Bursa câștigă o treime de procent. Tranzacții de aproximativ 19 milioane lei pe piața titlurilor de stat

Bursa câștigă o treime de procent. Tranzacții de aproximativ 19 milioane lei pe piața titlurilor de stat
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 28 dec 2020

Într-o sesiune în care tranzacțiile cu acțiuni au fost apropiate de media ultimilor 2 ani, indicii principali de la BVB au avansat pe noi maxime post-COVID.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii de la Bursa de Valori București au revenit după mini-vacanța de Crăciun fără un elan deosebit la cumpărare în pofida unui context internațional favorabil. Indicele Dow Jones Average Industrial a depășit reperul de 30.400 de puncte, fiind în zona maximelor din istoria sa de un secol, iar aceasta s-a răsfrânt favorabil pentru activele de risc. La BVB, principalul efect a fost atingerea barierei pe produsele structurate de tip turbo short având activ suport indicele Dow Jones emise de BRK Financial Group. În oglindă, interesul pentru certificatele de tip turbo long (BKDOWTLB2) a fost intensificat, iar acestea au adunat schimburi de 1,38 milioane lei.

Piața de acțiuni a avut un rulaj de 42,84 milioane lei (8,79 milioane euro) care nu trădează un apetit ridicat al investitorilor după 4 zile de pauză în tranzacționare. Mai mult decât atât, acesta a fost ajutat în principal de un transfer de tip deal în valoare de 6,35 milioane lei cu acțiuni Transelectrica (TEL), iar cel mai lichid emitent din piața reglementată, Banca Transilvania (TLV), cu volume însumând 12,10 milioane lei, a avut o tendință corectivă. Titlurile s-au retras cu 0,88%, până la prețul de 2,2500 lei/acțiune.

Weedmaps, marketplace american pentru vânzători și consumatori de canabis, se listează la bursă. Compania, evaluată la 1,5 miliarde dolari CITEȘTE ȘI Weedmaps, marketplace american pentru vânzători și consumatori de canabis, se listează la bursă. Compania, evaluată la 1,5 miliarde dolari

Piața în ansamblul ei a urmat, însă, traiectoria burselor dezvoltate. Indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,36% și indicele reprezentativ BET s-a apreciat cu 0,34%, până la nivelul de 9.718,49 puncte, un nou record de la declanșarea crizei noului coronavirus la începutul acestui an. Sub aspect tehnic, indicele celor mai tranzacționate acțiuni românești păstrează impulsul puternic pe termen scurt care pe grafic arată ca un avans al cotației susținut de media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5).

Bursa câștigă o treime de procent. Tranzacții de aproximativ 19 milioane lei pe piața titlurilor de stat

Indicii sectoriali au avut, de asemenea, închideri pozitive: +0,65%, până la nivelul de 43.030,56 puncte, pentru indicele financiar BET-FI și +0,21% pentru indicele energetic BET NG. Cel mai lichid emitent din structura acestuia, cu tranzacții de 8,15% milioane lei, a câștigat 2,22% la nivelul capitalizării bursiere, prețul final al titlurilor sale fiind de 17,48 lei/acțiune. La același capitol, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au scăzut cu 0,36%, până la prețul de 28,05 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,33 milioane lei pe segmentul regular. În același timp, în piața deal a mai fost încheiat un transfer special în valoare de 1,26 milioane lei.

Pe al 3-lea rulaj al pieței reglementate, de 2,50 milioane lei, titlurile MedLife (M) au crescut cu 0,33%, până la prețul de 60,60 lei/acțiune, pe noi maxime de la listare într-un impuls antrenat acum o lună de notificarea către piață a companiei că a pus la dispoziția statului spitalul MedLife Genesys din Arad pentru a deveni suport COVID.

Pe piața de obligațiuni transferurile s-au ridicat la 19,16 milioane lei (3,93 milioane euro) debalansate către titlurile de stat. Astfel, obligațiunile guvernamentale denominate în euro cu scadența în anul 2025 (R2512AE) au fost cumulate schimburi de 11,91 milioane lei, iar pe titlurile de stat cu maturitate în anul 2023 (R2312A) rulajul a fost de 6,75 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
medlife
romgaz
transelectrica
nuclearelectrica