asupra rezultatelor financiare

Din această activitate rezultă o pierdere de exploatare de aproximativ 266.000 de lei, comparativ cu profitul operațional de aproximativ 882.000 de lei din 2020. Totuși, la nivelul rezultatului net global al exercițiului, compania afișează o creștere de 23,5 ori, la 32,98 milioane lei, de la 1,40 milioane lei în exercițiul financiar precedent.

Câștigul excepțional, chiar dacă nu rezultă din afacerile de anul trecut, este cât se poate de real și se traduce în cash. Rompetrol Well Services notificase piața pe data de 24 decembrie 2021 că societatea-mamă din Kazahstan, KMG International NV, a semnat o convenție de cesiune de creanță în raport cu o sumă datorată de compania Oilfield Exploration Business Solutions (fosta Rompetrol SA), banii de la acționarul majoritar urmând să vină la compania listată la Bursa de Valori București.

Fondul suveran al Norvegiei și-a sporit prezența pe bursa românească, dar semnează și un EXIT. Plasamentele se apropie de 100 milioane dolari. Investiții în Aquila și TTS CITEȘTE ȘI Fondul suveran al Norvegiei și-a sporit prezența pe bursa românească, dar semnează și un EXIT. Plasamentele se apropie de 100 milioane dolari. Investiții în Aquila și TTS

Creanța comercială de la KMG International se ridică la 34,70 milioane lei și va fi plătită în tranșe egale, în iunie și în decembrie. Banii kazahilor reprezintă o recuperare din nimic, pentru că anterior creanța către Oilfield Exploration era prinsă în bilanț la valoarea de 4,77 milioane lei, de ca și când Rompetrol Well Services și-ar fi luat gândul că va recupera banii datorați în contul unor lucrări de servicii petroliere de acum 7 ani.

Suma depășește și o scrisoare de confort de 9 milioane lei pe care KMG International o semnase în favoarea Rompetrol Well Services în contul respectivei creanțe. Mutarea majoritarilor kazahi vine cel mai probabil în întâmpinarea unor cereri formulate în AGA de finlandezii de la KJK Balkan Holding, acționari majoritari cu o participație semnificativă, de 16,31% din totalul titlurilor.

Compania-mamă a grupului Electrica SA a obținut profit în 2021 din dividendele filialelor sale, deși grupul ca atare a raportat pierderi de peste jumătate de miliard de lei CITEȘTE ȘI Compania-mamă a grupului Electrica SA a obținut profit în 2021 din dividendele filialelor sale, deși grupul ca atare a raportat pierderi de peste jumătate de miliard de lei

Deși este înregistrată în bilanț ca o creanță comercială, angajamentul de la KMG International este, de fapt, echivalentul unui cash. La acesta se adaugă cel prins în sistemul cash pooling, de 55,02 milioane lei, care este în declin cu 33,24% față de suma de 82,42 milioane lei de la sfârșitul anului 2020, reflectare a ieșirii în intervalului menționat a banilor aferenți dividendului special acordat, de asemenea, în urma demersurilor investitorilor activiști de la KJK.

Practic, adunând banii din cash poling cu creanța comunicată în decembrie și cu disponibilități de numerar de aproximativ 227.000 de lei, reiese că Rompetrol Well Services are disponibil cash în echivalent 89,95 milioane lei, marginal sub capitalizarea bursieră de 90,69 milioane lei (18,32 milioane euro) aferentă prețului de închidere de luni, de 0,3260 lei/acțiune. Pentru investitorii care plătesc pe bursă o sumă apropiată este ca și cum ar plăti cash pe cash, luând în același timp business-ul de servicii petroliere gratis!

Grupul Autonom, cel mai mare cumpărător de mașini din România, și-a triplat profitul net în 2021 CITEȘTE ȘI Grupul Autonom, cel mai mare cumpărător de mașini din România, și-a triplat profitul net în 2021

Asimetria din piață este de excepție și iese cu atât mai mult în evidență cu cât luni, către orele prânzului, titlurile cu simbolul PTR rămăseseră fără cerere. Cash-ul disponibil este în echivalent 0,3230 lei/acțiune.

Compania este în măsură să acorde un dividend consistent, capitalurile distribuibile fiind de 83,55 milioane lei dacă adunăm din bilanț rezultatul reportat de 28,83 milioane lei și cei 54,72 milioane lei prins la capitolul „alte rezerve”.

Cemacon și-a triplat profitul net în 2021 CITEȘTE ȘI Cemacon și-a triplat profitul net în 2021

Dacă avem în vedere suma de 55,02 milioane lei din cash pooling ce este accesibilă oricând pentru Rompetrol Well Services și suma de 17,35 milioane lei de la KMG International programată a fi acordată în iunie conform notificării de la finalul anului trecut, reiese că, pentru iulie, compania va avea disponibilă suma de 72,37 milioane lei pentru acordarea de dividende. Este de așteptat ca finlandezii de la KJK să solicite o distribuire în limita plafonului maxim având în vedere istoricul fondului de investiții.

O politică de dividende comunicată acum 2 ani de Rompetrol Well Services, dar și dividendul de anul trecut lasă mai probabilă, însă, acordarea a undeva între o treime și jumătate din aceste fonduri. Pentru investitorii de portofoliu cu răbdare, însă, accesul la cash-ul companiei ar fi doar o chestiune de timp. Este asimetria pe care foarte mulți investitori care vânează oportunități pe piața AeRO nu au sesizat că există tocmai pe piața reglementată.

viewscnt
Afla mai multe despre
rompetrol well services
bvb
bursa
kmg international
kazahstan
petrol
kjk