Debut negativ de săptămână la BVB. Pe primul loc în topul tranzacțiilor sunt acțiunile Fondul Proprietatea, societate care în câteva zile ar urma să raporteze o majorare de peste 5% a activului net

Debut negativ de săptămână la BVB. Pe primul loc în topul tranzacțiilor sunt acțiunile Fondul Proprietatea, societate care în câteva zile ar urma să raporteze o majorare de peste 5% a activului net
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 iul 2022

Tras în jos de corecția mai consistentă a acțiunilor Romgaz, indicele BET a pierdut jumătate de procent.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Bursele lumii au început săptămâna pe un puseu de vânzare. Contractele futures pe indicele S&P500 au coborât către nivelul de 3.950 de puncte încă din sesiunea asiatică. Tendința de recuperare a existat pe restul orarului de tranzacționare, dar valorile de referință ale sesiunii precedente nu au mai fost recâștigate până la finalul ședinței europene.

Acesta este contextul în care și Bursa de Valori București a avut o zi „roșie”. Mișcarea a fost exacerbată de corecția severă, de 3,08%, până la prețul de 44,10 lei/acțiune, a titlurilor Romgaz Mediaș (SNG), ce au întrunit o activitate de 3,76 milioane lei. Prin contrast, celălalt producător de gaze naturale de la cota BVB, OMV Petrom (SNP), a câștigat 1,08% la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 0,4700 lei/acțiune o sesiune în care au adunat schimburi de 2,77 milioane lei.

OMV Petrom și-a redus producția de hidrocarburi, majorând astfel dependența de importuri în contextul în care UE a decis deja impunerea unui embargo total țițeiului rusesc CITEȘTE ȘI OMV Petrom și-a redus producția de hidrocarburi, majorând astfel dependența de importuri în contextul în care UE a decis deja impunerea unui embargo total țițeiului rusesc

Lichiditatea a fost slabă, în nota ultimelor 3 luni. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 34,12 milioane lei (6,90 milioane euro), asigurat în proporție de peste o treime de transferurile în valoare de 12,55 milioane lei cu titlurile Fondul Proprietatea (FP), care s-au retras cu 0,25%, până la prețul de 2,0350 lei/acțiune.

Activitatea pe acest simbiol s-a dinamizat după închiderea ofertei publice de răscumpărare derulată de societate pentru un număr de 325,00 milioane acțiuni proprii și are ca principal catalizator fondul american Silver Point care s-au aflat la vânzare. Fondul a notificat investitorii după închiderea pieței că la următorul calcul al valorii unitare a activului net aferentă perioadei de până la 30 iunie și care ar urma să fie publicat la jumătatea acestei luni, urmare a actualizării evaluării portofoliului de companii nelistate (din care cea mai importantă deținere este la Hidroelectrica), dar și a ofrtei de buy-back, VAN-ul ar urma să se majoreze cu cel puțin 5%.

SIF Muntenia lansează ofertă de răscumpărare la un preț cu 11% peste cel de piață CITEȘTE ȘI SIF Muntenia lansează ofertă de răscumpărare la un preț cu 11% peste cel de piață

Tot pe segmentul financiar, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au avut un declin de 0,43%, până la prețul de 2,3200 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 3,83 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au scăzut cu 0,83%, până la prețul de 12,00 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,02 milioane lei. Preisunea la vânzare pe din aceste zile pe titlurile grupului cu acționariat majoritar francez este potențată și de impactul reputațional al prezumtivei fraude de la BRD Pensii, unde instanța a dispus la cererea procurorilor arestări preventire ale unor reprezentanți ai entității.

Sunt mișcări din care rezultă o piață în declin: -0,66% pentru indicele compozit BET-XT, -1,34% pentru indicele financiar BET-FI, care închis la nivelul de 50.602,35 puncte, -0,75% pentru indicele energetic BET-NG și -0,52% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 12.188,84 puncte a trecut din nou sub media mobilă exponențială de 200 de zile (EMA200), cea care definește trendul, așa cum se vede pe graficul atașat.

Debut negativ de săptămână la BVB. Pe primul loc în topul tranzacțiilor sunt acțiunile Fondul Proprietatea, societate care în câteva zile ar urma să raporteze o majorare de peste 5% a activului net

Titlurile One United Properties (ONE) companie care la finalul lunii trecute a anunțat o tranzacție de 7 milioane de euro într-un teren din zona Floreasca unde vizează o dezvoltare imobiliară – au staționat la prețul de 1,3000 lei/acțiune, pe un rulaj de 2,31 milioane lei. De asemenea, titlurile Nuclearelectrica (SNN) au pierdut 1,12%, până la prețul de 44,00 lei/acțiune, pe transferuri de 1,90 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
nuclearelectrica