
Radu Miruță arată că și Ministerul Economiei a analizat revocarea și tragerea la răspundere a administratorilor, dar și reformarea legislației miniere.
”Corpul de Control al Ministerului Economiei are în lucru un raport din care a prezentat, deja, date parțiale: delăsare, rea-credință și lipsă de responsabilitate, nu doar la Praid, ci și în alte zone. Am cerut conducerii Salrom să-și dea demisia de onoare. Au refuzat. Am cerut convocarea unei ședințe pentru demitere, conform legii. Au refuzat. I-am acționat în instanță pentru obligația de a convoca ședința AGA pe care ministerul, ca acționar majoritar a cerut-o. Dar, cât timp justiția e în grevă, trebuie răbdare”, spune Miruță.

Ministrul Economiei adaugă că ”răbdarea are și ea o limită”.
”Lucrăm deja la o soluție ca bunul-simț să devină, în sfârșit, faptǎ”, mai spune Radu Miruță.