Bursa dă start la raliul pentru Dacia Duster

Bursa dă start la raliul pentru Dacia Duster
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 21 sep 2016

Înscrierile la concursul „Condus de randament” organizat de Bursa de Valori București încep de astăzi, în timp ce competiția de tranzacționare cu bani reali începe pe 17 octombrie. Câștigătorul întrecerii, programată pentru un interval de 4 luni, va primi ca premiu un autoturism Dacia Duster.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Acum 2 ani, pentru prima dată, Bursa de Valori București îi chema pe potențialii investitori "la joacă", în concursul demonstrativ, cu bani virtuali, BVB Invest Quest. Astăzi, operatorul de piață lansează o nouă provocare, mult mai serioasă, pentru investitori, respectiv o competiție cu bani reali. Denumită „Condus de randament”, aceasta își începe înscrierile de astăzi, urmând ca tranzacționarea efectivă pentru alcătuirea clasamentului să fie în perioada 17 octombrie 2016 – 17 februarie 2017. Înscrierile sunt până pe 16 decembrie.

La capătul competiției „cineva va pleca din Bulevardul Carol într-o Dacia Duster Albă”, spune directorul general al BVB Ludwik Sobolewski, menționând astfel și premiul cel mare. Autoturismul cu motor de 1,6 litri pe benzină va fi primit împreună cu toate actele și cu asigurările CASCO și RCA pe un an.

Invitație la overtrading pentru cei cu bani mai puțini

La competiție pot participa investitorii cu vârsta de peste 18 ani care au deschise conturi la casele de brokeraj partenere înscrise, condiția fiind ca suma ordinelor de cumpărare executate să fie de 30.000 de lei.

Este o sumă prea mare ca să încurajeze participarea tinerilor sau a celor care fac primii pași către bursă, a fost obiecția unui investitor activ prezent la evenimentul de deshidere a ședinței de tranzacționare de la BVB de astăzi, în care a fost lansat concursul. „Se adresează celor care vor să-și dedice timp investițiilor”, a fost răspunsul Danielei Șerban, director de relații internaționale și PR de la Bursa de Valori București.

Ce orizont au acțiunile operatorului de piață BVB CITEȘTE ȘI Ce orizont au acțiunile operatorului de piață BVB

Ar putea fi vorba și de un calcul comercial. La jumătatea lunii iulie, când reprezentanții operatorului de piață au prezentat pentru prima dată parametrii competiției, aceștia au afirmat că mizează pe o participare de minimum 5.000 de investitori. Aceasta ar însemna că s-ar realiza un rulaj de 150 milioane lei (33,68 milioane euro), iar, dacă ar fi 10.000 de participanți, suma ar depăși 300 milioane lei (67,36 milioane euro), ceea ce ar fi imens, spunea atunci directorul Sobolewski.

Având în vedere volatilitatea mai degrabă redusă de la BVB din ultima perioadă, este mai probabil ca cineva cu disponibilități bănești mai mari să obțină un randament superior decât cineva care face overtrading pentru a ajunge la suma achizițiilor de 30.000 lei, plătind astfel comisioane brokerilor.

Cu ce ar trebui urmărit randamentul

Cele 25 de titluri din componența indicelui BET-XT care vor fi luate în calcul pentru tranzacțiile din concurs au avut o volatilitate destul de redusă pentru a justifica tranzacții repetate, eventual de câteva ori valoarea portofoliului. Acestea sunt Albalact (ALBZ) – probabil la un pas de delistare,  Antibiotice Iași (ATB), Banca Comercială Carpatica (BCC), BRD Groupe Societe Generale (BRD), BRK Financial Group (BRK), Bursa de Valori București (BVB), Conpet Ploiești (COTE), Electrica (EL), Electromagnetica (ELMA), Fondul Proprietatea (FP), IAR Brașov (IARV), Impact Developer & Contractor (IMP), Romcab Târgu Mureș (MCAB), Romcarbon Buzău (ROCE), SIF Banat Crișana (SIF1), SIF Moldova (SIF2), SIF Transilvania (SIF3), SIF Muntenia (SIF4), SIF Oltenia (SIF5), Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN), OMV petrom (SNP), Transelectrica (TEL), Transgaz Mediaș (TGN) și Banca Transilvania (TLV).

Fiecare investitor nu se va putea înscrie decât cu un singur cont de tranzacționare, participarea de pe multiple conturi urmând să fie sancționată prin descalificare. La final, câștigător va fi desemnat cel care are cea mai mare valoare a portofoliului, fie că a rămas cu acțiunile, fie că a vândut o parte și a obținut cash, iar festivitatea de premiere urmează să fie pe 17 martie 2017.

„ASF se consideră parte în acest proiect”, a declarat vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) Mircea Ursache, prezent la eveniment, adăugând, în glumă, că singura sa nemulțumire este aceea că nu poate să participe, întrucât îi interzice regulamentul instituției pe care o reprezintă. El spune că are încredere în reușita acestui demers ca parte a obiectivului de educație financiară a publicului din România.

Piața de capital nu a fost cultivată, de-a lungul timpului, de clasa politică și, în procesul de privatizare, au fost preferate negocierile directe, criteriile de preselecție și discuțiile cu „așa-zis investitorii strategici”. Este o perioadă moartă, pentru că, de acum, singura variantă folosită va fi piața de capital, a conchis oficialul ASF.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
ludwik sobolewski
dacia duster
asf
mircea ursache