Profitul net al MedLife a crescut cu 15%

Profitul net al MedLife a crescut cu 15%
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 15 mai 2017

Furnizorul de servicii medicale MedLife a realizat în pimele 3 luni ale anului o cifră de afaceri de 146,92 milioane lei, cu 26,44% mai mare decât cea de 116,19 milioane lei din perioada similară a anului trecut, iar profitul net a depășit 4,2 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

MedLife (M) a realizat în primul trimestru venituri operaționale de 154,58 milioane lei, cu 32,80% mai mari decât cele de 116,40 milioane lei din T1 2016. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale s-au majorat cu 32,23%, la 144,61 milioane lei, de la 109,36 milioane lei.

Compania a obținut un profit operațional de 9,97 milioane lei, în creștere cu 41,62% față de 7,04 milioane lei în primele 3 luni ale anului trecut. Pierderea financiară s-a adâncit cu 53,33%, la 3,91 milioane lei, de la 2,55 milioane lei. Astfel, rezultatul net a urcat cu 15,57%, la 4,23 milioane lei, de la 3,66 milioane lei.

Activele totale ale MedLife se ridicau la 31 martie la 481,59 milioane lei, în creștere cu 3,32% față de cele de 510,57 milioane lei de la sfârșitul anului trecut. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 3,07%, la 384,56 milioane lei, de la 373,10 milioane lei.

Compania canadiană Avison Young deschide un birou în București CITEȘTE ȘI Compania canadiană Avison Young deschide un birou în București

MedLife este listată la cota Bursei de Valori București de la sfârșitul anului trecut, fiind primul furnizor de servicii medicale de la BVB. La prețul de 33,50 lei/acțiune, care conferă un randament de 28,84% investitorilor instituționali care au cumpărat în oferta publică la cotația de 26,00 lei/acțiune, capitalizarea de piață a companiei se ridică la 673,08 milioane lei (148,11 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
medlife
bvb
bursa