Bursa – conexiune firavă la raliul burselor dezvoltate. Tranzacții de numai 25 milioane lei la București

Bursa – conexiune firavă la raliul burselor dezvoltate. Tranzacții de numai 25 milioane lei la București

Sursa foto: Aedka123 | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 16 aug 2022

Indicele BET a avut deviație mică față de referință, într-o sesiune cu evoluții neconcludente pentru cele mai lichide acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

La New York Stock Exchange, indicele Dow Jones Average Industrial a depășit nivelul de 34.100 de puncte pentru prima dată în ultimele 4 luni de tranzacționare, mișcarea fiind copiată de mai multe piețe dezvoltate. Bursa de Valori București are o cuplare slabă la această mișcare de apreciere, apetitul la cumpărare al investitorilor fiind trădat atât de volume, cât și de dinamica timidă a cotațiilor.

Ezitarea a marcat și revenirea din minivacanța de 3 zile. Amplitudinea mișcărilor a fost slabă, iar rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 25,49 milioane lei (5,22 milioane euro), în condițiile în care și acțiunea Băncii Transilvania (TLV) este suspendată de la tranzacționare pentru efectuarea unei operațiuni de consolidare a valorii nominale.

Rompetrol a trecut pe plus CITEȘTE ȘI Rompetrol a trecut pe plus

Închiderile au fost divergente. Astfel, în top 10 tranzacționare, 5 simboluri au avut o sesiune „verde”, 4 titluri au consemnat deprecieri și 1 acțiune a staționat pe nivelul de vineri. La nivelul indicilor se vede aceeași nehotărâre, cu un avans de 0,16% al indicelui compozit BET-XT și un câștig de 0,13% pentru indicele reprezentativ BET, care, la nivelul de 12.648,65 puncte, este bine dispus, din punct de vedere tehnic, pentru o continuare a parcursului pozitiv.

Bursa – conexiune firavă la raliul burselor dezvoltate. Tranzacții de numai 25 milioane lei la București

Cel mai lichid emitent, Fondul Proprietatea (FP), a adunat transferuri de 6,54 milioane lei, într-o ședință în care cotația a urcat cu 0,83%, până la prețul de 1,9500 lei/acțiune. Tot la capitolul financiar, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au apreciat cu 0,54%, până la prețul de 14,78 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,06 milioane lei.

Digi Communications își majorează afacerile cu 20% prin aportul unei explozii a veniturilor din Spania. Vânzarea operațiunilor din Ungaria duce profitul net la 415 milioane euro CITEȘTE ȘI Digi Communications își majorează afacerile cu 20% prin aportul unei explozii a veniturilor din Spania. Vânzarea operațiunilor din Ungaria duce profitul net la 415 milioane euro

Indicii sectoriali au înregistrat, de asemenea, tendințe de sens contrar: +0,77%, până la nivelul de 51.493,80 de puncte, pentru indicele fondurilor alternative de investiții BET-FI și -0,13% pentru indicele energetic BET-NG.

Din structura acestuia au intrat în atenția investitorilor în mod particular 4 acțiuni: cele ale OMV Petrom (SNP), care s-au corectat cu 1,02%, până la prețul de 0,4860 lei/acțiune, pe a 2-a activitate a zilei, de 3,88 milioane lei, titlurile Nuclearelectrica (SNN), care au crescut cu 1,63%, până la prețul de 49,95 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,17 milioane lei, titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au pierdut 0,61%, până la prețul de 48,60 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,80 milioane lei și cele ale Conpet Ploiești (COTE), care au suferit un recul de 1,16%, până la prețul de 68,00 lei/acțiune, pe transferuri de 1,30 milioane lei, în contextul în care transportatorul național de țiței prin conducte a raportat o majorare cu 25% a profitului net semestrial.

În rest, reperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Purcari Wineries (WINE), care au urcat cu 0,85%, până la prețul de 9,4500 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica
purcari
conpet