Indicii principali de la BVB au avut astăzi închideri divergente într-o ședință indecisă, marcată de tranzacții cu puțin sub 5 milioane euro.
Abia a opta sesiune de tranzacționare din an nu este "roșie" la Bursa de Valori București. Nu este însă nici pozitivă. Oprirea cel puțin momentan a impulsului de scădere nu s-a realizat într-o zi de revenire, astăzi piața fiind mai degrabă ezitantă.
Indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, a urcat marginal, cu 0,06%, până la nivelul de 6.573,13 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a avansat cu 0,12%. Ca și indicii au arătat și primele două acțiuni din topul rulajelor, din punctul de vedere al dinamicii. Astfel, acțiunile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 0,13%, până la prețul de 0,755 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 4,93 milioane lei, iar titlurile Electrica (EL) s-au apreciat cu 0,17%, până la nivelul de 11,98 lei/acțiune pe volume echivalente cu 4,55 milioane lei.
Un ricoșeu ceva mai consistent după scăderile din zilele precedente au avut, însă, acțiunile Băncii Transilvania (TLV), care, pe transferuri de 4,45 milioane lei, au avansat cu 1,56%, până la prețul de 2,285 lei/acțiune. Tot acțiunile băncii au făcut și obiectul singurei tranzacții de tip deal de azi de la BVB, un număr de 500.000 de tilturi fiind schimbate la cotația de 2,265 lei/acțiune, ceea ce ridică valoarea schimbului la 1,13 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Mișu Negrițoiu: Dacă eliminăm pragurile, mai degrabă SIF-urile se vor cumpăra între ele Tot la capitolul deprecierilor s-au aflat și companiile din sectorul energetic al cărui indice BET-NG a suferit un declin de 0,40%. Titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au scăzut cu 1,38% spre un nou minim de la listarea acestora în noiembrie 2013, de 25,00 lei/acțiune, pe volume însumând 2,77 milioane lei. Tot în zona unor minime relative se află și acțiunile OMV Petrom (SNP), care astăzi s-au depreciat cu 0,18%, la 0,2735 lei/acțiune.
Într-o zi în care rulajul pieței de acțiuni s-a cifrat la 21,86 milioane lei, pe locul șase în clasamentul lichidității s-au regăsit, cu tranzacții de 0,97 milioane lei titlurile SIF Transilvania (SIF3), care au urcat cu 0,19%, până la prețul de 0,27 lei/acțiune. Dinamica transferurilor pe acest emitent este semnificativ peste celelalte SIF-uri în contextul disputei dintre managementul lui Mihai Fercală și un grup de acționari reprezentând 8% din acțiunile SIF Transilvania. Cu o zi înainte, președintele Fercală a vândut 3,34 milioane acțiuni cu simbolul SIF3 la prețul de 0,269 lei/acțiune, ceea ce a ridicat valoarea schimbului la aproape 900.000 de lei, nu departe de rulajul de azi pe aceste titluri pe segmentul regular.















