Bursa crește cu 1% la debutul sesiunii bursiere după promovarea ca piață emergentă. Indicele BET - un nou maxim post-criză. Vin însă avertismente că achizițiile instituționalilor vor întârzia, iar euforia nu ar fi justificată

Bursa crește cu 1% la debutul sesiunii bursiere după promovarea ca piață emergentă. Indicele BET - un nou maxim post-criză.  Vin însă avertismente că achizițiile instituționalilor vor întârzia, iar euforia nu ar fi justificată
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 27 sep 2019

Pe volume sporite încă din prima oră de tranzacționare, indicii principali de la BVB câștigă aproape un procent, în prima zi după anunțul cu privire la promovarea de la vechiul stadiu de piață de frontieră, la unul de piață emergentă. Acțiunile Băncii Transilvania, BRD, Romgaz, Fondul Proprietatea și OMV Petrom dau tonul creșterilor, care pot fi și rezultatul unei reacții exagerate. Un analist financiar avertizează că ar putea fi doar retailul la cumpărare, iar fondurile de investiții să-și facă prezența mult mai târziu.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Indicele BET a depășit reperul de 9.600 de puncte, încă de la debutul sesiunii de tranzacționare de astăzi, ceea ce reprezintă un nou maxim post-criză. Este impulsul antrenat de materializarea unei așteptări îndelungate, aceea de a accede la statutul de piață emergentă, după ce bursa locală a stat mult la periferia piețelor financiare internaționale.

Mutarea FTSE Russell în sensul promovării bursei românești a antrenat achiziții de pachete de acțiuni, pe medie piața apreciindu-se cu aproape 1%. Tonul creșterilor a fost dat chiar de acțiunea-fanion a pieței locale, cea a Băncii Transilvania (TLV). La orele prânzului, titlurile instituției de credit creșteau cu 1,66%, până la prețul de 2,4500 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 12,69 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), câștiga cu 1,69%, până la prețul de 14,40 lei/acțiune, pe fondul volume echivalente cu 6,47 milioane lei.

GRAFIC Oferta de răscumpărare de la SIF Muntenia, subscrisă doar în proporție de 60%. Operațiunea a avut, însă, capacitatea de a tracta prețul din piața secundară CITEȘTE ȘI GRAFIC Oferta de răscumpărare de la SIF Muntenia, subscrisă doar în proporție de 60%. Operațiunea a avut, însă, capacitatea de a tracta prețul din piața secundară

„S-a trecut la o ligă superioară”, a declarat pentru Profit.ro Liviu Moldovan, observator de peste 20 de ani a pieței de capital românești, adăugând că principalul avantaj este acela că mutarea agenției de evaluare deschide accesul către piață fondurilor de investiții care prin prospect au interzis să investească pe piețe de frontieră.

Pe de altă parte, el avertizează asupra exagerării întrucât este o promovare abia în a 3-a ligă, respectiv în „Secondary Emerging”, care este inferioară nu numai piețelor dezvoltate, dar și categoriei „Advanced Emerging”. Caracterizează reacțiile din media și de pe rețelele de socializare drept „supereuforie”, alimentată chiar din partea operatorului de piață Bursa de Valori București: „Vin cu PR-uri mobilizatoare.”

Într-adevăr, spre exemplu, Bursa de la Varșovia a fost promovată încă de anul trecut la categoria „Developed Markets”, fiind chiar într-o zonă selectă alături de burse importante de pe continent precum cele de la Paris și Frankfurt.

Surpriză: Statul intră ca jucător pe Bursă. Ținta: companiile energetice CITEȘTE ȘI Surpriză: Statul intră ca jucător pe Bursă. Ținta: companiile energetice

Nu sunt, totuși, numai vorbe. Investitorii chiar și-au pus și banii la bătaie. Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) creșteau cu 2,47%, până la prețul de 37,40 lei/acțiune, pe tranzacții de 5,35 milioane lei, iar titlurile OMV Petrom (SNP) urcau cu 0,71%, până la prețul de 0,4245 lei/acțiune, pe transferuri de 2,17 milioane lei. Pe al 4-lea rulaj al zilei, de 2,41 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) avansau cu 0,85%, până la prețul de 1,1800 lei/acțiune, nu departe de maximul atins de acest emitent în piața secundară la nivelul de 1,2000 lei/acțiune.

Reperul unor tranzacții de 1 milion de lei a mai fost depășit de titlurile Nuclearelectrica (SNN) și SIF Oltenia (SIF5), iar în jurul prânzului au apărut și primele tranzacții speciale din piața deal, cu acțiuni Banca Transilvania și Fondul Proprietatea, schimburi în valoare însumată de 4,16 milioane lei.

Este o reacție-semnal a pieței care salută promovarea, însă, Moldovan, timp de peste 8 ani realizator de emisiuni TV pe teme economice și bursiere, o caracterizează drept excesivă. „Este pompă!”, a afirmat acesta în discuția cu Profit.ro.

Mai degrabă, la cumpărare se activează în această etapă jucători locali, probabil în principal investitori individuali, însă fondurile de investiții pentru piețele emergente se vor mai lăsa așteptate. Au un proces de decizie mai complicat, care necesită timp. Își amintește că atunci când lucra pentru o casă de brokeraj românească, a avut întâlniri la Frankfurt cu astfel de instituționali și aceștia chiar spuneau că fac analize îndelungate, iar comitetele de decizie de investiții se întâlneau doar periodic și la intervale extinse, cel mai devreme la o lună.

Moldovan se aștepta încă dinainte de debutul sesiunii de tranzacționare de astăzi la o deschidere pozitivă și chiar nu excludea un avans de până la 2-3% la nivelul indicilor, însă consideră că în piață nu vor fi banii fondurilor care să susțină suflul. „O să mai fie o perioadă de mare efervescență... O să intre, în opinia mea, frizerii la cumpărare. Nu o să intre instituționali. Nu cred. Și după aceea ne calmăm; ne lămurim...”

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
liviu moldovan