Bursa – la a 2-a zi consecutivă de corecții. Rezultatele financiare dezamăgitoare de la BRD atârnă greu

Bursa – la a 2-a zi consecutivă de corecții. Rezultatele financiare dezamăgitoare de la BRD atârnă greu

Sursa foto: Maciek905 / dreamstime.com

scris 11 feb 2021

Trasă în jos de deprecierile de peste 2% de la BRD, OMV Petrom, Nuclearelectrica și Conpet, piața românească de acțiuni s-a retras ușor pe volume moderate.

Un avans robust, până la un nivel cu mai puțin de 2% sub maximul istoric din 2007, a fost amendat la Bursa de Valori București de marcări de profit pe o seri de emitenți care au fost motoare de creștere în trendul ascendent care s-a accelerat la cumpăna dintre ani.

Dintre acestea, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au suferit cel mai puternic recul în sesiunea de azi, de 2,98%, pentru o închidere la prețul de 22,80 lei/acțiune, pe transferuri de 2,57 milioane lei. La același capitol energetic, titlurile OMV Petrom (SNP) s-au corectat sever, cu 2,25%, până la prețul de 0,3910 lei/acțiune, pe tranzacții de 4,98 milioane lei și titlurile Conpet Ploiești (COTE) au coborât cu 2,81%, până la prețul de 90,00 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,03 milioane lei.

Fiul fostului lider țărănist Ion Rațiu pierde poziția de președinte în boardul Prebet Aiud. Temeri legate de o preluare ostilă a unei companii care poate deveni beneficiar al programului de construcții de autostrăzi CITEȘTE ȘI Fiul fostului lider țărănist Ion Rațiu pierde poziția de președinte în boardul Prebet Aiud. Temeri legate de o preluare ostilă a unei companii care poate deveni beneficiar al programului de construcții de autostrăzi

Nu au fost numai vânzări pentru realizarea câștigurilor. Declinul de 2,49%, până la prețul de 14,08 lei/acțiune, al titlurilor BRD Groupe Société Générale (BRD), pe fondul unor schimburi de 9,39 milioane lei sunt antrenate de raportarea financiară anuală preliminară care nu a fost în măsură să se resoarbă doar în ședința de miercuri. Instituția de credit a afișat o scădere cu o treime a profitului net, la 963 milioane lei, prin creșterea provizioanelor.

Pe același segment bancar, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avut o tendință negativă ceva mai atenuată, -0,86%, până la prețul de 2,3100 lei/acțiune care conferă emitentului o capitalizare bursieră de 13,25 miliarde lei (2,72 miliarde euro). Pe același simbol s-a realizat și singura tranzacție specială din paiaț deal, în valoare de 2,09 milioane lei.

Pe contrasens față de restul pieței, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 2,19%, până la prețul de 1,6300 lei/acțiune, pe tranzacții de 4,50 milioane lei, ceea ce, cu excepția indicelui energetic BET-NG care a suferit un recul de 0,81%, a atenuat tendința la nivelul pieței în ansamblu: -0,20% pentru indicele compozit BET Plus, +0,43% pentru indicele financiar BET-FI care a închis la nivelul de 46.558,21 puncte, și -0,23% pentru indicele reprezentativ care s-a repliat pe nivelul de 10.553,67 punte, fără a schimba imaginea de ansamblu afișată de graficul lunar, ce arată o piață în creștere.

Bursa – la a 2-a zi consecutivă de corecții. Rezultatele financiare dezamăgitoare de la BRD atârnă greu

Este o indecizie a pieței care nu se consumă neapărat fără zgomot. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 44,95 milioane lei (9,22 milioane euro), apropiat de media ultimilor amni care a adus promovarea bursei românești la statutul de piață emergentă.

Sub aspectul lichidității, aceasta a fost ajutată de segmentul deal unde numai titlurile de stat scadente în anul 2023 (2312A) au adunat schimburi de 5,33 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica