Oferta de la Hidroelectrica este suprasubscrisă pe tranșa investitorilor instituționali, dar ordinele sunt plasate disparat, pe întreg intervalul de preț. Premise pentru vânzarea întregului pachet de 20% din acțiuni deținut de FP

Oferta de la Hidroelectrica este suprasubscrisă pe tranșa investitorilor instituționali, dar ordinele sunt plasate disparat, pe întreg intervalul de preț. Premise pentru vânzarea întregului pachet de 20% din acțiuni deținut de FP

Sursa foto: Matthew Ragen | Dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 3 iul 2023

Cu 2 zile înainte de închiderea ofertei de la Hidroelectrica, pe segmentul investitorilor instituționali, acolo unde se formează prețul, încă sunt necunoscute legate de nivelurile pe care se va cota până la final.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

În operațiunea de piață care premerge listarea Hidroelectrica (H2O), sentimentul a fost foarte bun în zona investitorilor persoane fizice, unde tranșa aferentă, vizibilă pe terminalul bursei, a fost constant alimentată la prețul maxim de 112,00 lei/acțiune cu ordine de cumpărare. O accelerare a plasamentelor a survenit în cursul zilei de joi, ultima în care investitorii individuali puteau beneficia de disocuntul de 3%.

Prin contrast, sonarele investitorilor instituționali nu au mai detectat niciun zgomot dinspre tranșa mare, în cursul săptămânii trecute. Pachetul a fost subscris integral încă din primele ore ale ofertei, lunea trecută oferta a mai avut un plasament important din partea fondurilor de pensii administrate NN, dar ulterior nu a mai venit niciun mesaj dinspre consorțiul de intermediere.

VIDEO&GRAFIC Contextul listării Hidroelectrica. Acțiunile companiilor de energie sunt ieftine pe bursele lumii. Cu cine este Hidroelectrica în competiție pentru atragerea banilor CITEȘTE ȘI VIDEO&GRAFIC Contextul listării Hidroelectrica. Acțiunile companiilor de energie sunt ieftine pe bursele lumii. Cu cine este Hidroelectrica în competiție pentru atragerea banilor

În mod normal, la construirea unui book, pe măsură ce ordinele se acumulează în zonele superioare de preț, investitorii care plasează sub repectivele niveluri sunt notificați de brokeri că sunt în afara jocului pentru ca, eventual, să schimbe ordinul (mutând cotația mai sus) pentru a-și asigura dobândirea pachetului de acțiuni dorit.

O frecvență mare a acestor mesaje, cu privire la preț și nivelurile de suprasubscriere arată un sentiment bun față de ofertă și emitent, fiind de natură să-i încurajeze pe investitori să vină cu prețuri în partea superioară a coridorului ofertei sau cu exprimarea pentru intenția de achiziționare a unor pachete mai mari. Aparent, în cazul ofertei Hidroelectrica nu este cazul.

EXCLUSIV Listarea Hidroelectrica de către FP dă o gură de oxigen și Guvernului - poate primi în jur de jumătate de miliard de lei CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Listarea Hidroelectrica de către FP dă o gură de oxigen și Guvernului - poate primi în jur de jumătate de miliard de lei

Oferta este suprasubscrisă și pe tranșa investitorilor instituționali, conform unor informații obținute de Profit.ro, însă ordinele sunt plasate disparat, pe întreg intervalul de preț al operațiunii de piață, astfel încât dacă brokerii ar fi să tragă linia, nu ar putea închide oferta la un preț în partea superioară a coridorului.

Totuși, în piață sunt așteptări că în ultima zi, marți, investitorii instituționali ar urma să coteze mai sus și unii reprezentanți ai entităților care participă la formarea prețului consideră că sunt chiar șanse ca acesta să fie cel maxim, de 112,00 lei/acțiune. Astfel de anticipări transpar și din zona consorțiului de intermediere.

Care sunt perspectivele să fie vândut întregul pachet. Cum funcționează opțiunea „pantofului verde”

Ce intră la capitolul cunoscutelor este că oferta se va închide, revocarea ordinelor, prevăzută în prospect, fiind foarte puțin probabilă. Suprasubscrierea arată, de asemenea, că există condiții pentru vânzarea întregului pachet de acțiuni deținut de Fondul Proprietatea (FP), de 89,7 milioane titluri, și nu numai cele 78 milioane de acțiuni puse în vânzare.

Diferența suplimentară de 11,7 milioane acțiuni poate fi înstrăinată în cazul existenței unei cereri excedentare. Practic, respectivul pachet este împrumutat de BCR și Citigroup, ca agenți de stabilizare, de la Fondul Proprietatea, va fi vândut în cadrul ofertei dacă aceasta este suprasubscrisă, și disponibilitățile bănești vor fi utilizate pentru achiziții din piața secundară la momentul intrării acțiunilor Hidroelectrica în ring, în cazul în care acestea vor atinge niveluri de cotare inferioare.

DOCUMENT Intervenționismul guvernamental, principala sursă de risc pentru Hidroelectrica CITEȘTE ȘI DOCUMENT Intervenționismul guvernamental, principala sursă de risc pentru Hidroelectrica

Este, practic, felul în care brokerii pot susține în piață prețul folosind tot banii Fondului Proprietatea. Dacă acțiunea Hidroelectrica performează bine în piață, are cerere și cotațiile se mențin la niveluri superioare celui din oferta publică, în termen de 30 de zile, BCR și Citigroup vor înapoia banii rezultați din vânzarea pachetului împrumutat către Fondul Proprietatea și rezultatul va fi că acesta a ieșit din acționariatul producătorului de energie hidro, vânzând întreg pachetul de 19,94% din titluri.

Dacă, dimpotrivă, presiunea la vânzare va fi mare, și agenții de stabilizare vor avea nevoie de bani pentru a susține cotația în piață, la finalul intervalului, aceștia vor returna acțiunile Hidroelectrica spre Fondul Proprietatea, de data aceasta redobândite mai ieftin.

SIF Oltenia are undă verde: își va schimba denumirea în Infinity Capital Investments. Urmează SIF Muntenia CITEȘTE ȘI SIF Oltenia are undă verde: își va schimba denumirea în Infinity Capital Investments. Urmează SIF Muntenia

Mecanismul este așa-numita opțiune „greenshoe”, folosită pentru prima dată la listarea în 1960 a societății Green Shoe Manufacturing Company, actuala Stride Rite Corporation din conglomeratul de mărci Wolverine World Wide.

Vor fi premiați pentru cotarea în orb investitorii individuali?

Necunoscuta principală o reprezintă prețul. În cazul unei cotări ezitante pe tranșa investitorilor instituționali nu este exclus ca intermediarii și vânzătorul FP să decidă o realocare către investitorii persoane fizice care nu au avut probleme să introducă ordine la prețul maxim de 112,00 lei/acțiune, în condițiile unei suprasubscrieri de 4,3 ori, cu 2 zile înainte de închiderea ofertei.

Oferta publică de obligațiuni corporative emisă de Bittnet Group a fost suprasubscrisă CITEȘTE ȘI Oferta publică de obligațiuni corporative emisă de Bittnet Group a fost suprasubscrisă

Într-o subscriere constantă care a menținut sentimentul favorabil în jurul ofertei, au fost realizate opțiuni de cumpărare pentru 50,6 milioane acțiuni, valoarea agregată a acestor plasamente ridicându-se la 5,66 miliarde acțiuni (1,14 miliarde euro). Realocarea este de până la 5%. Adică de la o distribuție 85% / 15% între investitori instituționali și investitori individuali, la un raport 80% / 20%.

Atenție! Este vorba de 5% din cele 78 de milioane de titluri puse în vânzare și nu totalul celor 89,7 milioane titluri care includ acțiunile împrumutate spre a fi vândute de agenții de stabilizare.

Bani de la MAMA

Plasamente în oferta Hidroelectrica au venit chiar din zona unor companii și grupuri de acționari majoritari cu prezență semnificativă pe bursă. Romcarbon Buzău (ROCE), lider în zona reciclărilor de mase plastice, cu acționariat principal din Taiwan, și-a exprimat intenția pentru achiziția unui pachet de acțiuni cu o valoare de până la 2,00 milioane euro.

În operațiunea de piață, un plasament de 10,00 milioane lei a fost realizat de firma listată pe piața AeRO, Magazinul Universal Baia Mare (MAMA), care îl are acționar majoritar pe Dorel Goia, fondatorul TeraPlast Bistrița (TRP), societate care astăzi împlinește 15 ani de la listarea la BVB. Din aceeași zonă, un ordin de 5,00 milioane lei vine de la LCS Imobiliar Cluj-Napoca (LCSI), unde Magazinul Universal din Baia Mare este acționar majoritar cu o participație de 65,13% din titluri.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica
bvb
bursa
fondul proprietatea