Bursa pierde aproape un procent și atinge noi minime ale anului. Volumele foarte mici lasă pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor un produs structurat, raportat la indicele american Dow Jones

Bursa pierde aproape un procent și atinge noi minime ale anului. Volumele foarte mici lasă pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor un produs structurat, raportat la indicele american Dow Jones

Sursa foto: Maciek905 | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 oct 2022

În contextul unor șocuri de volatilitate pe bursele dezvoltate, și la BVB am avut o aversiune la risc, cu tendință de depreciere și lichiditate redusă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Bursele lumii s-au aflat pe roller-coaster. Tendința de revenire din sesiunea europeană a fost amendată rutal la deschiderea de la New York Stock Exchange, în care indicele Dow Jones Average Industrial pierdea aproximativ 2%, coborând sub nivelul de 28.700 de puncte. Ulterior, piața revenit cu putere și indicele a depășit chiar și nivelul de 29.900 de puncte.

GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Digi Communications. Mai atractiv decât Deutsche Telekom, Vodafone și companii similare din Suedia, Finlanda, Olanda și Elveția, dar mai scump decât Orange Franța și Telekom Austria CITEȘTE ȘI GRAFIC Repere de tranzacționare pe acțiunile Digi Communications. Mai atractiv decât Deutsche Telekom, Vodafone și companii similare din Suedia, Finlanda, Olanda și Elveția, dar mai scump decât Orange Franța și Telekom Austria

Acest context de oscialții puternice a favorizat și tranzacțiile din piața certificatelor de la Bursa de Valori București care s-au ridicat la 10,09 milioane lei (2,04 milioane euro), mult peste lichiditatea obișnuită, aproape jumătate din acestea fiind reprezentate de schimburile însumând 4,78 milioane lei realizate cu instrumentul de tip turbo short având activ suport indicele Dow Jones (BKDOWTSD8), care a fost și cel mai lichid de la cota BVB.

Într-o piață de acțiuni cu un rulaj de numai 20,16 milioane lei (4,08 milioane euro), titlurile Băncii Transilvania (TLV) au întrunit o activitate de 4,46 milioane lei. Cotația a suferit un recul de 3,68%, până la prețul de 16,74 lei/acțiune care conferă instituției de credit o capitalizare bursieră de 11,84 miliarde lei (2,39 miliarde euro). Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a scăzut cu 1,77%, până la prețul de 11,08 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,55 milioane lei. Pe același emitent s-a realizat și cea mai mare tranzacție din piața deal, în valoare de 1,10 milioane lei.

EXCLUSIV Numărul 2 în telefonia din Moldova, deținut de cel mai mare grup din Nepal, având în spate un politician singurul miliardar nepalez - la BVB . Proprietarul a finanțat construcția unui templu hindus dedicat zeității Shiva CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Numărul 2 în telefonia din Moldova, deținut de cel mai mare grup din Nepal, având în spate un politician singurul miliardar nepalez - la BVB . Proprietarul a finanțat construcția unui templu hindus dedicat zeității Shiva

Acțiunile bancare au dat tonul pentru declinul pieței. Indicele compozit BET-XT a pierdut 0,79% și indicele reprezentativ BET a coborât cu 0,92%, a 7-a ședință consecutivă de scăderi aducându-l pe un minim al anului de 10.546,34 puncte.

Bursa pierde aproape un procent și atinge noi minime ale anului. Volumele foarte mici lasă pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor un produs structurat, raportat la indicele american Dow Jones

Indicele financiar BET-FI a mers pe contrasens față de restul pieței și a avansat cu 0,36%, până la nivelul de 46.955,31 puncte, fiind tras în sus de cel mai importrant simbol din structura sa. Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au urcat cu 0,70%, până la prețul de 1,7200 lei/acțiune, pe transferuri de 1,26 milioane lei.

Tot „pe verde”, cu 0,36% deasupra referinței, respectiv la prețul de 0,4195 lei/acțiune, au închis și titlurile OMV Petrom (SNP), care au întrunit un rulaj de 2,86 milioane lei. Cu toate acestea, indicele energetic BET-NG a avut o depreciere de 0,82%, în linie cu media pieței, fiind afectat de reculul de 2,71%, până la prețul de 39,50 lei/acțiune, a titlurilor Nuclearelectrica (SNN), care au cumulat schimburi de 2,28 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica