Participare masivă la oferta pentru Zuzu: 97% din titlurile ofertate au fost vândute pentru aproape 73 milioane euro

Participare masivă la oferta pentru Zuzu: 97% din titlurile ofertate au fost vândute pentru aproape 73 milioane euro
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 sep 2016

Grupul francez Lactalis a achiziționat 94,80% din titlurile Albalact, după o participare masivă la oferta publică de preluare voluntară în cadrul căreia au fost vândute 618,77 milioane titluri, din cele 636,36 milioane titluri care au făcut obiectul operațiunii de piață. Noul acționar majoritar are liber la delistarea companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Albalact (ALBZ), compania de lactate care desface mărcile Fulga și Zuzu, va putea părăsi cota Bursei de Valori București, după participarea consistentă la oferta publică de preluare voluntară derulată de grupul francez Lactalis și încheiată astăzi prin achiziționarea unui număr de 618,77 milioane acțiuni, reprezentând 97,23% din totalul titlurilor pentru care se exprimase intenția de achiziție, respectiv 94,80% din capitalul social al companiei.

Suma plătită s-a ridicat, la prețul de 0,5252 lei/acțiune al ofertei, la 324,98 milioane lei (73,07 milioane euro). Emitentul nu a anunțat încă tranzacția.

Intenția preluării companiei fondate de Raul Ciurtin a fost exprimată încă din ianuarie și viza inițial un grup de acționari concentrând pachete reprezentând 70,3% din acțiuni, însă a așteptat mai multe luni avizul Consiliului Concurenței, care a venit în iunie.

Lactalis mizează pe brandul Président pentru telemea și renunță la marca LaDorna CITEȘTE ȘI Lactalis mizează pe brandul Président pentru telemea și renunță la marca LaDorna

Lactalis este lider la nivel mondial în industria procesării laptelui și deține multe branduri internaționale de succes, precum Président, Parmalat, Galbani. Grupul, care a fost fondat în 1933 în Laval (Mayenne), în vestul Franței, are în prezent 75.000 de angajați și deține peste 230 de fabrici situate în 43 de țări la nivel mondial.

În 2015, Grupul Lactalis a avut o cifră de afaceri de 17 miliarde de euro.

În România, francezii dețin brandul de lactate LaDorna, cumpărat în 2008 de la omul de afaceri Jean Valvis. Pe plan local, grupul Lactalis deține firmele Lactalis Romania S.R.L., Dorna Lactate S.A., Dorna S.A. și Parmalat Romania S.A.

viewscnt
Afla mai multe despre
albalact
zuzu
bvb
bursa
raul ciurtin
oferta
lactalis
lapte