IAR Brașov, profit net cu aproape o treime mai mic la 9 luni, de 21,5 milioane lei

IAR Brașov, profit net cu aproape o treime mai mic la 9 luni, de 21,5 milioane lei
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 11 nov 2016

Deși și-a majorat cifra de afaceri netă cu 30%, la 79,31 milioane lei în primele 3 trimestre ale anului, față 60,80 milioane lei în perioada similară din 2015, producătorul de elicoptere IAR Brașov și-a redus profitul net cu 31%, la 21,53 milioane lei. Profitul din exploatare a urcat cu 22,14 milioane lei, însă compania nu a mai putut replica rezultatul financiar excepțional de 13 milioane lei de anul trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Compania IAR Brașov a obținut în primele 9 luni ale acestui an venituri totale din exploatare de 98,63 milioane lei, cu 18,06% mai mari decât cele de 83,54 milioane lei din intervalul corespondent din 2015. Cheltuielile din exploatare au urcat, de asemenea, cu 16,75%, la 74,02 milioane lei, de la 63,40 milioane lei.

Astfel, profitul operațional a urcat cu 22,14%, la 24,60 milioane lei, de la 20,14 milioane lei în primele 3 trimestre ale anului trecut. Este o ușoare pierdere de ritm față de prima jumătate a anului pentru care rezultatul din exploatare era de 17,96 milioane lei. Profitul net este, însă, de 21,53 milioane lei, cu 31,86% mai mic decât cel de 31,60 milioane lei, în condițiile unei prăbușiri cu 92,12% a câștigului financiar de la 13,32 milioane lei, la 1,05 milioane lei.

Activele totale ale promducătorului de elicoptere erau la 30 septembrie de 190,27 milioane lei, în scădere cu 4,48% față de 199,20 milioane lei la 31 decembrie 2015. În același interval de raportare, datorile pe termen lung au coborât cu 1,81%, la 5,95 milioane lei, de la 6,06 milioane lei, iar datoriile curente au fost reduse cu 35,26%m la 18,82 milioane lei, de la 29,07 milioane lei. Compania a diminuat și nivelul provizioanelor la 44,64 milioane lei, acestea fiind cu 24,58% mai mici decât cele de 59,19 constituite la finele anului trecut.

IAR Brașov este listată la cota Bursei de Valori București, unde la ultimul preț de închidere al titlurilor sale de 6,20 lei/acțiune, compania are o valoarea de piață de 117,05 milioane lei (26,01 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
iar brasov
elicoptere
bvb
bursa