Compa Sibiu raportează înjumătățirea profitului net trimestrial după prăbușirea industriei auto europene, pune pe liber salariați și suspendă activitatea până la finalul acestei luni

Compa Sibiu raportează înjumătățirea profitului net trimestrial după prăbușirea industriei auto europene, pune pe liber salariați și suspendă activitatea până la finalul acestei luni

Sursa foto: Georgiy / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 mai 2020

Afacerile producătorului de componente Compa au avut de suferit în primul trimestru în primul rând ca urmare a șocului din luna martie, când au fost instituite blocaje la nivelul economiilor din Europa și România. Trimestru 2 se anunță și mai rău în condițiile pentru lunile aprilie și mai compania și-a suspendat activitatea din lipsa comenzilor și și-a trimis acasă cea mai mare parte a salariaților.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Industria subansamblelor auto din România importă criza de la nivel mondial, unde în contextul epidemiei de coronavirus stateșe au mpus măsuri drastice de limitare a activităților economice. Compa Sibiu (CMP), societate suficient de relevantă în domeniu cât să atragă în acționariat chiar și fondul suveran al Norvegiei reclamă șocul care se prelungește și după starea de urgență. Compania comunică faptul că a suspendat contractele de muncă a unei mari părți a salariaților din lipsa comenzilor, în continuarea unei politici promovată încă din luna aprilie.

Unda de șoc a venit din Europa încă din luna martie și se vede inclusiv pe raportarea trimestrială. Compa și-a redus cu 15,76% veniturile totale, la 176,12 milioane lei, de la 209,08 milioane lei în primele 3 luni ale anului trecut. În același timp, cheltuielile totale au fost diminuate cu 13,80%, la 168,12 milioane lei, de la 195,05 milioane lei. Este o dinamică oarecum atenuată pentru că societatea nu a trecut la suspendarea contractelor de muncă încă din martie, urmărind realizarea unui stoc ce să asigure livrări echivalente cu producția pe o săptămână. Acum, însă, Compa continuă activitatea cu un număr foarte redus de salariați doar cât să acopere comenzile existente.

Comelf Bistrița își reduce cu peste o treime profitul net trimestrial. Compania reclamă șocul stării de urgență CITEȘTE ȘI Comelf Bistrița își reduce cu peste o treime profitul net trimestrial. Compania reclamă șocul stării de urgență

În primul trimestru, rezultatul din exploatare a coborât cu 42,98%, la 8,00 milioane lei, de la 14,03 milioane lei în perioada similară a anului trecut. Prăbușirea a fost însă la mai mult de jumătate pentru profitul net, la 5,93 milioane lei, de la 12,05 milioane lei. Anul trecut, societatea a avut un rezultat net de 33,24 milioane lei și, pentru a-și asigura tamponul de resurse în actuala criză, a ales să nu distribuie dividende chiar dacă a primit o solicitare în acest sens pentru ordinea de zi a AGA de bilanț din partea unui acționar minoritar relevant, respectiv fondul de pensii de la Pilonul II administrat NN.

La data de 31 martie, activele totale ale Compa Sibiu se situau la 740,50 milioane de lei, în creștere cu 2,33% față de cele de 723,60 milioane lei înregistrate la finele anului trecut. Datoriile totale au crescut în intervalul analizat cu 4,38%, la 259,60 milioane lei, de la 248,71 milioane lei. Compa Sibiu produce componente auto pentru mărci precum BMW, Mercedes, Peugeot, Renault, Audi, Ford, Fiat, Citroën, Toyota, VW, GM, Porsche si Kia.

Compania este controlată în proporție de 19,00% de directorul general Ioan Deac, în timp ce directorul economic, Ioan Miclea, deține o participație de 18,75%. La ultimul preț de închidere de la BVB al titlurilor Compa, de 0,6180 lei/acțiune, compania are o capitalizare bursieră de 135,23 milioane lei (27,95 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
compa
bvb
bursa
criza
coronavirus