Bursa, fără forță de revenire. Volumele se îngustează drastic pe companiile listate recent

Bursa, fără forță de revenire. Volumele se îngustează drastic pe companiile listate recent

Sursa foto: Raywoo / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 nov 2017

După declinul accelerat de la BVB, piața a intrat într-o etapă de consolidare, iar principalii indici nu au înregistrat nici măcar o revenire tehnică mai consistentă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Debut slab de săptămână la Bursa de Valori București. Indicii au avut o sesiune „roșie”, în contextul unei susțineri slabe la cumpărare reflectată de rulajul de numai 22,71 milioane lei (4,88 milioane euro) al pieței de acțiuni. Secvența de scăderi preț de 13 sesiuni consecutive nu a fost amendată printr-un rally semnificativ. Fiecare zi de aprecieri a fost imediat amendată de un recul al cotațiilor.

Indicele BET Plus a pierdut azi 0,41%, iar indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,42%, până la nivelul de 7.738,66 puncte. Din punct de vedere tehnic, tendința pe termen scurt este puternic negativă, cu indicele evoluând sub o linie de trend descendent delimitată începând cu luna august și sub 3 medii mobile exponențiale importante, respectiv de 21 de zile (EMA21), 55 de zile (EMA55) și de 200 de zile (EMA200).

Bursa, fără forță de revenire. Volumele se îngustează drastic pe companiile listate recent

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 6,42 milioane lei, s-au aflat titlurile Băncii Transilvania (TLV), care s-au depreciat cu 0,24%, până la prețul de 2,1100 lei/acțiune, nivel cu 17,25% sub ultimul maxim relativ de 2,5500 lei/acțiune. După închiderea sesiunii de la BVB, Banca Transilvania a publicat rezultatele la 9 luni potrivit cărora a obținut un profit net de 780 milioane lei, în creștere cu 18,7% față de perioada similară a anului trecut.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale (BRD), a suferit un recul de 0,31%, până la prețul de 12,70 lei/acțiune.

Tranzacții consistente pe segmentul energetic

A fost, în ansamblu, o zi negativă pentru piețele europene, unde indicii principali au avut deprecieri pe linie: -0,54% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,24% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,73% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,40% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,12% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,46% pentru BUX de la Budapesta și -0,11% pentru indicele PX de la Praga.

Cotația petrolului a avut, de asemenea, un debut de săptămână marcat de corecții, țițeiul Brent coborând la Londra chiar și sub reperul de 63,00 dolari/baril. La București, indicele energetic BET-NG s-a depreciat cu 0,50%.

Greg Konieczny (FP): Nu era nicio șansă pentru obținerea statutului de piață emergentă. „Multă speranță și exagerare”. Cronica unui penalty ratat CITEȘTE ȘI Greg Konieczny (FP): Nu era nicio șansă pentru obținerea statutului de piață emergentă. „Multă speranță și exagerare”. Cronica unui penalty ratat

Al 2-lea rulaj al zilei, de 5,09 milioane lei, l-au avut titlurile Transgaz Mediaș (TGN), care au scăzut cu 11,28%, până la prețul de 385,00 lei/acțiune. Compania a anunțat astăzi semnarea unui contract de prestări de servicii de transport gaze naturale pentru Electrocentrale București în valoare 4,70 milioane lei.

Pe același segment, titlurile OMV Petrom (SNP), au alunecat cu 0,17% sub referință, până la prețul de 0,2890 lei/acțiune, pe transferuri de 2,05 milioane lei. Tranzacții cu puțin sub reperul de 1 milion de lei am consemnat și pe titlurile Romgaz (SNG) și Electrica (EL). Dacă acțiunea Rpomgaz a urcat cu 0,16%, până la prețul de 31,10 lei/acțiune, iar titlurile Electrica au suferit un declin de 1,42%, până la prețul de 12,54 lei/acțiune.

Pe contrasens față de restul pieței au mers titlurile SIF. Cel mai lichid dintre acestea, cu o activitate de tranzacționare însumând 1,10 milioane lei, cel al SIF Oltenia (SIF5) a urcat cu 0,72%, până la prețul de 2,0950 lei/acțiune. Aceasta a tras în sus și indicele financiar BET-FI, care s-a apreciat cu 0,72%, până la nivelul de 38.111,57 puncte.

Cel mai important emitent de la categoria fondurilor închise, cel al Fondului Proprietatea (FP), s-a depreciat cu 0,71%, până la prețul de 0,8440 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,07 milioane lei. Emitentul a anunțat astăzi că săptămâna trecută a achiziționat, în cadrul programului de răscumpărare aprobat de acționari, atât la BVB, cât și la Londra unde Fondul este listat secundar, un număr de 6,86 milioane acțiuni proprii, pentru care a plătit 5,81 milioane lei (1,46 milioane dolari).

Volumele pe acțiunile Sphera și Transilvania Broker s-au diminuat considerabil

Simptom al lichidității slabe de la BVB, și volumele de pe cele mai noi acțiuni de la cota pieței, cele ale Sphera Franchise Group (SFG) și Transilvania Broker de Asigurare (TBK) au suferit o îngustare drastică a volumelor de tranzacționare. Astfel, titlurile companiei care operează lanțurile de alimentație publică Pizza Hut și KFC au coborât cu 1,51%, până la prețul de 32,60 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de aproximativ 488.000 de lei. Cotația este cu 12,41% peste prețul de 29,00 lei/acțiune al ofertei publice în valoare de 285,12 milioane lei (62,00 milioane euro) care a adus acest emitent în ringul bursier. În cele 3 zile de la listare, au fost schimbate aproximativ 833.000 de acțiuni Sphera, reprezentând numai 8,47% din pachetul de 9,83 milioane titluri pus în vânzare, echivalentul a 25% din capitalul social. Participarea slabă a investitorilor de retail la oferta publică de listare înfrânează această lichiditate.

Titlurile Transilvania Broker rezistă în zona prețului ofertei publice de listare, închiderea de astăzi fiind la prețul de 14,50 lei/acțiune, pe transferuri numai cu puțin peste 30.000 de lei. De la intrarea în ring, pe acest emitent au fost schimbate aproximativ 101.000 de acțiuni, reprezentând 16,22% din cele 625.000 de acțiuni vândute în cadrul operațiunii de piață. Din acest rulaj, 12.800 de acțiuni au fost cumpărările realizate în primele 4 ședințe de tranzacționare de la BVB în cadrul programului de stabilizare, potrivit notificării de astăzi către bursă a intermediarului operațiunii, SSIF Goldring din Târgu Mureș.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
banca transilvania
romgaz
sphera
transilvania broker
brd
transgaz
kfc