Bursa a săpat după noi minime. A dat de rocă tare

Bursa a săpat după noi minime. A dat de rocă tare

Sursa foto: Alphaspirit / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 4 oct 2017

În jurul prânzului, indicii de la BVB erau în suferință, cu deprecieri de peste 1% pe titlurile bancare, însă către finalul sesiunii piața a revenit. Majoritatea acțiunilor au ricoșat consistent din minime.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Actorii principali s-au schimbat pe scena Bursei de Valori București în ultima parte a orarului de tranzacționare de astăzi, pentru a salva o sesiune care părea a fi una de deprecieri semnificative. Chiar și după orele prânzului, titlurile bancare dădeau tonul scăderilor, cu deprecieri de peste 1%. Titlurile Transgaz (TGN) și SIF Moldova (SIF2) au cumulat însă rulaje în creștere, iar până la finalul sesiunii cotațiile au revenit chiar și pe acțiunile care au avut o presiune mai ridicată la vânzare.

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) chiar au atins un minim de 2,1750 lei/acțiune, în ceea ce părea o exarcerbare a unui sentiment negativ față de acțiunile bancare care vine încă din această vară. Ulterior, cotația a revenit, închiderea fiind la prețul de 2,2350 lei/acțiune, cu 0,90% peste referință, într-o sesiune în care volumele pe acest emitent au echivalat cu 3,85 milioane lei.

Bursa a săpat după noi minime. A dat de rocă tare

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a închis pe referința sesiunii precedente, de 12,40 lei/acțiune, însă intraday au atins și un minim de 12,10 lei/acțiune, cu doar 1,85% peste ultima valoare de tranzacționare a anului precedent, de 11,88 lei/acțiune.

Inerție în indici

În ansamblu, a fost o zi cu închidere indecisă, iar deviațiile principalilor indici trădează foarte puțin volatilitatea intraday. Astfel, indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,01%, până la nivelul de 7.888,66 puncte, iar indicele compozit BET Plus a alunecat cu 0,02% sub referință.

Este o nehotărâre în linie cu traiectoria piețelor europene, care au avut închideri divergente: -0,30% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,01% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,08% pentru indicele CAC40 de la Paris și +0,53% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -1,03% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,04% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,12% pentru indicele PX de la Praga.

Contracte de aproape 35 milioane euro pentru Romgaz

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 6,73 milioane lei, s-au aflat titlurile Transgaz Mediaș (TGN), care s-au corectat cu 0,75%, până la prețul de 397,00 lei/acțiune. Indicele energetic BET-NG a pierdut 0,33%, fiind tras în sus de aprecierea cu 1,05% al celui mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), ale cărui titluri au închis la prețul de 0,2900 lei/acțiune o sesiune în care transferurile s-au cifrat la 2,41 milioane lei.

Tudose vrea să discute cu Isărescu despre creșterea Robor. ”Măcar să știm: mai e BNR sau e o structură de zei” CITEȘTE ȘI Tudose vrea să discute cu Isărescu despre creșterea Robor. ”Măcar să știm: mai e BNR sau e o structură de zei”

Pe același sector energetic, titlurile Romgaz (SNG) au suferit un recul de 0,48%, până la prețul de 31,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,43 milioane lei. Producătorul de gaze naturale a anunțat astăzi piața că a semnat contracte de vânzare în valoare totală de 158,87 milioane lei (34,71 milioane euro). Astfel, Romgaz va face livrări în contravaloarea a 120,55 milioane lei către Termoficare Oradea. Vânzările către Termo Calor Confort vor fi de 33,64 milioane lei, iar cele către Electrocentrale Constanța de 4,68 milioane lei.

Oscilații modeste pentru titlurile financiare

Într-o zi în care rulajul pieței de acțiuni a fost de 29,05 milioane lei (6,34 milioane euro), pe locul 2 în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi de 4,81 milioane lei, s-au aflat titlurilor SIF Moldova (SIF2), care au staționat la prețul de 1,1900 lei/acțiune. Indicele fondurilor închise de investiții BET-FI a avut, de asemenea, o oscilație mică, închizând cu numai 0,08% sub referință, la nivelul de 37.141,87 puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), au staționat la prețul de 0,8500 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,29 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
romgaz
brd
transgaz
sif moldova
fondul proprietatea
bvb
bursa