iHunt Technology Import-Export (HUNT) raportează pentru anul 2025 venituri totale din exploatare de 57,96 milioane lei, cu 25,71% mai mari decât cele de 46,11 milioane lei din exercițiul financiar precedent.
În același interval de raportare, cheltuielile de exploatare au avansat cu 19,56%, la 51,79 milioane lei, de la 43,31 milioane lei în perioada similară a anului trecut.
„În 2025, iHunt a continuat diversificarea accelerată a portofoliului și a consolidat categorii cu valoare adăugată, precum electrocasnicele inteligente, accesoriile tech și zona de Smart Home. Gama iHunt Home începe să ia amploare și va rămâne un pilon de creștere, susținut prin investiții și o strategie comercială orientată către produse competitive și marje sănătoase”, spune președintele Consiliului de Administrație, Cezar Stroe, în raportarea anuală preliminară.
Astfel, compania afișează un profit net de 4,21 milioane lei, în creștere de peste 4 ori față de cel de 1,03 milioane lei din 2024. La 9 luni, câștigul net era de 1,65 milioane lei.
Deși peste 65% din resursele lunare ale companiei (echipă și cash) au fost direcționate în 2025 către dezvoltarea iHunt EV, Stroe, care deține 52,33% din acțiuni caracterizează profitul net drept „plăcut surprinzător”.
La data de 31 decembrie 2025, activele totale erau de 45,93 milioane lei, majorate cu cu 19,37% față de cele de 38,48 de la sfârșitul anului 2024. În același răstimp, datoriile totale au urcat cu 18,48%, la 20,82 milioane lei, de la 17,57 milioane lei.
iHunt s-a listat în vara anului 2019 pe piața AeRO de la BVB unde, la ultimul preț de închidere de 0,4470 lei/acțiune care ar situa capitalizarea bursieră a companiei la 33,61 milioane lei (6,59 milioane euro).
















