GRAFIC Ședință de respiro pe bursa românească

GRAFIC Ședință de respiro pe bursa românească
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 26 mar 2020

Într-un climat de relativă detensionare în piețele financiare internaționale după vânzările recente pe panică precipitate de epidemia de coronavirus, la Bursa de Valori București am consemnat o ședință de stabilizare, marcată de oscilații mici la nivelul indilor, evoluții divergente la nivelul principalelor acțiuni și unele din cele mai reduse volume din ultimele săptămâni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Ca o zi de armistițiu într-un război dur în care combatanții își tratează rănile, iar cadavrele camarazilor sunt recuperate din tranșee și de pe linia de front. Așa a arătat bursa româneasă astăzi, după etapă de cădere abruptă a cotațiilor și fluctuații puternice la apropierea de reperul de 7.000 de puncte pe indicele BET.

Investitorii nu au mai vrut să mute decisiv, iar acest lucru s-a văzut atât prin lipsa de direcție, inerția la nivelul cotațiilor, dar mai ales prin rulajul de numai 37,99 milioane lei (7,86 milioane euro) al pieței de acțiuni, unul dintre cele mai mici de la începutul perioadei de stres antrenată la nivel mondial de criza de coronavirus care a debutat în China.

OMV Petrom estimează un profit în scădere cu 21% la un preț al barilului dublu față de cel actual! Orice ieftinire cu 1 dolar a țițeiului va avea un impact negativ de 20 de milioane de euro CITEȘTE ȘI OMV Petrom estimează un profit în scădere cu 21% la un preț al barilului dublu față de cel actual! Orice ieftinire cu 1 dolar a țițeiului va avea un impact negativ de 20 de milioane de euro

În condițiile în care la BVB este mai greu să găsești lichiditate, piața locală nu s-a cuplat la raliul de pe bursele externe care au căutat noi valori mai ridicate. Indicele Dow Jones Average Industrial al Bursei de la New York s-a întors în zona de 22.000 de puncte, după ce pe minimul puseului de vânzare se apropiase de reperul de 18.000 de puncte.

În Europa, de asemenea, sesiunea a fost „verde”: +1,70% pentru indicele Euro Stoxx 50, +2,24% pentru indicele FTSE100 de la Londra, +2,51% pentru indicele CAC40 de la Paris, +1,28% pentru indicele DAX30 din Germania, +3,48% pentru indicele WIG20 de la Varșovia și +0,93% pentru indicele BUX de la Budapesta.

EXCLUSIV Fie scăderea cât de rea, tot deschisă-i bursa mea. BVB se angajează că tranzacțiile nu vor fi oprite, indiferent de mărimea șocului de volatilitate adus de criza coronavirus CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Fie scăderea cât de rea, tot deschisă-i bursa mea. BVB se angajează că tranzacțiile nu vor fi oprite, indiferent de mărimea șocului de volatilitate adus de criza coronavirus

La București a fost indecizie, iar aceasta a fost reflectată de faptul că, în Top 10 tranzacționare, 5 titluri au înregistrat declin, 3 acțiuni au avut aprecieri, iar 2 simboluri au staționat pe nivelurile de referință ale sesiunii precedente. Ma mult decât atât, dintre acestea, deviații mai mari de un procent, am consemnat doar pe titlurile Nuclearelectrica (SNN) care au urcat cu 2,38%, până la prețul de 12,38 lei/acțiune, pe tranzacții de 1,92 milioane lei, susținute de un dividend generos și pe cele ale Transelectrica (TEL), care au scăzut cu 1,71%, până la prețul de 17,20 lei/acțiune, pe volume echivalente cu aproximativ 437.000 de lei.

Din evoluțiile de sens contrar a rezultat o neclintire a pieței, așa cum aceasta este măsurată la nivelul indicilor. Astfel, indicele compozit BET Plus a câștigat 0,06%, iar indicele reprezentativ BET a avansat marginal, cu 0,02%, pentru o închidere la nivelul de 7.622,75 de puncte. Sub aspect tehnic, în ultimele 2 sesiuni cotația a ezitat la un nivel de rezistență logic, respectiv retragerea Fibonacci de 23,6% aplicabilă impulsului descendent care a debutat la începutul lunii martie, și evidențiată de Profit.ro pe graficul atașat.

GRAFIC Ședință de respiro pe bursa românească

În linia de încremenire a pieței, titlurile Fondul Proprietatea (FP), cele mai tranzacționate azi, cu schimburi însumând 11,09 milioane lei, au staționat la prețul de 1,1200 lei/acțiune. Acestea au fost urmate tot de titluri cu profil financiar, ceel ale băncilor, însă cu închideri divergente. Titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 0,56%, până la prețul de 1,8060 lei/acțiune, pe transferuri de 8,15 milioane lei, iar titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD) au suferit un recul de 0,34%, până la prețul de 11,76 lei/acțiune, pe tranzacții de 3,71 milioane lei.

Cu o zi negativă pentru acțiunile SIF, indicele BET-FI care măsoară evoluția fondurilor închise de investiții, a coborât cu 0,96%, până la nivelul de 39.106,10 puncte. Prin contrast, celălalt indice sectorial, BET-NG care surprinde traiectoria acțiunilor de pe segmentul de energie și utilități a avut o evoluție în linie cu media pieței, respectiv un avans de 0,12%.

Cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), a avut o zi de stagnare la nivelul capitalizării bursiere, titlurile sale închizând la prețul de 0,2950 lei/acțiune. La același capitol, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat cu 0,36%, până la prețul de 27,60 lei/acțiune, pe transferuri de 1,77 milioane lei, iar titlurile Electrica (EL) au pierdut 0,42%, până la prețul de 9,4600 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 1,48 milioane lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
bvb
bursa
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
electrica