Revenire puternică la BVB, însoțită de volume

Revenire puternică la BVB, însoțită de volume

Sursa foto: Natee Meepian / dreamstime.com

Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 5 iun 2018

După picajul de săptămâna trecută, indicii principali au ricoșat puternic, iar astăzi au câștigat aproape 2%, în condițiile în care activitatea de tranzacționare a urcat puternic și transferurile cu acțiuni s-au ridicat la 13,40 milioane lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Cotațiile s-au prăvălit violent de la jumătatea lunii trecute, în contextul unor vânzări semnificative, cel mai probabil ale nerezidenților, și al retragerii masive din cotații ale investitorilor care nu au oferit susținere la cumpărare nici măcar la puncte de regrupare logice din punct de vedere tehnic. Exagerarea pieței a fost rapid amendată pe măsură la debutul acestei săptămâni.

Ricoșeul a fost în mod particular mai puternic astăzi, când, pe fondul unui rulaj în creștere al pieței de acțiuni, de 62,38 milioane lei (13,40 milioane euro), indicele compozit BET Plus, care surprinde cel mai bine traiectoria medie a pieței, a câștigat 1,84%, iar indicele reprezentativ BET a urcat cu 1,94%, până la nivelul de 8.250,17 puncte.

Piața de IPO-uri este înghețată. Fără ca fondurile de pensii să fie în poziția de a face mutări importante, companiile care pregăteau listări și-au amânat ofertele CITEȘTE ȘI Piața de IPO-uri este înghețată. Fără ca fondurile de pensii să fie în poziția de a face mutări importante, companiile care pregăteau listări și-au amânat ofertele

Din punct de vedere tehnic, indicele titlurilor blue-chip a explodat direct în mediile mobile care desemnează tendința pe termen scurt și care au însoțit indicele ca rezistențe dinamice în parcursul descendent, respectiv media mobilă exponențială de 5 zile (EMA5) și media mobilă simplă de 8 zile (SMA8), așa cum se vede pe graficul atașat.

Revenire puternică la BVB, însoțită de volume

Ilustrativă pentru ce s-a întâmplat cu piața în ansamblul ei este mișcarea acțiunii Electrica (EL). Aceasta a fost apăsată în mod deosebit în ultima perioadă, iar tendința negativă s-a accentuat și titlurile distribuitorului de electricitate, care au atins la sfârșitul săptămânii trecute un minim de 9,88 lei/acțiune de la listarea acestui emitent în vara anului 2014.

Ricoșeul este pe măsură, iar, astăzi, cotația a închis la nivelul de 10,28 lei/acțiune, cu 3,01% peste referință și cu 4,04% deasupra minimului din piață. Exact ca și pentru restul pieței, revenirea este însoțită de volume. Într-o zi fără tranzacții speciale în piața deal, acțiunile Electrica au adunat cele mai mari schimburi ale zilei, de 16,25 milioane lei.

Câștig de 3% pe segmentul energetic

Dinamica pe acțiunile Electrica a fost asemănătoare celei a sectorului energetic și de utilități de la bursă, +3,11%, dată de indicele BET-NG care a supraperformat pieței. Acesta a fost tras în sus de cel mai important emitent din structura sa, OMV Petrom (SNP), care a câștigat 4,68% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere al titlurilor sale fiind de 0,3245 lei/acțiune într-o sesiune în care tranzacțiile s-au cifrat la 2,10 milioane lei.

Pe același segment, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) au crescut cu 2,65%, până la prețul de 36,85 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 2,90 milioane lei. Un avans încă și mai bun, de 3,38%, l-au avut titlurile Trangaz (TGN), care au închis la prețul de 382,50 lei/acțiune o sesiune în care a cumulat schimburi de 1,66 milioane lei și în care o bună perioadă a orarului de tranzacționare s-a regăsit în teritoriu negativ.

„Pe roșu” au rămas titlurile Conpet Ploiești (COTE), care au suferit un recul de 1,01%, până la prețul de 98,00 lei/acțiune, pe transferuri de 1,12 milioane lei. De un „capac” de la Fondul Proprietatea (FP) se tem investitorii în cazul Nuclearelectrica (SNN). Aceste titluri au câștigat numai 0,83%, până la prețul de 8,4600 lei/acțiune, pe un rulaj de 1,58 milioane lei.

Din piețele internaționale nu a venit un suflu pozitiv pentru acest segment energetic. Cotația țițeiului Brent a coborât la Londra sub reperul de 75,00 dolari/baril pentru prima dată în ultimele 4 săptămâni.

Ce vânt vine din Europa

În ceea ce privește piețele bursiere europene, închiderile acestora au fost neconcludente, divergente, însă preponderent negative, așa cum o arată tabloul Bloomberg: -0,37% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,70% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,22% pentru indicele CAC40 de la Paris, +0,13% pentru indicele DAX de la Frankfurt, +1,52% pentru indicele WIG20 de la Varșovia, -1,39% pentru indicele BUX de la Budapesta și -0,63% pentru indicele PX de la Praga.

Tranzacții de peste 25 milioane lei pe acțiunile bancare

Dacă reboundul de la BVB pare a fi o poveste locală, lichiditatea este asigurată în mare parte de investitorii nerezidenți. Acest lucru se vede și din activitatea de tranzacționare sporită pe cele 2 acțiuni bancare care dețin ponderea indicelui MSCI pentru România și care sunt utilizate ca vehicule de investire de cei care vor să ia expunere pe piața de capital locală.

Astfel, titlurile Băncii Transilvania (TLV) au urcat cu 2,36%, după prima ajustare ex-dividend, până la prețul de 2,3850 lei/acțiune, pe al 2-lea rulaj al zilei, de 15,08 milioane lei. Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a BRD Groupe Société Générale (BRD), a închis cu 0,31% peste referință, la prețul de 12,74 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 10,24 milioane lei. Capitalizarea de piață a instituției de credit este de 8,88 miliarde lei (1,91 miliarde euro), dar cu 1,24% sub cea aferentă ultimei valori de tranzacționare de anul trecut, de 12,90 lei/acțiune.

Fluctuații sub media pieței pe titlurile FP și SIF

A subperformat pieței segmentul fondurilor închise de investiții, al căror indice BET-FI a coborât cu 37.282,71 de puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea, a cumulat tranzacții de 5,53 milioane lei, titlurile sale staționând la prețul de 0,9600 lei/acțiune.

Transferuri de 1,07 milioane lei, peste media obișnuită a respectivului emitent, am consemnat pe titlurile furnizorului de servicii medicale MedLife (M), care s-au apreciat cu 0,69%, până la prețul de 29,20 lei/acțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
electrica
fondul proprietatea
romgaz
transgaz
omv petrom
bvb