Bursa mai câștigă o treime de procent. Volumele sunt, însă, foarte mici

Bursa mai câștigă o treime de procent. Volumele sunt, însă, foarte mici

Sursa foto: Engdao Wichitpunya / dreamstime.com

scris 6 aug 2020

Acțiunile românești au mai adăugat o sesiune pozitivă la parcursul acestei săptămâni, dar lichiditatea este foarte mică și concentrată pe titlurile cu profil financiar.

Consolidarea indicelui Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York în jurul nivelului de 27.000 de puncte păstrează climatul favorabil activelor de risc în piețele financiare internaționale, iar BVB beneficiază de acest suflu prin prisma dinamicii cotațiilor.

Astfel, pentru a 4-a ședință consecutiv, închiderea la București a fost „pe verde”. Indicele compozit BET Plus a câștigat 0,30% și indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,32%, până la nivelul de 8.586,78 puncte, unde sub aspect tehnic, se află cu puțin sub retragerea Fibonacci de 50,00% a scăderii din februarie-martie antrenată de criza coronavirus, așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa mai câștigă o treime de procent. Volumele sunt, însă, foarte mici

Este un impuls care, însă, vine pe volume foarte mici. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 13,73 milioane lei (2,84 milioane euro), concentrat puternic pe acțiunile bancare. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au concentrat cele mai mari tranzacții, de 3,45 milioane lei, într-o zi în care cotația a staționat la nivelul de 2,1300 lei/acțiune și titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) s-au apreciat cu 0,83%, până la prețul de 12,14 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,57 milioane lei.

ASF îl amendează pe directorul Rompetrol Well Services pentru o raportare care a derutat piața, dar pe care Profit.ro a interpretat-o corect CITEȘTE ȘI ASF îl amendează pe directorul Rompetrol Well Services pentru o raportare care a derutat piața, dar pe care Profit.ro a interpretat-o corect

Pe același segment de piață, titlurile grupului bancar austriac Erste (EBS), care au scăzut cu 2,41%, pe volume echivalente cu aproape 980.000 de lei, în acord cu evoluția de pe piața principală din Viena și care surprind tabloul unor corecții din piețele bursiere europene: -0,86% pentru indicele Euro Stoxx 50, -1,27% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,98% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,54% pentru indicele DAX30 din Germania, -0,79% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,92% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,01% pentru indicele PX de la Praga.

Tot în sectorul financiar, titlurile SIF Oltenia (SIF5) și-au continuat retragerea, cu un declin de 0,94%, până la prețul de 2,1000 lei/acțiune, pe transferuri de 1,10 milioane lei, după consumarea ofertei publice de răscumpărare derulată pentru 3,95% din acțiuni, operațiune de piață în valoare de 60,91 milioane lei. Într-o intervenție pentru Profit.ro, președintele SIF-ului, Tudor Ciurezu, invoca pentru parcursul descendent „teama de a mai rămâne acționari într-o societate care probabil dacă se va schimba conducerea va avea și o altă strategie în ceea ce privește plata de dividende”. SIF Banat Crișana (SIF1) și SIF Muntenia (SIF4) au voința, dar aparent și voturile necesare pentru îndepărtarea lui Ciurezu, iar cele 2 societăți nu au mai distribuit dividende în ultimii ani.

Deprecierea acțiunilor SIF-ului cu sediul la Craiova au pus presiune pe indicele BET-FI care măsoară evoluția titlurilor fondurilor închise de investiții listate la BVB și care a alunecat cu 0,08% sub referință, la nivelul de 41.955,87 puncte. Prin contrast, celălalt indice sectorial, BET-NG al companiilor de energie și utilități, a supraperformat pieței cu un avans de 0,75%. Cel mai important emitent din structura acestuia, OMV Petrom (SNP), a câștigat 0,81% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 0,3125 lei/acțiune într-o sesiune în care au cumulat tranzacții de aproximativ 924.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
sif oltenia
erste
tudor ciurezu
sif banat crisana