Indicii principali de la BVB au coborât cu 0,5%, pe fondul unui rulaj scăzut

Într-o zi cu scăderi de 1-2% pentru bursele din Franța, Marea Britanie și Germania, la București indicele BET a suferit un declin de 0,48%, pe fondul unui rulaj slab.
Alatura-te Profit InsiderJoin Profit Insider
Indicii principali de la BVB au coborât cu 0,5%, pe fondul unui rulaj scăzut

Într-o zi cu scăderi de 1-2% pentru bursele din Franța, Marea Britanie și Germania, la București indicele BET a suferit un declin de 0,48%, pe fondul unui rulaj slab.

Climatul negativ pentru activele de risc din piețele financiare internaționale a influențat și cotațiile de la Bursa de Valori București, chiar dacă declinul a fost ceva mai atenuat decât în piețele mature. Dacă indicii principali de la Londra, Paris și Frankfurt s-au regăsit astăzi în cea mai mare parte a zilei cu 1-2% sub referință, iar cotația petrolului Brent s-a aflat în cea mai mare parte a zilei sub reperul de 40 dolari/baril, pe piața locală impactul s-a resimțit mai puțin.

Absența volumelor - activitatea de tranzacționare pe piața de acțiuni a fost de numai 14,49 milioane lei (3,24 milioane euro) - ar putea fi unul din factorii care au limitat amplitudinea mișcării. Indicele BET, al celor mai vizibile titluri, s-a depreciat cu 0,48%, până la prețul de 6.740,80 puncte, în timp ce indicele compozit BET Plus a suferit un declin de 0,47%.

Fondul Proprietatea detronează Banca Transilvania

După cinci sesiuni bursiere în care rulajul a fost debalansat către titlurile Băncii Transilvania (TLV), astăzi Fondul Proprietatea (FP) a evenit pe primul loc în topul lichidității, cu transferuri de 2,57 milioane lei în piața reglementată și cu o tranzacție specială de 1,55 milioane acțiuni, în valoare de 1,20 milioane lei pe segmentul deal. Cotația a staționat pe nivelul de preț de 0,775 lei/acțiune al ședinței precedente.

Volumele au intrat la apă pe simbolul Băncii Transilvania. După ce de joia trecută și până ieri în 5 ședințe de tranzacționare transferurile pe acest emitent au fost de aproape 80 milioane lei (incluzând și tranzacțiile din piața deal), iar în ultimele trei zile rulajul a depășit 9 milioane lei, astăzi s-au mai schimbat numai aproximativ 737.000 titluri însumând 1,97 milioane lei. Cotația a mai coborât cu 0,74%, până la prețul de 2,67 lei/acțiune care, chiar și excluzând influența majorării de capital de 620 milioane lei prin acordarea de acțiuni gratuite lasă dividendului brut de 0,39 lei/acțiune un randament net de 13,88%.

SIF Moldova a vândut ieri acțiuni Banca Transilvania de 8,4 milioane lei. CITEȘTE ȘI SIF Moldova a vândut ieri acțiuni Banca Transilvania de 8,4 milioane lei.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Societe Generale s-a apreciat cu 0,19%, până la prețul de 10,34 lei/acțiune, pe fondul unor transferuri de 1,69 milioane lei. Titlurile SIF împreună nu au reușit să depășească volume echivalente cu un milion de lei într-o zi cu închideri divergente pentru emitenții de la această categorie. Indicele financiar BET-FI a pierdut 0,40%, până la nivalul de 28.221,53 puncte.

Prin contrast, indicele energetic BET-NG a avut cel mai important recul, de 0,63%, fiind tras în jos de declinul cu 2,02% a titlurilor OMV Petrom (SNP), care au închis la prețul de 0,242 lei/acțiune o ședință în care în piețele internaționale cotația țițeiului a fost în suferință în cea mai mare parte a orarului de tranzacționare.

Randament al dividendului de 9,45% pentru titlurile Romgaz

Pe segmentul energetic, cea mai bună lichiditate au avut-o titlurile Romgaz Mediaș (SNG), care au urcat cu 0,56%, până la prețul de 27,15% într-o zi compania a anunțat un dividend brut de 2,70 lei/acțiune. Raportat la prețul de închidere și calculat în valoare netă, randamentul dividendului este de 9,45%. Rulaje peste un milion de lei am mai consemnat și pe alte două titluri energetice, cele ale Electrica (EL) și Transgaz (TGN).

Astăzi mai multe companii vizibile de la BVB, precum Transelectrica (TEL), Artego Târgu Jiu (ARTE), Zentiva România (SCD), Teraplast Bistrița (TRP), Socep Constanța (SCP), Romcarbon Buzău (ROCE), și-au anunțat planurile de repartizare ale câștigului aferent anului trecut.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News
Citeste in continuare
Ultimele ştiri
De weekend
Curs BNR
1 EUR5.2390 +0.0073+0.14 %
1 USD4.5912 -0.0123-0.27 %
1 GBP6.0731 +0.0021+0.03 %
1 CHF5.6838 +0.0101+0.18 %

Curs BNR oferit de cursvalutar.ro

Partenerii noștri
Cele mai citite