Bursa încheie o săptămână în care a bătut pasul pe loc

Bursa încheie o săptămână în care a bătut pasul pe loc
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 mai 2016

Indicele BET, al celor mai tranzacționate titluri, a închis ultima ședință de tranzacționare de la BVB la valoarea de 6.462,97 puncte, în urcare cu numai 0,31% față de vinerea trecută. Săptămâna a fost marcată de o lichiditate slabă și oscilații modeste ale cotațiilor, în condițiile în care investitorii se mențin în așteptare în zile pline de raportări financiare ale companiilor listate.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Săptămâna de tranzacționare s-a încheiat la Bursa de Valori București în linia întregii săptămâni, cu lichiditate mai degrabă slabă - 26,14 milioane lei (5,81 milioane euro) în piața de acțiuni - și fluctuații modeste la nivelul indicilor. Dacă avem în vedere tabloul ultimelor zile, avansul de 0,21% al indicelui BET pare o forțare. Fără aceasta, deviația săptămânală ar fi fost de o zecime de procent.

Nivelul de închidere al indicelui BET de 6.462,97% este cu doar 0,31% peste cel de la finele sesiunii bursiere de vinerea trecută de 6.442,93 puncte, dinamica săptămânală a indicelui compozit BET Plus fiind asemănătoare, respectiv 0,33%.

Este etapa de expectativă a investitorilor față de impactul rezultatelor financiare trimestriale ale companiilor listate pentru titlurile de la BVB, cea care determină relativa apatie, dar o contribuție a avut-o și evoluția neconcludentă a piețelor internaționale. Astăzi, indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt s-au tranzacționat în cea mai mare parte sub referințele de joi, pentru a realiza o închidere pozitivă printr-un rally de final.

Banca Transilvania, profit net de 228,5 de milioane de lei la trei luni, în creștere cu jumătate față de aceeași perioadă din 2015 CITEȘTE ȘI Banca Transilvania, profit net de 228,5 de milioane de lei la trei luni, în creștere cu jumătate față de aceeași perioadă din 2015

Este ceva care a lipsit la București, unde evoluția intraday a fost mai degrabă în oglindă. Mai vizibil a fost pentru indicele financiar BET-FI, care a închis în scădere cu 0,27%, la valoarea de 25.569,12 puncte, o săptămână în care a pierdut 1,38%.

Cel mai lichid emitent al acestei zile, ca și întreaga săptămână, a fost Banca Transilvania (TLV), ale căror titluri s-au apreciat cu 0,91% pe transferuri însumând 12,12,14 milioane lei. Pe locul doi în topul rulajelor, cu schimburi totale de 4,53 milioane lei, au fost acțiunile Fondul Proprietatea (FP), care s-au depreciat cu 0,14%, până la prețul de 0,721 lei/acțiune.

O ședință deosebită pentru titlurile Conpet

Pe cea mai mare lichiditate a acestui emitent din ultima jumătate de an, de 2,15 milioane lei, Conpet Ploiești (COTE) a pierdut la nivelul capitalizării 1,50%. Cotația de închidere de 65,80 lei/acțiune, un minim al ultimei jumătăți de an.

Deși compania a raportat joi dimineața un profit net trimestrial de 18,44 milioane lei, cu 4% mai mare decât în primele trei luni din 2015 și cu 40% peste cel bugetat, știrea a fost folosită de vânzători pentru descărcări în condiții de lichiditate sporită. Închiderea de astăzi în zona minimelor demonstrează, încă, slăbiciune a acestei acțiuni.

Conpet a obținut în T1 un profit net de 18,44 milioane lei, cu 4% mai mare decât anul trecut și cu 40% peste cel bugetat CITEȘTE ȘI Conpet a obținut în T1 un profit net de 18,44 milioane lei, cu 4% mai mare decât anul trecut și cu 40% peste cel bugetat

Tendința puteric descendentă pe titlurile Conpet a fost imprimată de la jumătatea lunii trecute, când a emitentul a anunțat parametrii în care se va realiza majorarea de capital social. Pentru aportul în natură al acționarului majoritar cu 58,71% din titluri, prin Ministerul Energiei, Intreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri, prin reevaluarea terenurilor sale, investitorii din piață ar trebui să aducă 38 milioane lei. Aceasta înseamnă că fiecare acționar ar trebui să cumpere câte un titlu la valoarea nominală de 3,3 lei/acțiune pentru fiecare 3,22 titluri deținute. Mulți preferă să arunce acțiunile în piață decât să mai vină cu bani de acasă, așa cum s-a întâmplat și în sesiunea bursieră de astăzi.

Companiile energetice de pe bursă, încep să resimtă dezlegarea de „taxa pe stâlp”

O zi slabă a fost și pentru titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care pe un rulaj de 1,13 milioane lei, au scăzut cu 0,86%, până la prețul de 22,95 lei/acțiune, fiind cu numai 2,91% peste minimul istoric atins la închidere pe acest emitent de la listarea sa în noiembrie 2013. Cele două acțiuni au tras ușor în teritoriu negativ indicele energetic BET-NG (-0,08%) într-o zi în care titlurile Transgaz (TGN) - protagonistele și a unei tranzacții speciale pe piața deal de 1,34 milioane lei - au închis pe nivelul de referință al sesiunii de joi de 271 lei/acțiune.

În ziua publicării rezultatelor financiare, titlurile Nuclearelectrica (SNN) s-au apreciat cu 3,11%, până la prețul de 4,98 lei/acțiune pe un rulaj peste media acestui emitent, de aproape 787.000 lei. Compania a anunțat majorarea profitului net trimestrial cu 88,71%, la 66,86 milioane lei, de la 35,43 milioane de lei, în condițiile înlăturării a așa-numitei „taxe pe stâlp”.

Profit.ro organizează, în 23-24 mai, la Hotel Sheraton, sala Platinul, cu începere de la ora 9.00, prima ediție Profit Financial Forum, un eveniment în care sunt invitați reprezentanții instituțiilor de supraveghere și reglementare, ai asociațiilor profesionale din domeniul bacar și asigurări, șefi de bănci, fonduri de investiții, reprezentanți ai pieței de capital, pentru a dezbate viitorul piețelor financiare.

Pentru detalii și înregistrări, click AICI.

viewscnt
Afla mai multe despre
bvb
bursa
romgaz
banca transilvania
nuclearelectrica
conpet
transgaz
fondul proprietatea