Profituri cumulate de 1,70 miliarde lei pentru fondurile închise listate la BVB

Profituri cumulate de 1,70 miliarde lei pentru fondurile închise listate la BVB

Sursa foto: Zoom-zoom / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 16 ian 2018

Deși SIF-urile au obținut anul trecut câștiguri mai mici cu 6% decât în 2016, profitul net de aproape 3 ori mai mare al Fondului Proprietatea contribuie la un rezultat cumulat al societăților din componența indicelui financiar BET-FI de la BVB de 1,70 miliarde lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Investitorii activi la Bursa de Valori București pot să-și facă deja calcule privind repartizările de câștiguri ale fondurilor închise listate pe această piață, după ce acestea au publicat rezultatele preliminare la 12 luni. Fondul Proprietatea a obținut un câștig net de 1,29 miliarde lei, cu peste 188% mai mare cel de 447,06 milioane lei din anul 2016.

Prin contrast, cele 5 societăți de investiții financiare listate la BVB au realizat profituri cumulate de 412,30 milioane lei, în scădere cu 6,10% față de cele 439,09 milioane lei din exercițiul financiar anterior. Agregate, profiturile celor 6 emitenți din structura indicelui BET-FI se ridică la 1,70 miliarde lei (368 milioane euro), în creștere cu 92,10% față de câștigurile cumulate de 886,15 milioane lei obținute cu un an înainte.

Fondul Proprietatea lansează ofertă publică de răscumpărare la prețul de 0,9350 lei/acțiune, cu 4,82% peste prețul de piață CITEȘTE ȘI Fondul Proprietatea lansează ofertă publică de răscumpărare la prețul de 0,9350 lei/acțiune, cu 4,82% peste prețul de piață

Singurul dintre SIF-uri cu profitabilitate în creștere a fost SIF Moldova (SIF2), un un rezultat al exercițiului de 164,96 milioane lei, cu 30,75% mai mare decât cel de 126,16 milioane lei din 2016. La polul opus, cel mai mic profit, de 49,21 milioane lei, l-a avut SIF Muntenia (SIF4), în scădere cu 13,88% față de cel de 57,14 milioane lei obținut cu un an înainte.

Al 2-lea profit l-a avut SIF Oltenia (SIF5), de 73,20 milioane lei, însă redus substanțial, cu 28,94%, față de cel de 103,01 milioane lei din 2016. SIF Banat Crișana (SIF1) a raportat un câștig de 65,94 milioane lei, cu 23,81% mai mic decât cel de 86,55 milioane lei din exercițiul financiar anterior. SIF Transilvania (SIF3) afișează un rezultat net de 58,99 milioane lei, în declin cu 10,93% față de 66,23 milioane lei.

SIF-urile stau pe active mai mari

Trendul de creștere pe indicele BET-FI din ultima parte a anului, care a adus indicele BET-FI în zona maximelor post-criză, aproape de reperul de 42.000 de puncte, a fost de natură să reducă discounturile cu care aceste societăți tradițional se tranzacționează față de activele nete. Fondul Proprietatea a pierdut întâietatea la acest capitol, acum discountul fiind de 25,98%, rezultat al diferenței dintre prețul de piață de 0,9160 lei/acțiune și valoarea unitară a activului net (VUAN) de 1,2375 lei/acțiune, echivalent pentru activul net de 10,79 miliarde lei. FP este, de altfel, singurul dintre fondurile închise care a raportat un declin, de 6,50%, al activului net, care anul trecut era de 11,43 miliarde lei.

Miliardarul american Paul Singer începe anul cu vânzări la BVB. Primele înstrăinări de acțiuni Fondul Proprietatea se ridică la 13 milioane dolari CITEȘTE ȘI Miliardarul american Paul Singer începe anul cu vânzări la BVB. Primele înstrăinări de acțiuni Fondul Proprietatea se ridică la 13 milioane dolari

SIF-urile au raportat creșteri de 16,52% ale activelor nete, la o valoare agregată de 8,25 miliarde lei, față de activele nete de 7,08 miliarde lei de la finalul anului 2016. Cel mai mare avans, de 22,91%, îl are activul net de SIF Banat Crișana care a fost de 2,36 miliarde lei, comparativ cu 1,92 miliarde lei în 2016. Societatea afișează, însă, și cel mai mare discount, de 42,11%, rezultat din diferența dintre prețul de piață de ieri de 2,9000 lei/acțiune și valoarea unitară a activului net de 5,0098 lei/acțiune.

Un discount apropiat de 43,53%, îl are și SIF Transilvania diferență între prețul de la BVB de 0,2485 lei/acțiune și VUAN-ul de 0,4401 lei/acțiune, aferent celui mai mic activ net dintre SIF-uri de 961,33 milioane lei, care însă s-a majorat în ultimul an cu 5,69%, de la 909,43 milioane lei. Un discount de 39,36% îl are SIF Muntenia, ecart între VUAN-ul de 1,6986 lei/acțiune și prețul de piață de 1,0300 lei/acțiune. Activul net de 1,37 miliarde lei, este cu 16,69% mai mare decât cel de 1,17 miliarde lei din 2016.

Cel mai mic discount, de 17,09%, rezultat din diferența între prețul de pe bursă de 1,4900 lei/acțiune și VUAN-ul de 1,7971 lei/acțiune, aferent unui activ net de 1,79 miliarde lei, în creștere cu 12,58% față de 1,59 miliarde lei în 2016. Un avans de 18,43% al activului net, la 1,77 miliarde lei, de la 1,49 miliarde lei, l-a consemnat SIF Oltenia. Titlurile societății se tranzacționează cu un discount de 22,33%, rezultat din ecartul între prețul de piață de 2,3700 lei/acțiune și valoarea unitară a activului net de 3,0516 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
sif banat crisana
sif moldova
fondul proprietatea
sif transilvania
sif muntenia
sif oltenia