Revenirea bursieră păstrează suflu și închide „pe verde”. Volumele sunt, însă, foarte mici

Revenirea bursieră păstrează suflu și închide „pe verde”. Volumele sunt, însă, foarte mici
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 13 feb 2018

Indicii principali de la BVB au câștigat o treime de procent într-o zi în care bursele mature sunt în pierdere de viteză. Activitatea de tranzacționare este foarte slabă, ceea ce denotă ezitarea investitorilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Șocul bursier de la New York de acum o săptămână îi ține pe investitorii de pe piața românească de capital departe de „butoane”. Jucătorii sunt în așteptarea unor clarificări, iar acest lucru se vede în principal la nivelul volumelor. Rulajul pieței de acțiuni a fost de numai 28,31 milioane lei (6,08 milioane euro), asigurat în proporție de o treime de titlurile BRD Groupe Societe Generale (BRD).

Piața încearcă să se vindece după corecțiile abrupte, iar parcursul de revenire încă nu este compromis. Astăzi, indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,37%, în corelare cu bursele regionale ale căror indici au avut aprecieri moderate: +0,71% pentru indicele WIG20 de la Varșovia și +0,26% pentru indicele BUX de la Budapesta și +0,12% pentru indicele PX de la Praga. Prin contrast, pe indicii principali ai burselor mature din Europa, am consemnat închideri sub cotațiile de la finele sesiunii de luni: -0,81% pentru indicele Euro Stoxx 50, -0,13% pentru indicele FTSE100 de la Londra, -0,60% pentru indicele CAC40 de la Paris, și -0,70% pentru indicele DAX de la Frankfurt.

Șefa FMI nu este îngrijorată din cauza fluctuațiilor din piețele financiare, dar insistă ca guvernele să implementeze reforme pentru a preveni alte crize CITEȘTE ȘI Șefa FMI nu este îngrijorată din cauza fluctuațiilor din piețele financiare, dar insistă ca guvernele să implementeze reforme pentru a preveni alte crize

În cea mai mare parte a zilei, cotațiile s-au menținut peste referință, iar în prima oră de tranzacționare amplitudinea aprecierii fiind chiar dublă. Indicele reprezentativ BET a urcat cu 0,35%, până la nivelul de 8.138,07 puncte, cea de-a 6-a ședință consecutivă în care, din punct de vedere tehnic, indicele este blocat într-o etapă de consolidare între mediile mobile de 21 de zile (EMA21), testată astăzi, și 200 de zile (EMA200), așa cum se vede pe graficul atașat.

Revenirea bursieră păstrează suflu și închide „pe verde”. Volumele sunt, însă, foarte mici

Ca și în zilele precedente, vedeta bursei a fost acțiunea BRD Groupe Societe Generale care a staționat la prețul de 13,58 lei/acțiune pe transferuri de 6,55 milioane lei în piața reglementată, în timp ce pe același simbol s-a efectuat și singura tranzacție specială din piața deal, în valoare de 1,97 milioane lei. Lichiditatea pe acest emitent a fost antrenată de rezultatele preliminare anuale pentru 2017 anunțate săptămâna trecută potricit cărora instituția de credit a obținut un profit net de 1,4 miliarde lei, în creștere cu 85% față de 2016. Un catalizator suplimentar îl reprezintă o politic de distribuire a acestui câștig sub formă de dividende în proporție de 83%, comunicată de conducerea societății.

Cealaltă acțiune bancară lichidă de la cota BVB, cea a Băncii Transilvania (TLV), a urcat ci 1,09%, până la prețul de 2,3100 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 2,47 milioane lei.

Prețul petrolului nu mai ajută bursa

Evoluție anemică am avut și pe segmentul energetic al cărui indice sectorial BET-NG a avansat cu 0,23%. Emitentul cu cel mai mare procentaj în structura sa, OMV Petrom (SNP), a câștigat 1,09% la nivelul capitalizării bursiere, prețul de închidere fiind de 0,2975 lei/acțiune într-o sesiune în care transferurile s-au ridicat la 2,09 milioane lei. Cea mai importantă companie petrolieră românească nu a mai avut un vânt prielnic din piețele externe, unde cotația țițeiului Brent a coborât către finalul sesiunii londoneze aproape de reperul de 62 dolari/baril, zona minimelor ultimelor 2 luni.

Al 2-lea rulaj al zilei, de 3,96 milioane lei, l-am consemnat pe titlurile Romgaz Mediaș (SNG) care s-au corectat cu 0,30%, până la prețul de 33,50 lei/acțiune. Un recul de o amplitudine apropiată, -0,37%, au avut și titlurile Transgaz (TGN), care au închis la prețul de 401,50 lei/acțiune, în condițiile unor tranzacții de 1,40 milioane lei. Prin contrast, titlurile Electrica (EL) au avansat cu 1,04%, până la prețul de 11,66 lei/acțiune, pe transferuri de 1,25 milioane lei.

Scădere de peste 7% pe acțiunile Oil Terminal, după scăderea cu 2 treimi a profitabilității

Volume peste media obișnuită a respectivului emitent, de aproximativ 734.000 de lei, am înregistrat pe titlurile Oil Terminal (OIL) care s-au prăbușit cu 7,33%, până la prețul de 0,1670 lei/acțiune în ziua publicării rezultatelor preliminare anuale. Operatorul terminalului petrolier din Constanța a raportat o cădere de 70% a câștigului pretaxare EBITDA, la la 9,58 milioane lei, de la 31,98 milioane lei în 2016. Acest indicator este încă și mai erodat față de raportarea la 9 luni în care era afișat un câștig din activități continue de 12,17 milioane lei, ceea ce a fost în măsură să precipite reacția negativă a pieței.

Avans peste media pieței pentru fondurile închise, susținut mai mult de SIF-uri decât de FP

Prin contrast, segmentul fondurilor închise a supraperformat ușor pieței, cu un avans de 0,46% al indicelui financiar BET-FI, care a închis la nivelul de 41.137,83 puncte. Cel mai important emitent din structura sa, Fondul Proprietatea (FP), au urcat cu 0,11% peste referință, până la nivelul de 0,8930 lei/acțiune, reper cu 4,49% sub prețul de 0,9350 lei/acțiune al ofertei publice de răscumpărare pe care emitentul o derulează pentru un număr de 1,20 miliarde acțiuni proprii până pe data de 23 februarie. Acțiunile SIF au avut o apreciere peste medie, dar pe volume foarte mici. Cel mai lichid dintre aceste titluri a fost SIF Banat Crișana (SIF1), care au crescut cu 3,45%, până la prețul de 3,0000 lei/acțiune pe tranzacții de aproximativ 450.000 de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
banca transilvania
brd
omv petrom
fondul proprietatea
romgaz
oil terminal
transgaz