Indicele BET pierde aproximativ un procent la debutul pieței, mișcare mai atenuată față de cea a burselor europene

Deschiderea de la BVB este negativă, în linie cu aversiunea la risc din piețele externe, dar piața locală supraperformează indicilor europeni.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Indicele BET pierde aproximativ un procent la debutul pieței, mișcare mai atenuată față de cea a burselor europene

Sursa foto: BVB

Un debut negativ de săptămână a burselor precipitat încă din sesiunea asiatică pe fondul unei explozii a cotațiilor internaționale ale petrolului peste pragul de 100 dolari/baril, s-a resimțit și la BVB. În primul sfert de oră indicele reprezentativ BET pierdea aproximativ 1%, fiind în zona de 27.160 de puncte.

Este o mișcare mai atenuată fațâă de cea a piețelor de acțiuni europene, unde indicele DAX de la Frankfurt testează minime ale ultimelor 10 luni, indicele EuroStoxx50 pierde peste 3%, indicele CAC40% de la Paris are un declin de 2,90% și indicele FTSE100 de la Londra are o depreciere de 2,20%.

Autonom Services – profit net redus cu o treime CITEȘTE ȘI Autonom Services – profit net redus cu o treime

Excepția o constituie bursa din Norvegia, unde indicele OBX este ancorat la maxime istorice, cu o bună reprezentare în structura sa a companiilor petroliere, a unei țări exportatoare și care nu este afectată de conflictul din Golful Persic.

La București, de asemenea, pe constrasens sunt titlurile companiei petroliere OMV Petrom (SNP), care avansau cu 1,6%, până la prețul de 1,0260 lei/acțiune, pe cel mai mare rulaj, de 4,17 milioane lei. În rest, următoarele cele mai tranzacționate 10 acțiuni erau toate „pe roșu”.

Aici includem titlurile Băncii Transilvania care se corectau cu 1,9%, până la prețul de 33,84 lei/acțiune, pe transferuri de 2,93 milioane lei și titlurile Transgaz (TGN), cu un recul e 2,8%, până la prețul de 84,80 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 1,03 milioane lei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2592 +0.0036+0.07 %
1 USD4.5281 +0.0139+0.31 %
1 GBP6.0899 +0.0102+0.17 %
1 CHF5.7371 -0.0061-0.11 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite