Bursa românească, pentru o săptămână în „cușcă”. Acțiunile Digi, un nou minim de la listare

Bursa românească, pentru o săptămână în „cușcă”. Acțiunile Digi, un nou minim de la listare

Sursa foto: Sorapop Udomsri / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 oct 2017

Ultimele 5 ședințe de tranzacționare de la BVB au fost caracterizate de oscilații modeste și mișcări de sens contrar, indicele reprezentativ BET rămânând în consolidare între 2 repere tehnice importante.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ultima zi de tranzacționare a acestei săptămâni a fost una pozitivă la Bursa de Valori București, în care principalii indici s-au apreciat cu 0,47%, pe fondul unui rulaj de 22,60 milioane lei (4,92 milioane euro) al pieței de acțiuni. Indicele reprezentativ BET a închis la nivelul de 8.034,96 puncte o secvență de 5 sesiuni bursiere indecise.

Cotația este prinsă între 2 repere importante, respectiv mediile mobile exponențiale de viteză, în proporție Fibonacci, de 55 de zile (EMA55) și 21 de zile (EMA21). Media mai scurtă este sub cea având o credibilitate mai mare, ceea ce, de regulă, inidcă o tendință descendentă. Cele 2 medii mobile s-au intersectat și au evoluat într-un unghi de separare bun, care dă relevanță mișcării descendente, dar momentan mișcare are o etapă de ezitare, cu prețul întorcându-se între cele 2 repere tehnice.

Bursa românească, pentru o săptămână în „cușcă”. Acțiunile Digi, un nou minim de la listare

Și piețele europene sunt într-un moment de indecizie, evoluția fiind neconcludentă pe parcursul întregii săptămâni și sesiunea de astăzi cu închideri divergente la nivelul principalilor indici: -0,03% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,28% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,17% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,07% pentru indicele DAX de la Frankfurt, -0,38% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, +0,32% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,17% pentru indicele PX de la Praga.

ASF a avizat fuziunea dintre BVB și Sibex CITEȘTE ȘI ASF a avizat fuziunea dintre BVB și Sibex

Pe primul loc în clasamentul tranzacțiilor, cu schimburi însumând 4,39 milioane lei, s-au aflat titlurile Fondul Proprietatea (FP) care au câștigat cu 0,36%, până la prețul de 0,8450 lei/acțiune. Într-o zi de raportare ale bilanțurilor lunare, titlurile SIF au avut aprecieri de o amplitudine chiar mai ridicată, trăgând în sus indicele financiar BET-FI pentru un avans de 0,82%, până la un nivel de închidere de 36.674,41 puncte.

Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au urcat cu 1,63%, până la prețul de 0,2500 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,13 milioane lei.

OMV Petrom, primele indicații către piață, înainte de rezultatele la 9 luni

Indicele energetic BET-NG a urcat cu 0,70%. Cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), a avut al 2-lea rulaj al zilei, de 3,32 milioane lei. Cotația a avansat cu 0,52%, până la nivelul de 0,2895 lei/acțiune, într-o zi în care compania petrolieră a anunțat că și-a ameliorat cu 46,8% marja de rafinare, la 8,71 dolari/baril, de la 5,96 dolari/baril.

Tot pe acest sector, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,48%, până la prețul de 31,70 lei/acțiune, pe transferuri de 1,76 milioane lei, iar titlurile Transgaz (TGN) au crescut cu 0,50%, până la prețul de 403,00 lei/acțiune, pe volume echivalent cu 1,04 milioane lei.

Acțiunile bancare reiau mișcarea de revenire

Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avansat cu 0,21%, până la prețul de 2,3550 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,95 milioane lei. Revenirea după scăderea din septembrie s-a reluat și pe titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), cu un avans de 0,63%, până la prețul de 12,74 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,36 milioane lei. Pe acest emitent s-a realizat și singura tranzacție specială din piața deal cu 50.000 de acțiuni, la un preț egal cu cel de închidere, ceea ce ridică valoarea schimbului la 637.000 de lei.

Acțiunile Digi, un nou minim de la listare

Pe fondul unui rulaj de 1,29 milioane lei, titlurile Digi Communications (DIGI) au scăzut cu 0,27%, până la prețul de 37,30 lei/acțiune, un nou minim la închidere de la listarea acestui emitent în una mai a acestui an. Cotația este cu 6,75% sub prețul ofertei publice de 40,00 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
bvb
romgaz
transgaz
digi
omv petrom
fondul proprietatea