Creșterile și volumele revin la BVB. Explozie de preț pentru acțiunile MedLife și Chimcomplex Borzești

Creșterile și volumele revin la BVB. Explozie de preț pentru acțiunile MedLife și Chimcomplex Borzești
scris 20 oct 2021

Bursa românească a câștigat 2 treimi de procent deși cele mai tranzacționate 3 acțiuni au consemnat deprecieri.

La New York Stock Exchange, impulsul puternic ascendent a adăugat o sesiune pozitivă, aceasta aducând indicele Dow Jones Average Industrial peste nivelul de 35.600 de puncte, zonă în care atinge noi maxime istorice. Acesta este climatul în care și pe bursa românească apetitul la cumpărare a revenit, fiind trădat nu numai de o creștere cu 0,56% a indicelui BET-XT, dar și de o majorare a rulajului pieței de acțiuni la 50,41 milioane lei (10,18 milioane euro).

Efervescența s-a resimțit, însă, pe acțiuni din planul secundar și terțiar de la BVB. Astfel, titlurile MedLife (M) au avut un salt de 13,57%, până la prețul de 22,60 lei/acțiune, pe transferuri de 4,61 milioane lei, și pe cea mai mare activitate din piața AeRO, de 1,38 milioane lei, titlurile Chimcomplex Borzești (CHOB) au explodat în sus cu 10,39%, până la prețul de 17,00 lei/acțiune. Profit.ro a semnalat mișcări pe acțiunile companiilor deținute de omul de afaceri Ștefan Vuza, care acum se bucură de un interes sporit.

Volvo a anunțat listarea pe bursă, luna aceasta, la un preț ce o evaluează la 20 de miliarde de euro CITEȘTE ȘI Volvo a anunțat listarea pe bursă, luna aceasta, la un preț ce o evaluează la 20 de miliarde de euro

Tot într-o notă pozitivă, titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au crescut cu 2,64%, până la prețul de 19,42 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,75 milioane lei, și titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au urcat cu 0,98%, până la prețul de 36,05 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,31 milioane lei. Sunt mișcări care au tras în sus indicele BET cu o închidere cu 0,65% peste referință, la nivelul de 12.750,30 puncte, așa cum se vede pe graficul atașat.

Creșterile și volumele revin la BVB. Explozie de preț pentru acțiunile MedLife și Chimcomplex Borzești

Totuși, sesiunea nu a fost nici pe departe atât de „verde” pe cât o arată indicele său principal. Astfel, cele mai lichide acțiuni au avut deprecieri. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) s-au corectat cu 0,38%, până la prețul de 2,6000 lei/acțiune, pe cele mai mari transferuri ale zilei, de 7,40 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) au pierdut 0,32%, până la prețul de 0,4720 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 5,33 milioane lei, și titlurile Fondul Proprietatea (FP) s-au retras cu 0,22%, până la prețul de 1,7760 lei/acțiune. Ultimele chiar au supraperformat indicelui financiar BET-FI care într-o ședință slabă pentru SIF-uri au suferit un declin de 0,66%, până la nivelul de 52.901,48 puncte. Celălalt indice sectorial, BET-NG, care măsoară evoluția acțiunilor de energie și utilități, a avansat cu 0,22%.

Electrica cumpără, într-o tranzacție de 35 milioane euro, acțiuni în cinci societăți care dețin și operează centrale electrice fotovoltaice CITEȘTE ȘI Electrica cumpără, într-o tranzacție de 35 milioane euro, acțiuni în cinci societăți care dețin și operează centrale electrice fotovoltaice

În piața deal am consemnat o tranzacție specială în valoare de 6,04 milioane lei cu acțiuni TeraPlast Bistrița (TRP). Aceasta a depășit chiar și schimburile însumând 4,43 milioane lei, pe titlurile Digi Communications (DIGI) care s-au apreciat cu 0,26%, până la prețul de 38,80 lei/acțiune, dar care se află într-o neputință de peste 4 ani de a depăși prețul de 40,00 lei/acțiune al ofertei publice de listare. Pe o activitate de 1,49 milioane lei, titlurile Alro Slatina (ALR) au coborât cu 0,35%, până la prețul de 2,8500 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
teraplast