Fondul Proprietatea își propune să finalizeze IPO la producătorul de sare Salrom până în mai 2023

Fondul Proprietatea își propune să finalizeze IPO la producătorul de sare Salrom până în mai 2023
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 12 oct 2022

Fondul Proprietatea își propune să finalizeze IPO la producătorul de sare Salrom până în mai 2023, a anunțat conducerea FP.

Eveniment Profit
Profit.ro organizează cea de-a patra ediție a evenimentului IMM, o dezbatere pe teme ce preocupă antreprenorii mici și mijlocii în această perioadă, reunind reprezentanți ai autorităților, antreprenori și manageri de companii, organizații patronale, investitori, finanțatori și consultanți de business.
Evenimentul va fi organizat cu sprijinul: CEC Bank, Raiffeisen Bank, Porsche Finance Group Romania (Sharetoo - Abonamentul Auto) si UniCredit Bank.

Urmărește-ne și pe Google News

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

Profit.ro a anunțat anterior că listarea acțiunilor deținute de Fondul Proprietatea la Salrom, reprezentând 49% din capital, va fi finalizată în prima jumătate a anului 2023.

Statul român, prin Ministerul Economiei, nu intenționează să participe la procesul de listare prin vânzarea de acțiuni și va rămâne în continuare acționarul majoritar al companiei. 

Reprezentanți ai viitorilor pensionari cer clarificări în cazul prezumtivei fraude de la BRD Pensii și reclamă risc sistemic. Întrebare cheie: ai cui sunt banii delapidați? Ai viitorilor pensionari sau ai administratorului? CITEȘTE ȘI Reprezentanți ai viitorilor pensionari cer clarificări în cazul prezumtivei fraude de la BRD Pensii și reclamă risc sistemic. Întrebare cheie: ai cui sunt banii delapidați? Ai viitorilor pensionari sau ai administratorului?

Fondul a selectat BRD - Groupe Société Générale ca bancă de investiții pentru a coordona tranzacția.

Salrom este o companie la care participația Ministerul Economiei este de 51%, restul acțiunilor fiind deținute de Fondul Proprietatea.

Singur producător de sare din România, compania a înregistrat în primul semestru din 2021 un profit net de 22,2 milioane lei, de cinci ori și jumătate mai mare față de același semestru din 2020 (4,1 milioane lei). Veniturile operaționale au urcat cu 26%, la 161,2 milioane lei, de la 127,7 milioane lei in prima parte a anului trecut.

România cere din nou la Bruxelles decuplarea prețului angro al energiei de cel al gazului la nivelul UE, pentru ieftinirea curentului CITEȘTE ȘI România cere din nou la Bruxelles decuplarea prețului angro al energiei de cel al gazului la nivelul UE, pentru ieftinirea curentului

Fondul Proprietatea a obținut toate aprobările de principiu în vederea listării pe Bursa de Valori București (BVB) a participației sale la Salrom (Societatea Națională a Sării).

În decembrie 2021, Ministerul Economiei a demarat o analiză la Salrom pe contractele care sunt în prezent în desfășurare și în ceea ce privește proiectele de dezvoltare investițională pe care le demarează.

La mijlocul anului trecut, ministrul Economiei de la acea vreme, Claudiu Năsui, anunța demararea procedurilor de listare a Salrom pe BVB, susținând că procesul va dura un an.

Anul acesta, actualul ministrul al Economiei, Florin Spătaru, anunța că în luna mai a anului viitor compania Salrom va fi listată la Bursă.

CONFIRMARE Frunza Elenei Udrea pentru promovarea României se întoarce CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Frunza Elenei Udrea pentru promovarea României se întoarce

Stadiul actual al procesului de listare

În luna iunie 2021, Fondul Proprietatea a solicitat acordul Ministerului Economiei pentru aprobarea admiterii la tranzacționare a acțiunilor societății pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București, printr-o ofertă publică inițială de vânzare.

Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Salrom nr. 8, din data de 5 iulie 2021, a aprobat, de principiu, admiterea la tranzacționare a acțiunilor societății prin modalitatea unei oferte publice de vânzare derulate de Fondul Proprietatea.

Guvernul a cheltuit în jumătate de an pentru investiții doar un sfert din ce și-a propus pentru tot 2022. Ministrul Finanțelor: Întârzierile trebuie recuperate accelerat. Nu umblăm la investiții acum. Care a fost motivul principal invocat de toți CITEȘTE ȘI Guvernul a cheltuit în jumătate de an pentru investiții doar un sfert din ce și-a propus pentru tot 2022. Ministrul Finanțelor: Întârzierile trebuie recuperate accelerat. Nu umblăm la investiții acum. Care a fost motivul principal invocat de toți

Avantajele listării Salrom la Bursa de Valori București

Ministerul de resort arată că Salrom va beneficia de un nivel de încredere mai ridicat în legatură cu activitățile desfășurate, și în consecință un risc comercial sau de credit mai redus, raportat la statutul actual de companie necotată, ca urmare a implementării standardelor de transparență și raportare continuă și periodică, precum și a normelor de guvernanță corporativă specifice Bursei de Valori București.

Va exista o flexibilitate sporită în privința opțiunilor viitoare de dezvoltare a activității, prin finanțarea planului de dezvoltare utilizând mecanismele pieței de capital, respectiv prin emisiuni de acțiuni sau obligațiuni.

Guvernanții estimează și o creștere substanțială a vizibilității societății în mediul de afaceri și pe piețele financiare prin promovarea unei comunicări sistematice cu investitorii instituționali și de retail, precum și cu analiștii specializați în analiza piețelor de capital;

De asemenea, creșterea calității guvernanței corporative, precum și îmbunătățirea reputației și a notorietății se va consolida odată cu dezvoltarea pieței de capital locale, fiind favorizată astfel, capitalizarea de către societate a unor oportunități de afaceri în România și în regiune.

În urma listării există perspectiva obținerii unei evaluări de piață a societății, care va fi de natură să faciliteze posibilitatea implicării Salrom în eventuale parteneriate cu investitori strategici sau financiari;

Statutul de societate publică va permite societății finanțarea planului de dezvoltare prin mecanismele pieței de capital, obligațiuni tranzacționate pe BVB.

Analiză Le Monde: România – cuprinsă de un puseu de febră militară CITEȘTE ȘI Analiză Le Monde: România – cuprinsă de un puseu de febră militară

Important: Guvernul arată că aprobarea realizării demersurilor cu privire la realizarea unei oferte publice inițiale de vânzare de către Fondul Proprietatea nu este de natură să afecteze participația Statului Român care, în condițiile încheierii cu succes a ofertei publice inițiale de vânzare de către Fondul Proprietatea, va continua să dețină 51% din capitalul social al Salrom pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București.

Etapele derulării ofertei publice inițiale de vânzare (IPO)

Oferta publica inițială va include, în principal, următoarele etape:

a) Ministerul Economiei va mandata reprezentanții săi în Adunarea Generală a Acționarilor SALROM pentru aprobarea derulării IPO-ului și admiterii la tranzacționare a acțiunilor Salrom pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București;

b) numirea unui nou auditor financiar cu experiență demonstrată în tranzacțiile pe piața de capital (IPO);

c) încheierea unui contract umbrelă cadru între Salrom și Fondul Proprietatea prin care vor fi setate rolurile părților în cadrul IPO-ului, precum și setarea răspunderii părților și împărțirea costurilor;

d) întocmirea unui Raport de Resurse Minerale din perspectiva fundamentării adecvate a unor elemente esențiale ale planului de afaceri;

e) selectarea Consiliului de Administrație și conducerii executive pentru o perioadă de 4 ani, în conformitate cu cadrul legal în materia guvernanței corporative și în corelare cu Codul de Guvernanță Corporativă emis de Bursa de Valori București;

f) întocmirea prospectului de ofertă;

g) întocmirea unui plan de afaceri/investiții al Salrom pe termen mediu și lung;

h) angajarea de servicii de asistență juridică în vederea asistării Salrom în derularea IPO;

i)  participarea conducerii Salrom în cadrul proceselor de sondare a intenției investitorilor instituționali ancoră (proces de „early look”), în cadrul procesului de prezentare a societății adresată analiștilor intermediarului selectat, precum și în cadrul procesului de prezentare a societății adresată investitorilor instituționali în roadshow;

j)  procesul de Bookbuilding;

k)  subscrierea acțiunilor;

l)  alocarea și înregistrarea acțiunilor;

m)  admiterea la tranzacționare a acțiunilor Salrom.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
salrom
listare
bvb
fondul proprietatea