Bursa românească încheie o săptămână cu vânt potrivnic din Occident. Cotațiile au rezistat bine

Bursa românească încheie o săptămână cu vânt potrivnic din Occident. Cotațiile au rezistat bine

Sursa foto: dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 23 nov 2018

Investitorii au plecat în weekend după o nouă sesiune neconcludentă, în care peste 80% din tranzacții s-au realizat pe acțiunile tradițional preferate de investitorii străini. Șocul extern care a adus acțiunile germane și prețul petrolului în zone de minime locale a fost destul de bine digerat la BVB.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Nu au fost accente de neliniște la Bursa de Valori București, iar investitorii au rămas insensibili la valul de vânzări pe activele de risc din piețele financiare internaționale traversat în aceste zile. Pierderea săptămânală a indicelui reprezentativ BET este de numai 0,61%, însă prețul a fost declinul volumelor.

Și astăzi, rulajul pieței de acțiuni a fost 41,68 milioane lei (8,94 milioane euro), în linie cu valoarea medie zilnică de tranzacționare din acest an, dar asigurat în proporție de 81,60% de transferurile pe doar 3 emitenți, tradițional preferați de investitorii instituționali nerezidenți care vor să ia expunere pe piața locală.

Capital Fleet Services, companie de leasing operațional, pregătește obligațiuni de 1 milion de euro CITEȘTE ȘI Capital Fleet Services, companie de leasing operațional, pregătește obligațiuni de 1 milion de euro

Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au corectat cu 0,21%, până la prețul de 2,3350 lei/acțiune, pe cele mai mari transferuri, de 14,74 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a avansat cu 0,30%, până la prețul de 15,52 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de aproximativ 488.000 de lei în piața reglementată. Pe același emitent s-a realizat și singura tranzacție specială din piața deal, în valoare de 5,37 milioane lei.

Pe volume echivalente cu 13,42 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) au avut o revenire de 1,23%, până la prețul de 0,3690 lei/acțiune, după ce au fost lovite de prăbușirea cotațiilor internaționale ale petrolului. Totuși către finalul sesiunii londoneze, prețul țițeiului de tip Brent și-a continuat parcursul descendent, ajungând la un minim al ultimelor 12 luni, în zona reperului de 59,00 dolari/baril.

Pierzător la fotbal, Mircea Lucescu are vești bune de la Brașov CITEȘTE ȘI Pierzător la fotbal, Mircea Lucescu are vești bune de la Brașov

În general, a fost stres și pe piețele de acțiuni. În Europa, indicele Euro Stoxx 50, al titlurilor blue-chip a avut o poveste aparte, cu o apreciere de 0,34%, însă, în rest, indicii continentali și regionali au avut culoarea „roșie”: -0,11% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,42% pentru indicele CAC40 de la Paris, -0,72% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,49% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,28% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,30% pentru indicele PX de la Praga.

La București, indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,12%, iar indicele BET a câștigat 0,09%, până la nivelul de 8.522,78 de puncte. Din punct de vedere tehnic, mișcarea ascendentă începută în iulie încă nu este compromisă, dar momentan, după impulsul corectiv, indicele are o etapă de ezitare în zona mediei mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21), așa cum arată graficul atașat.

Bursa românească încheie o săptămână cu vânt potrivnic din Occident. Cotațiile au rezistat bine

Pe al 3-lea rulaj al zilei, de 2,00 milioane lei, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au coborât cu 0,95%, până la prețul de 0,9350 lei/acțiune. Prin contrast, titlurile SIF au avut o zi bună din punctul de vedere al dinamicii cotațiilor, chiar dacă pe volume mici, astfel încât indicele financiar BET-FI a închis cu 0,70% peste referință, la nivelul de 36.259,31 de puncte.

O amplitudine a aprecierilor, de asemenea, deasupra mediei pieței, +0,48%, a avut-o indicele energetic BET-NG. Cel mai lichid emitent din structura sa în ultimii ani, Romgaz Mediaș (SNG), a câștigat 0,28% la nivelul capitalizării, prețul de închidere fiind 35,30 lei/acțiune, o sesiune în care a adunat schimburi cu puțin peste 841.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz