Profituri cu 50% mai mari la 9 luni pentru Electroargeș

Profituri cu 50% mai mari la 9 luni pentru Electroargeș
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 nov 2016

Compania Electroargeș din Curtea de Argeș a obținut, în primele 3 trimestre, venituri cu 15% mai mari decât cu un an în urmă și un profit net de peste 12 milioane lei, în creștere cu aproape 50%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Electroargeș (ELGS) confirmă rezultatele semestriale bune și la 9 luni, când veniturile totale din exploatare ale firmei au urcat cu 15,44%, la 147,24 milioane lei, comparativ cu 127,54 milioane lei în perioada similară a anului precedent. În același interval de raportare, cheltuielile operaționale s-au majorat într-o dinamică mai atenuată, de 12,57%, la 133,45 milioane lei, de la 118,55 milioane lei.

Astfel, profitul din exploatare a fost de 13,79 milioane lei, cu 53,49% mai mare decât cel de 8,99 milioane lei realizat cu un an în urmă. La nivel net, profitul este de 12,08 milioane lei, în urcare cu 48,58%, față de 8,13 milioane lei. La finele primului semestru, rezultatul net al exercițiului deja era de 9,14 milioane lei, cu 58,68% peste cel de 5,76 milioane lei de la S1 2015.

Activele totale ale Electroargeș erau la 30 septembrie de 107,46 milioane lei, cu 4,29% mai mari decât cele de 103,04 milioane lei prinse în bilanț la începutul anului. În același interval de raportare, datoriile totale au crescut cu 20,02%, la 35,60 milioane lei, de la 29,66 milioane lei.

Electroargeș este listată la cota Bursei de Valori București unde astăzi, pe fondul publicării rezultatelor financiare favorabile, titlurile companiei s-au apreciat cu 3,17%, până la prețul de 0,9100 lei/acțiune, unde se situau la orele prânzului și care conferă societății o valoare de piață de 63,48 milioane lei (14,07 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
electroarges
bvb
bursa