GRAFIC Indicele BET depășește nivelul de 8.000 de puncte, un elan susținut și de acțiunile bancare

GRAFIC Indicele BET depășește nivelul de 8.000 de puncte, un elan susținut și de acțiunile bancare

Sursa foto: dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 9 ian 2018

În condițiile unei aprecieri pe linie a celor mai tranzacționate acțiuni de la Bursa de Valori București, indicele principal al acesteia a câștigat 0,65% și se consolidează deasupra nivelurilor tehnice care au însoțit trendul de scădere la finalul anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Pe un rulaj de 37,75 milioane lei (8,10 milioane euro), sub media obișnuită a anului trecut, bursa de la București a avut o sesiune pozitivă, cu primele cele mai tranzacționate 9 simboluri având închideri „pe verde”. Tendința și chiar amplitudinea au fost apropiate de cea a principalilor indici europeni: : +0,18% pentru indicele Euro Stoxx 50, +0,45% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +0,13% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,67% pentru indicele DAX de la Frankfurt.

Piața locală de capital s-a corelat cu bursele mature și nu cu indicii regionali, care au avut închideri sub referință: -0,79% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -0,58% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,40% pentru indicele PX de la Praga.

GRAFIC Repere tehnice de tranzacționare pe acțiunile Nuclearelectrica CITEȘTE ȘI GRAFIC Repere tehnice de tranzacționare pe acțiunile Nuclearelectrica

În oglindă, la BVB indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,59%, iar indicele reprezentativ BET a avansat cu 0,65%, până la nivelul de 8.034,76 puncte, apropiindu-se de ultimul maxim relativ consemnat în luna octombrie. Cotația se consolidează – cu conotații pozitive pentru preț – deasupra nivelurilor de rezistență care au însoțit tendința descendentă din ultima parte a anului trecut și pe care le-a spulberat în prima zi de tranzacționare a acestui an, respectiv pragul de referință de la 7.860 de puncte, o linie de trend descendent conturată din luna august și mediile mobile exponențiale de 21 de zile (EMA21), 55 de zile (EMA55) și 200 de zile (EMA200), așa cum se vede pe graficul atașat.

GRAFIC Indicele BET depășește nivelul de 8.000 de puncte, un elan susținut și de acțiunile bancare

Într-o zi fără transferuri speciale în piața deal, cele mai mari tranzacții, de 11,63 milioane lei, s-au realizat pe titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD), care s-au apreciat cu 0,90%, până la prețul de 13,48 lei/acțiune. O dinamică apropiată, +0,92%, au avut-o și titlurile Băncii Transilvania (TLV), care au închis la prețul de 2,1850 lei/acțiune o ședință în care tranzacțiile s-au cifrat la 3,06 milioane lei. Interesul pentru acțiunile bancare ar putea fi ale nerezidenților, în contextul în care cele 2 titluri reprezintă mai mult de 50% din componența indicelui MSCI pentru România.

Activitate de tranzacționare sporită pe acțiunile Sphera

Al 2-lea rulaj al zilei, de 8,62 milioane lei, l-am înregistrat pe titlurile companiei Sphera Franchise Group (SFG), operatorul lanțurilor de alimentați publică KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery și Taco Bell. Este al 2-lea volum pe acest emitent de la listarea sa, depășit doar de transferurile în valoare de 24,10 milioane lei din prima zi în ring. Cotația a avansat cu 1,19%, până la prețul de 42,40 lei/acțiune, nivel la care capitalizarea bursieră a companiei este de 1,64 miliarde lei (353,22 milioane euro).

Nou maxim post-criză pe indicele financiar BET-FI

Titlurile Fondul Proprietatea (FP) au închis cu 0,11% peste referință, la prețul de 0,8910 lei/acțiune, pe tranzacții de 5,21 milioane lei. Emitentul – care are un nou manager unic în persoana sud-africanului Johan Meyer, după ce polonezul Greg Konieczny care a condus societatea înncă din 2010 s-a retras la început de an pentru o poziție la nivel regional în cadrul grupului Franklin Templeton – a anunțat în decembrie că va derula o ofertă publică de răscumpărare pentru un număr de 1,20 miliarde acțiuni.

Tot de la capitolul fondurilor închise de investiții, titlurile SIF au avut aprecieri peste media pieței. Cel mai lichid dintre acestea, SIF Moldova (SIF2), a avut un rulaj de aproximativ 960.000 de lei, prețul crescând cu 1,93%, până la nivelul de 1,4780 lei/acțiune. Sunt mișcări cu impact asupra indicelui financiar BET-FI care astăzi a urcaz cu 0,92%, până la un nou maxim post-criză de 41.197,12 puncte.

Sesiune liniștită pentru acțiunile OMV Petrom în ziua în care Mariana Gheorghe a părăsit șefia executivă a companiei

Indicele energetic BET-NG s-a apreciat cu 0,76%, într-o nouă zi în care prețul petrolului Brent a doborât la Londra un nou maxim al ultimilor 3 ani, în zona de 69,00 dolari/baril. Cel mai lichid emitent pe acest sector, cu transferuri de 2,05 milioane lei, Romgaz Mediaș (SNG) a câștigat 1,41% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiind de 32,45 lei/acțiune.

Cu cea mai mare pondere în structura indicelui sectorial, titlurile OMV Petrom (SNP), s-au apreciat astăzi cu 0,66%, până la prețul de 0,3030 lei/acțiune, pe schimburi de 1,62 milioane lei, în ziua în care cea mai importantă companie petrolieră a anunțat că Mariana Gheorghe, cea care a deținut șefia executivă peste 10 ani, a fost înlocuită de Christina Verchere, până în prezent Regional President pentru regiunea Asia Pacific la compania britanică BP (British Petroleum).

Titlurile transportatorului de gaze naturale Transgaz (TGN) au urcat cu 1,13%, până la prețul de 404,50 lei/acțiune, pe pe volume echivalente cu 1,04milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
romgaz
omv petrom
mariana gheorghe
fondul proprietatea