Bursa românească are dificultăți în a se ralia la creșterea bursei americane

Bursa românească are dificultăți în a se ralia la creșterea bursei americane

Sursa foto: Phongphan Supphakankamjon / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 12 oct 2020

Indicii principali de la BVB au câștigat jumătate de procent, dar volumele lipsesc și impulsul pe termen scurt nu este conectat la tendința puternic ascendentă a piețelor externe de acțiuni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Conturarea în SUA a structurii noului program de stimulare a economiei a adus investitorii la cumpărare pe Bursa de la New York, unde indicele S&P500 a trecut din nou decisiv peste reperul de 3.500 de puncte și se regăsește în zona maximului istoriei sale de un secol.

Piața românească de capital, după ce a epuizat în septembrie povestea ridicării la statutul de piață emergentă, nu a găsit aceeași forță. Deși tendința a fost pozitivă în sesiunea de astăzi, piața a rămas mai degrabă într-o zonă a oscilațiilor neconcludente în care lâncezește de aproape o lună. Indicii BET Plus și BET au urcat fiecare cu câte 0,52%, ultimul până la nivelul de 8.887,41 puncte, unde este prins între media mobilă exponențială de 55 de zile (EMA55) și media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), așa cum se vede pe graficul atașat.

Bursa românească are dificultăți în a se ralia la creșterea bursei americane

La drept vorbind, au lipsit și volumele care să miște piața. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 20,25 milioane lei (4,15 milioane euro). Aproape o treime din această activitate a fost reprezentată de tranzacțiile însumând 6,54 milioane lei realizate pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au avansat cu 0,45%, până la prețul de 2,2500 lei/acțiune. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), s-a apreciat cu 0,64%, până la prețul de 12,50 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,01 milioane lei.

Senatorii, prin votul majorității PSD, resping rapid amendarea de către Guvern a legii prin care statul nu poate înstrăina participații la companii CITEȘTE ȘI Senatorii, prin votul majorității PSD, resping rapid amendarea de către Guvern a legii prin care statul nu poate înstrăina participații la companii

Tot pe segmentul financiar, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au crescut cu 1,15%, până la prețul de 1,3150 lei/acțiune, pe transferuri de 1,33 milioane lei. Emitentul a raportat că săptămâna trecută a achiziționat din piața reglementată de la BVB un număr de 12,52 milioane acțiuni proprii, pentru care a plătit suma de 16,49 milioane lei, în cadrul programului de răscumpărări aprobat de acționar. Prin contrast, titlurile SIF au avut o zi negativă, ceea ce a determinat un declin de 0,63% al indicelui financiar BET-FI care a închis la nivelul de 41.003,03 puncte. Cel mai lichid dintre SIF-uri a fost SIF Transilvania (SIF3) cu schimburi însumând aproximativ 905.000 de lei, într-o zi în care cotația a coborât cu 0,85%, până la prețul de 0,3490 lei/acțiune.

La capitolul energetic al cărui indice sectorial BET-NG a câștigat 0,05%, titlurile OMV Petrom (SNP) au staționat la prețul de 0,3250 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al pieței, de 4,16 milioane lei, și titlurile Nuclearelectrica (SNN) au urcat cu 0,12%, până la prețul de 16,80 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,43 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
nuclearelectrica