Recent cooptată în proiectul Contrapărții Centrale, casa de brokeraj BRK Financial raportează o majorare de aproape 7 ori a profitului net la 9 luni

Recent cooptată în proiectul Contrapărții Centrale, casa de brokeraj BRK Financial raportează o majorare de aproape 7 ori a profitului net la 9 luni
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 14 nov 2019

SSIF BRK Financial Group raportează pentru primele 3 trimestre un profit net de peste 11 milioane lei, acesta fiind rezultat din înstrăinarea pachetului majoritar deținut la societatea Facos Suceava.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

BRK Financial Group (BRK), societate de brokeraj care  fost cooptată în acționariatul Contrapărții Centrale, confirmă dinamica bună de la S1 și vine cu o explozie a veniturilor și câștigurilor după ce a vândut un activ din portofoliu. Compania a realizat la 9 luni venituri din activități continue de 18,64 milioane lei, în creștere cu 120,97% față de cele de 8,43 milioane lei obținute în perioada similară a anului trecut.

Este rezultatul dinamicii explozive, +167,16%, a câștigurilor nete financiare altele decât dividendele care au urcat la 12,53 milioane lei, de la 4,69 milioane lei, urmare a vânzării pachetului de 89,69% din acțiunile Facos Suceava, fabricant de produse de carne din portofoliul casei de brokeraj clujene. Acesta a fost înstrăinat la prețul de 4,56 lei/acțiune, respectiv contra sumei de 13,35 milioane lei, încasată în 2 tranșe: 2,50 milioane lei au intrat în conturile BRK Financial pe 29 mai, iar alte 10,84 milioane lei au fost primite pe data de 11 iunie.

Profitul net la 9 luni al AAGES scade cu un sfert, la un nivel cu puțin peste 2 milioane lei CITEȘTE ȘI Profitul net la 9 luni al AAGES scade cu un sfert, la un nivel cu puțin peste 2 milioane lei

Sunt bani care au permis societății să obțină un rezultat net global la 9 luni de 11,22 milioane lei, de aproape 7 ori mai mare decât profitul net de 1,42 milioane lei obținut intervalul corespondent din 2018.

Pe segmentul de brokeraj, societatea a intermediat în primul semestru oferta de retragere de la Avicola București, oferta publică de preluare de la Conted Dorohoi (CNTE), o oferă de cumpărare la Electroconstrucția Elco și un plasament privat pentru emisiunea de obligațiuni corporative în valoare de 4,7 milioane lei a societății Golden Food Snacks, producătorul alunelor și semințelor Elmas.

BRK Financial avea la data de 30 septembrie active totale de 125,64 milioane lei, cu 17,91% mai mari decât cele de la sfârșitul anului precedent. În același interval de raportare, datoriile totale s-au mărit cu 15,65%, la 58,16 milioane lei, de la 50,29 milioane euro.

Listată la cota BVB în anul de "boom" bursier 2006 sub numele SSIF Broker Cluj-Napoca, societatea are o reacție pozitivă dn partea investitorilor, titlurile sale crescând la orele prânzului cu 8,54%, până la prețul de 0,0890 lei/acțiune, aceasta are o capitalizare de piață de 30,06 milioane lei (6,31 milioane euro), nivel doar cu aproximativ 2,2 ori mai mare decât suma încasată pentru pachetul majoritar de la Facos Suceava.

viewscnt
Afla mai multe despre
brk financial group
contrapartea centrala
bursa
bvb
facos suceava