iHunt Technology trece pe pierdere în 2023

iHunt Technology trece pe pierdere în 2023
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 28 feb 2024

Confirmând dinamica negativă din 2022, compania iHunt, specializată în vânzarea dispozitivelor mobile, afișează și pentru anul trecut declin la aproape toate capitolele din bilanț.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

iHunt Technology Import-Export (HUNT) raportează pentru 2023 venituri totale din exploatare de 43,25 milioane lei, cu 15,61% mai mici decât cele de 51,24 milioane lei din exercițiul financiar precedent. „În timp ce linia de business dedicată telefoanelor continuă să fie unul dintre punctele forte ale societății, noile linii de business înregistrează, de asemenea, performanțe solide și se află în parametri optimi de creștere și rentabilitate”, spune președintele board-ului, Cezar Stroe, în raportarea anuală preliminară, afirmând că măsuri luate anul trecut vor avea impact în 2024.

În același interval de raportare, cheltuielile de exploatare s-au diminuat cu 5,08%, la 42,22 milioane lei, de la 44,48 milioane lei. Astfel, compania a raportat o pierdere de 1,22 milioane lei, față de profitul net de 4,52 milioane lei din 2022.

Simtel Team și-a dublat afacerile și profitul net CITEȘTE ȘI Simtel Team și-a dublat afacerile și profitul net

La data de 31 decembrie 2023, activele totale erau de 41,28 milioane lei, fiind cu 27,33% mai mici decât cele de 56,81 de la sfârșitul anului 2022. În același răstimp, datoriile totale au fost tăiate cu 40,26%, la 21,22 milioane lei, de la 35,52 milioane lei. Acestea includ și o emisiune de obligațiuni corporative în valoatre de 7,00 milioane lei cu maturitate în 2025.

iHunt s-a listat în vara anului 2019 pe piața AeRO de la BVB unde, la ultimul preț de închidere de 0,5620 lei/acțiune care ar situa capitalizarea bursieră a companiei la 42,26 milioane lei (8,50 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
ihunt
bvb
bursa